Decerebrări

Recent, stupoare pe două fronturi.

O fătucă venită de prin nu știu ce coclauri ale Rusiei lui Putin dă un interviu pe site-ul corporației.  Au o rubrică unde prezintă diverși angajați care par, în urma exercițiului, universal debili mintal, nu neapărat fiindcă ar da răspunsuri cretine, ci pentru că întrebările la care trebuie să răspundă sunt asa. Pe de altă parte, știind extrem de bine cultura austriacă, știu că răspunsurile trebuie aprobate în avans și sunt drastic cenzurate în cazul apariției oricărei sclipiri de sinceritate sau spontaneitate. Dar rusoaica n-are nevoie de ajutor în acest sens. Inițial declară că-și începe ziua cu câteva exerciții de yoga pentru a se ”energiza”. Ulterior mărturisește că sfatul pe care și l-ar fi dat ei înseși la 18 ani ar fi fost să devina vegană, oh, câte vieți ar fi salvat până s-a trezit.  Mai bagă niște responsabilitate socială și desigur dorința de a călători pentru a cunoaște oameni minunați și culturi de nu știu care.  Acum o să-mi spuneți ce mare lucru, încă o hipsteriță lobotomată, e plin târgul de ei (chiar dacă târgul ăsta e Viena). Problema este că mai jos cu două întrebări declară ce pasionată este de meseria ei și cât de fascinată de fluxul banilor. Meseria ei este una dintre cele mai venale idei care se pot inventa – mergers & acquisitions in cadrul unei bănci. Pentru neinițiați, asta înseamnă că găsești un client care nu e suficient de deștept să facă singur calculele de evaluare a pretului unei companii pe care dorește s-o cumpere sau s-o vândă și să intermediezi tu tranzacția pentru el, obținând un comision gras și fiind în general unul dintre cei mai corupți angajați posibili (toți iau șpăgi ori de la cumpărător ori de la vânzător pentru a influența calculele și astfel comisionul băncii). Iar fata noastră nu sesizează niciun fel de contradicție între declarațiile ei. Dacă avea peste 40 de ani, cred că i-aș fi trimis ”sictir” într-un mail, găseam eu echivalentul rusesc pe undeva. Așa, îi mai dau o șansă.

Al doilea motiv e Carmen Avram. Am aflat foarte recent că, dacă m-ar fi lăsat ambasada să votez (am stat la coadă de două ori fără sorți de izbândă), aș fi votat împotriva lui Carmen… La care țin din tot sufletul și pe care o cunosc suficient de bine ca să știu că atât candidatura pentru psd, cât si declarațiile ei stupefiante nu pot fi motivate nici de dorința de ascensiune politică, nici de avantaje materiale, nici de… sinceritate, adică nu poate crede aberațiile pe care le-a rostit. Singura variantă pe care o pot bănui valabilă este că e victima unui șantaj.  Probabil de natură personală, psihică sau emoțională. Și sper sincer și cald că va avea puterea și destul sprijin în jurul ei pentru a face ce trebuie mai devreme sau mai târziu.

Advertisements

14 Comments

  1. cristian sirb said,

    10/07/2019 at 4:02 pm

    Nu îi dai prea mult credit lui Carmen Avram? Poate că terapeuții ar numi disociere acțiunea asta de a despărți faptele și atitudinea unei persoane de acea persoană. Pot înțelege doar pe cei car au ales sub tortură, deși deținuți politici, să colaboreze cu Securitatea. Nu cred în șantajul de care vorbești tu, cu atâta îngăduință. Sau poate ești retorică 🙂

    • capricornk13 said,

      14/07/2019 at 7:41 am

      Buna, Cristian. Si scuze de intarziere, sunt la Gmunden la un turneu. Nu credeam ca mai citeste cineva blogul asta mumificat. Nu, nu sunt retorica. Ii dau credit pentru ca-l merita. Nu-mi aduc aminte sa fi spus sau sa fi facut ceva discutabil vreodata si stiu de ce fel de persoane este inconjurata la institutia aia oribila unde lucreaza, deci nu m-ar mira nimic

      • cristians. said,

        15/07/2019 at 2:55 pm

        Eu as indrazni sa formulez altfel, in locul tau: ii dai credit, pentru ca merita (odinioara). Omul nu poate fi absolvit sau separat de faptele sale. Poate fi inteles, dar nu absolvit.

        Afectiunea (sau prietenia) pe care i-o porti te determina, poate, sa nu vezi ca insasi apartenenta ei la institutia “aia oribila” e ceva care, intre timp, a ajuns sa o defineasca intr-o oarece masura pe d-na Avram. Ceva imi spune ca nu era prizoniera acolo, ci “facea cariera” (in propria conceptie).

        Asa cum, probabil, si Adrian Ursu (pe care si eu il admiram, uneori il adoram – la Gandul) “face cariera”. Ca sa nu mai glumesc: pentru mine este evident ca, de fapt, amandoi faceau strict bani, isi “castigau pita”. Nicidecum nu practicau jurnalismul.

        • capricornk13 said,

          19/07/2019 at 10:47 am

          nici eu nu știu ce să mai cred, e posibil să ai dreptate, desigur, deși în cazul lui Carmen cariera s-a împletit întotdeauna cu jurnalismul de mare calitate

          • cristian sirb said,

            31/07/2019 at 9:27 am

            Mnoa, aici cunostintele mele sunt limitate (in ce o priveste). N-am urmarit-o scriind sau facand tv. In vizorul meu a intrat de cand cu candidatura (dubioasa) si discursul ploconist, neverosimil de idolatru, pro-psdist.

            Pe de altă parte, aș vrea să asist la resuscitarea blogosferei. Sper din suflet să o facă fashionable – din nou – milenialii, altă șansă nu văd. Eu n-am încetat să scriu pe blog și poate că și alții vor scoate curând capetele.

            Am văzut că, recent, lucrurile bune se pot impune numai dacă se iscă un trend, o modă, dacă devin „virale”. Sau din snobism, imitație, spirit de turmă, conformism etc. Eu am văzut în blog o tribună, mi-a venit ca o mănușă. N-am intrat ca să „fac ca alții”. Dar erau pe atunci alte vremi… 🙂

  2. 17/07/2019 at 12:08 pm

    mai intră lumea, mai comentează, să vadă ce faci, nu de alta 🙂

  3. 17/07/2019 at 12:10 pm

    eu tot pe blogspot scriu (cel din blogroll), dar am cont pe wordpress să pot comenta la tine

    • capricornk13 said,

      19/07/2019 at 10:45 am

      🙂 heeei, lume bună! ce mai faci dragă white noise?

      • 19/07/2019 at 11:25 am

        m-am intors la blog, poate voi citi mai mult. și mi-e dor de voi, de noi, înțelegi tu.

        • capricornk13 said,

          13/08/2019 at 3:02 pm

          da, stiu si inteleg 🙂 am citit tot ce-ai pus in ultima vreme si ma bucur… cred ca voi avea si eu mai multa energie sau sper…

  4. Marius Iosif Capota said,

    05/08/2019 at 12:26 am

    it’s just a card
    the fool
    i took the pill
    so here i am
    not just once again
    just gotta be careful with the wheel
    gujo !

  5. capricornk13 said,

    13/08/2019 at 3:00 pm

    le fils errant? 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: