Solenoid – Mircea Cartarescu
Humanitas, 2015
Binge reading Solenoid, vreo 480 de pagini. De când l-am început, luni dimineaţă, nu mai pot să fac altceva, mi-e ciudă pe fiecare clipă în care-s obligată să pretind că mă interesează ce-am de lucru – acum sunt la birou, aşa că trebuie să scriu despre el, fiindcă nu pot citi.
(Nu cred că e o coincidenţă că am dat de cartea asta acum, exact când mă bântuie aceleaşi întrebări).
Nu e surprinzător că Mircea Cărtărescu a reuşit să scrie aşa ceva, întotdeauna a şi dorit, a şi ştiut că poate să dea o carte în care să cuprindă esenţa condiţiei umane.
Îmi amintesc de comentariile ignare şi sarcastice ale dulăilor de serviciu din timpul publicării Orbitorului cu privire la pretenţia lui MC de a scrie “romanul total” şi previzibilul eşec al unei atare încercări. Îmi amintesc şi mi-e milă de ei. Cât au să sufere acum, dacă vor înţelege!
Finitudinea şi lipsa de sens, cele două fundamentale temeri ale omului, tortura, frustrarea şi chinul de a le transcende, într-un chip în care nu le-aţi putut exprima sau văzut expuse niciodată – asta veţi găsi în Solenoid. Personajul principal repetă în carte că nu vrea să scrie literatură, vrea să spună adevărul, fiindcă literatura e păcăleală şi evadare. Ce face M.C., evident, este să ne ofere adevărul sub forma celei mai bune literaturi posibile.
Să nu vă apucaţi de acest roman dacă n-aţi petrecut voi înşivă timp mult meditând la cele două temeri. Să nu vă apucaţi de el nici dacă vă doriţi răspunsuri sau să rămâneţi purtaţi de iluzii.
Si n-am citit decat jumatate…
Cateva pasaje:
p. 277: Niciun roman n-a aratat vreodata un drum, toate, dar absolut toate se resorb in inutilul neant al literaturii. Lumea s-a umplut de milioane de romane care escamoteaza singurul sens pe care l-a avut scrisul vreodata: cel de a te intelege pe tine insuti pana la capat, pana-n singura camera din labirintul mintii in care n-ai voie sa patrunzi.
p. 279: Nicio carte n-are sens daca nu e o Evanghelie.
p. 282: Esti damnat pentru totdeauna dac-ai trait fericit, dac-ai fost miliardar, mare actor sau mare savant sau mare scriitor, dac-ai luat premii si-ai fost ovationat minute intregi in picioare, in sali de teatru poleite cu aur. Esti mantuit daca esti cersetorul de la capat de pod care-a dezlegat enigma, a dat raspunsul si a gasit iesirea.
p. 316: Nu am trait degeaba, imi spun in fiecare clipa a vietii mele, fiindca n-am ajuns scriitor, fiindca sunt un biet profesor de romana, fiindca n-am nici familie, nici avere, nicio noima pe lume, sau fiindca traiesc si am sa mor printre ruine, in cel mai trist oras de pe fata pamantului. Ci pentru ca mi s-a pus o intrebare la care n-am aflat raspunsul, pentru ca am cerut si nu mi s-a dat, am batut si nu mi s-a deschis, am cautat si nu am gasit. Iata ratarea care ma inspaimanta.
capricornk13 
Adriana Ioana said,
26/11/2015 at 7:19 pm
Iti multumesc pentru articol! Sper sa mi-o achizitionez curand si sa revin aici si cu cateva impresii ale mele.
capricornk13 said,
27/11/2015 at 5:22 pm
Te astept:)
a reader said,
13/01/2016 at 10:54 pm
La multi ani capricorn ! Noroc ca esti la Viena – la tine acolo e inca ziua ta, la mine imediat e ziua mea 🙂
Si sanatate, bucurii, excursii, carti bune si tot ce-ti poate face viata mai frumoasa !
Cred ca o sa citesc si eu Solenoid, am citit un fragment undeva si parea interesant.
cristian s said,
14/03/2016 at 11:27 am
Tu ai ales înadins cele mai normale, mai romanești, pasaje din carte, pare-mi-se. De ce nu ai ales să redai și pasaje cu obișnuitele cuvinte neinteligibile, de medic, de mecanic auto, de psiholog cosmic, ale lui Cărtărescu. Nu aș nega: romanul este o călătorie în sine a lui Cărtărescu, este fotografia ireală a lumii lui interioare.
Probabil că asta e și marea realizare a acestei cărți „noi” cărtăresciene. Dacă romanul ar fi fost scris în nota fragmentelor pe care le-ai redat tu mai sus, l-aș fi parcurs cu sete. 🙂
marius capota said,
11/04/2016 at 3:38 am
11 august 1999
… precum zapada in desert …
giese