Cum ai putea?

Da, cum ai putea sa-i spui unui copil, un copil pe care-l iubesti pentru cine este, si care te-ntreaba direct, cinstit, ce parere ai tu despre iubire?

O sa-l asculti pe J, si ai sa-i spui, incet, linistit, ca iubirea nu e altceva decat un remediu. Pentru o frica. Frica de moarte, frica de singuratate.

Si dupa aceea o sa te simti prost, incredibil de prost… Cum sa-i iei stralucirea si frumusetea acestui sentiment si sa-l aduci pe el in lumea celor “mari”? Cum poti, si cu ce drept, sa impui luciditatea ca stare?

Si cum sa-i spui ca, in acelasi timp, merita, merita sa fii acolo, si sa fii, si nu sa ai, si nu sa faci?

Ai avea nevoie de poezie.