Lupta mea (3 vol.)
Karl Ove Knausgård, Litera 2015. Trad. din norvegiană Roxana-Ema Dreve
Puternic adictivă ficţiunea autobiografică sau autoficţiunea acestui norvegian, probabil fiindcă face parte exact din generaţia mea. Descriere detaliată şi extraordinar de directă, de lipsită de vopsele sau măcar draperii, a relaţiei personajului principal cu părinţii, cu nevasta, cu copiii. Atât de evidentă apare minciuna societăţii în care trăim, încât nu se poate să nu te tulbure. Nu, nimic nu e “pozitiv”, majoritatea indivizilor nu se descurcă să-şi depăşească angoasele induse de nişte bieţi părinţi care nu puteau mai mult. Nu, faptul că nu există sens şi nu există transcendenţă nu e “bun”, şi nu, biologia nu-ţi poate oferi un sens. Copiii, obligatoriu minunaţi şi la maximum iubiţi, obligatoriu în centrul atenţiei conform mentalităţii ăsteia new age, te scot în fapt din minţi, te obligă să renunţi la cel puţin jumătate din identitatea ta şi-ţi conferă extrem de des un patetic sentiment al eşecului, pentru că nu se poate să fii “un părinte bun”, tot ce poţi încerca e să le faci cât mai puţin rău. Da, evident că “soluţia romantică” eşuează şi ea lamentabil, începând de la detalii stupide de zi cu zi. Suntem nişte bolnavi psihici irecuperabili care trebuie să pretindă că sunt fericiţi sau cel puţin in the pursuit of hapiness. Şi asta cei mai buni dintre noi – adică ei, creatorii, care-şi pot măcar câteva ceasuri imagina că au o menire.
capricornk13 