Despre simplitate

Stoner – John Williams

Vintage Books London, Random House 2012

Filosofiatis m-a incitat sa scriu despre minunatul roman al lui John Williams, veti afla de aici cat a fost de ignorat de cititori (si critici, spre deosebire de Yates) la timpul publicarii. Ma gandeam ca unul dintre motivele din care n-am mai scris de mult despre carti a fost neintalnirea cu vreuna cu adevarat magnifica – ii multumesc mult lui Valeriu Gherghel ca mi-a readus in prezent senzatia pe care mi-a produs-o Stoner.  Am cules cartea absolut intamplator de pe raft prin primavara, atrasa exact de legatura pe care am facut-o cu Richard Yates – era descrisa ca “cel mai bun roman pe care nu l-ati citit”, o redescoperire a unui scriitor ramas necunoscut pe nedrept. Curgerea, frumusetea si, mai ales, simplitatea cu care omul acesta dezvaluie miscari sufletesti indescriptibile m-au cucerit de la primul la ultimul rand, a fost o experienta de neuitat.

Un pic de spoiler din carte, pentru a introduce un citat formidabil, care sper ca va ilumina un pic din ce vreau sa spun. Copilul unei familii de fermieri saraci din Missouri ajunge la universitatea din statul respectiv, trimis de tata sa studieze agricultura, cu conditia de a se intretine muncind pentru familia unor rude indepartate. Tatal spune ca el n-a putut sa studieze – speranta lui, nespusa, e ca fiul va reveni si va continua linistita si anosta viata de fermier.  Tanarul se supune, o duce greu, inainteaza vascos, confuz, pana la intrebarea unui profesor de engleza despre un sonet al lui Shakespeare, la care nu izbuteste sa raspunda… Renunta atunci la agricultura, incepe sa citeasca literatura si incepe, incet, sa fie constient de el insusi – la nivel incipient, primar.  Ramane, totusi confuz. Cu un an inainte de a termina colegiul, acelasi profesor de engleza il cheama sa discute. Il intreaba daca vrea sa se intoarca la ferma, iar tanarul nostru raspunde nu, surprins el insusi de cat de hotarat ii e raspunsul. Profesorul ii explica posibilitatile de a ramane in universitate – master, doctorat, teaching. Si il intreaba cum de nu stie asta despre el insusi, ca trebuie sa fie profesor – tanarul il intreaba daca e sigur, iar profesorul spune da, pentru ca e clar, “you are in love, it’s as simple as that”. Dupa acest moment intervine citatul despre care va povesteam:

“It was as simple as that. He was aware that he nodded to Sloane and said something inconsequential. Then he was walking out of the office. His lips were tingling and his fingertips were numb; he walked as if he were asleep, yet he was intensely aware of his surroundings. He brushed against the polished wooden walls in the corridor and he thought he could feel the warmth and age of the wood; he went slowly down the stairs and wondered at the veined cold marble that seemed to slip a little beneath his feet. In the halls the voices of the students became distinct and individual out of the hushed murmur, and their faces were close and strange and familiar. He went out of Jesse Hall into the morning, and the grayness no longer seemed to oppress the campus; it led his eyes outward and upward into the sky, where he looked as if toward a possibility for which he had no name.”

Uitati-va atent, va rog, la insiruirea de cuvinte de mai sus. Nu exista nicio figura de stil mai complicata decat un adjectiv amarat, nicio idee, filozofie, nicio revelatie, nici vreo descriere a omului, nimic explicit despre ce simte sau ce gandeste.  Cu toate astea, cand se sfarseste paragraful, esti in interiorul lui Stoner, privesti lumea prin ochii lui.

La fel ca la Alice Munro, Carson McCullers sau Richard Yates, pe care i-am descoperit tarziu si de care m-am indragostit irevocabil, protagonistul lui John Williams nu are nimic dintr-un “erou de roman”.  Spre deosebire de ceilalti trei, insa, Williams nu-i da lui Stoner nici macar capacitatea sau dorinta de a se autoiluziona. Visul american, the pursuit of happiness, ii e complet strain.  Stoner inoata prin viata ca printr-un acvariu plin de lichid vascos si opac.  Uneori lichidul se ilumineaza, printr-un har pe care Stoner nu-l cerceteaza, dar o putere opresiva (societatea si regulile ei, propria educatie, lipsa de imaginatie) mentine peretii acvariului intacti…

Filozofiatis spune undeva ca s-a apreciat ca titlul neinspirat a fost una dintre sursele slabei receptari. In secunda asta mi-a trecut prin cap ca Williams a fost genial, numele personajului nu e intamplator. Stoner isi scrie destinul, el insusi (sau societatea si educatia care l-au produs si ale caror conditionari nu le poate transcende) e piatra care-l tine la fundul acvariului.

Sigur ca publicul american nu poate intelege un personaj ca Stoner, care pare sa traiasca cu constiinta ca el nu reprezinta nimic.  Sigur ca nu poate empatiza cu el.  Cu un om nesigur, confuz, temator.  Intr-o lume isterica in care a fi puternic, individualist, e cheia “succesului”, personajul lui Williams e ceva care nu te intereseaza, nu te inspira si te mai si deprima prin povestea lui nefericita.

Insa voua va spun ca John Williams stie a scrie ca nimeni altul. Semnificatiile vietii umane in fiecare aspect al ei ti se daruiesc printr-o proza de o simplitate uluitoare. Citesti si simti, citesti.

Intrebarea aceea pe care fiecare cititor adevarat si-o pune, daca e acolo fiindca e evazionist sau fiindca vrea sa inteleaga mai mult despre natura umana si despre sine, isi pierde aici semnificatia, pentru ca John Williams izbuteste sa-ti daruiasca adevarul si fictiunea in acelasi timp. Indiferent de cat de pregatit esti (si cat de constient ca asta faci) sa atribui un sens existentei tale, Stoner vine sa te puna pe ganduri si s-o iei de la capat.  Caci nici el n-a gresit cu nimic, amin!

 

 

Advertisements