Răceala

Inside the Third Reich – Memoirs by Albert Speer

Galahad Books, New York 1995.  Translated from the German by Richard and Clara Winston

Tocmai terminasem de citit o ediţie abdridged a cărţii lui Saul Friedländer, “Nazi Germany and the Jews” (publicată în 2009, o găsiţi aici) şi mă plângeam de structură.  Nu ştiu dacă e vina scriitoarei care a realizat versiunea prescurtată, însă cartea lui Friedländer m-a lăsat cu o senzaţie de frustrare.  Are foarte multă informaţie fără pic de sentimentalism sau stil (cele mai lirice pasaje sunt citatele din “Jurnalul” lui Sebastian), istorie pură, expusă cronologic, descriind ce a făcut regimul nazist în privinţa evreilor între 1933 şi 1945.  Frustrarea mea provine din firul combinat cronologic şi geografic ales de autor – sare de la o regiune la alta şi de la un personaj la altul şi nu rămâi cu o imagine clară despre ce s-a întâmplat de ex. cu evreii în Olanda sub Seyss-Inquart sau cu cei din Franţa, cum a evoluat atitudinea lui Hitler, acţiunile lui Himmler etc.  Asta pe de o parte. Pe de altă parte, atitudinea complet detaşată şi obiectivă, lipsită de accente nu doar vindicative, ci şi emoţionale de orice fel, deşi admirabilă dpdv profesional, limitează cumva impactul psihologic asupra cititorului. Dincolo de toate astea, însă, toate cărţile bune despre WW2 şi holocaust mă menţin ca un magnet în temă, îmi trebuie mai mult, mă obsedează. Cu atât mai mult în prezentul recent, când mi se pare că evenimentele curente îi determină pe mulţi să ia poziţie faţă de musulmani cu nişte argumente dezolant de similare cu cele pe care le găsesc prin discursurile antisemite din vremea nazismului.

J. mi-a spus atunci că are memoriile lui Speer, pe care vroiam de mult să le citesc, în engleză.  Le văzusem acum ceva ani aici în librărie, însă mi se păruse prea ambiţios să le încerc în germană, aş fi pierdut prea mult.  Le-am terminat în noaptea asta, aici la Sarajevo, după ce am cărat volumul cartonat de peste 500 de pagini şi 2kg timp de trei săptămâni prin metrouri, avioane, trenuri şi automobile, citind în fiecare 5 minute libere.  Fascinant!  După ce mă plânsesem de proza seacă şi lipsită de emoţie şi senzaţie a lui Friedländer… Am dat de un personaj implicat personal, direct, complet, de partea greşită a baricadei, un tip care-şi scrie memoriile pentru posteritate. Fireşte că mă aşteptam la o şarjă emoţională de proporţii, la pledoarii, la revelaţii, la lupte de conştiinţă, la dramă în deplină desfăşurare de forţe!  Şi da, toate astea există, însă există în fundal… în istoria în sine, în evenimente.  Dar nici urmă de ele în interiorul individului Albert Speer!  Mărturiseşte vinovăţii, revelaţii, momente de tensiune psihologică şi interioară extremă, sentimente tumultoase şi contradictorii. Dar o face cu nişte cuvinte pe hârtie şi e atât de evident, pentru mine, că acolo rămâne, la nivelul unei scrijelituri pe pagină, încât totul devine aproape ridicol, suprarealist. Nu pot încă să-mi dau seama dacă efortul de a se prezenta pe sine, regimul şi pe cei din jur în mod obiectiv a dus la asta, dacă a cenzurat adică în mod conştient orice urmă de adevăr al fiinţei proprii, de simţire, sau dacă imaginea de fantoşă, de ins fără adâncime şi umanitate, este chiar reprezentarea lui fidelă. Numai la memoriile lui Adrian Marino am mai avut frisonul ăsta, sentimentul că am trecut prin povestea unei vieţi dar nu ştiu dacă-i a unei făpturi umane sau nu…

Va urma

Advertisements

10 Comments

  1. Valmon said,

    13/03/2015 at 6:32 am

    Citeste Binevoitoarele de Jonathan Littell, biografia fictionala a unui ofiter nazist rece si calculat.

  2. capricornk13 said,

    14/03/2015 at 11:45 pm

    Merci de recomandare. Speer nu este rece si calculat in sensul respectiv, nici macar nazist nu prea e, in niciun caz conform imaginii traditionale. Trebuie sa continuu insemnearea ca sa se inteleaga ce vreau sa spun, e vorba de altceva, mai subtil. Raceala despre care vorbesc e o infirmitate emotionala. E arhitectul lui Hitler si viseaza la edificii marete, dar nu reuseste sa transmita niciun strop din pasiunea pe care te-ai astepta s-o simta un artist, sau macar un constructor…

  3. Valmon said,

    15/03/2015 at 8:48 am

    Am omis sa spun ca Binevoitoarele este un roman, a luat premiul Goncourt, si este scris de un american direct in franceza. Tipul a primit cetatenia franceza pentru chestia asta. Cred ca m-am exprimat si eu gresit si, de fapt sunt trasaturi care ii unesc pe toti cei implicati in al 3 lea Reich. Priveau lucrurile cu detasare, ca niste mestesugari pusi sa-si faca treaba, banalitatea raului, despre care vorbea Hannah Arendt.
    In concluzie, iti recomand inca odata cartea, este minunata!

  4. capricornk13 said,

    15/03/2015 at 2:48 pm

    🙂 pai precizasesi deja ca e fictiune, nu aveam nicio indoiala!
    cum spuneam, trebuie sa continuu, fiindca la Speer vreau sa evidentiez ceva dincolo de banalitatea raului, povestea unui tip care incearca sa fie integru, isi asuma responsabilitatea, are crize morale, insa ramane la suprafata vietii… nu are vibratie, suflu, nu e alive
    multumesc, o voi citi in mod sigur!

  5. cleosejoacă said,

    21/03/2015 at 7:52 am

    aștept (retoric și fals) ziua în care vei scrie ceva cu care n-am să rezonez, care să-mi displacă etc. scriu așa de rar, zgârcito 🙂

  6. cleosejoacă said,

    21/03/2015 at 7:52 am

    *scrii

  7. capricornk13 said,

    24/03/2015 at 3:00 pm

    @cleo: vanitoasa de mine se bucură că rezonezi şi speră că nu exclusiv din vanitate! 🙂
    nu numai că scriu rar, şi intru foarte rar pe blog(uri), deci abia acum am văzut mesajul tău; nici nu ştiu de ce am pus “va urma-ul” ăsta, că văd că nu-s în stare să mă motivez…
    întreaga mea activitate are nevoie de un program pe hârtie, la fel cum îmi făceam când eram la şcoală; nu l-am respectat îndeaproape niciodată, dar simpla idee că exista îmi oferea sprijinul unei structuri

  8. cleosejoacă said,

    24/03/2015 at 8:11 pm

    eh, mă victimizam o țâră. puțin e mai mult decât deloc. detest programele, deci îți înțeleg tendința. 🙂

  9. 07/04/2015 at 7:43 pm

    Ce bucurie sa va citesc! Bucuria ar fi, desigur, si mai mare daca ati scrie mai des. Mi-ati da si mie un pic de energie sa continui 🙂

  10. 09/04/2015 at 7:09 pm

    Am incercat si eu sa parcurg aceasta carte, dar mi s-a parut dificila si u chiar pe gustul meu. imi pare bine sa vad ca tu reusesti sa o parcurgi. Sarbatori fumoase!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: