Capricornul ratacitor

E iarna de-a binelea in Viena, chiar a si nins un pic saptamana trecuta, iar in weekendul asta cred c-a fost in centru toata Europa de Est.  Au navalit pe strazi, la targurile de Craciun si in magazine ca lacustele, cu greu am izbutit sa ma strecor sa-i cumpar sora-mii cadourile de Craciun si ziua ei, mobilizandu-ma numai fiindca in cele doua weekenduri care vin va fi mult, mult mai rau.  Dar am ramas cu povestile mult in urma, sunt datoare cu excursia bucuresteana la Gaudeamus care m-a impiedicat sa-l mai vad o data pe Claudiu la ICR Viena.  Se pare c-a fost o seara foarte placuta, martor e Biro si gagica-sa, pe care i-am incurajat cu foc sa se culturalizeze si altfel decat la serile lor cu vampiri, concerte cu muzici stranii sau baruri gay 🙂

In timpul asta eu eram intr-un Bucuresti parca mai frumos decat in amintiri, poate si pentru c-am fost gazda si l-am vazut prin ochii cuiva care-l redescoperea intr-o noua lumina, dupa ce in trecut fusese condus de corporatisti romani plini de fitze, americanizati in mintea lor ingusta, de-aia cu “face sens” si “ca si proiect”.  Am fost in centrul vechi, parca din ce in ce mai izbutit si mai cochet, plin de o forfota straina Vienei si-n zilele bune.  Din pacate, evident ca tipul care facea aranjamentele in carciuma in care ne-am oprit a incercat, in pur stil dambovitzean, sa ne strice feng-shui-ul de cateva ori – ba nu stateam fix pe alea patru locuri pe care ni le indicase el, ba intarzia al patrulea prieten si avea neaparat nevoie de amaratul de scaun pe care-l tineam pentru el… Offff…. A doua zi, insa, am ajuns la targul de carte, unde era o alta nebunie generalizata.  Nu stiu de ce vine atat de multa lume de fiecare data, abia am apucat sa-mi vad cativa prieteni si sa-mi cumpar o mana de carti.  Trebuia sa ies continuu afara la aer si, dupa vreo trei ore, am renuntat, obositzi, ne-am asezat cu Liviu la un vin fiert si am plecat spre distinsul cartier Pantelimon, unde ne asteptau ai mei cu o masa de vreo douazeci de feluri, ca doar pentru fiica risipitoare se taie, neprincipial, vitzelul cel gras.

Lista de carti:

Marian Truta – Vremea renuntarii (Nemira)

Liviu Radu – Armata moliilor (Nemira)

Andrei Plesu – Parabolele lui Iisus, Adevarul ca poveste (Humanitas)

Ioana Parvulescu – Viitorul incepe luni (Humanitas)

Gabriel Liiceanu – Estul naivitatilor noastre (Humanitas)

Lucian Boia – De ce este Romania altfel? (Humanitas)

Radu Vancu – Franghia inflorita (Max Blecher)

Teodora Coman – Cartita de mansarda (Max Blecher)

Iulia Militaru . Anca Bucur – Dramadoll (Max Blecher)

Almanahul Anticipatia 2013 (Nemira)

Filip Florian – Toate bufnitele (Polirom)

M-am intalnit cu Horia N. Ursu, bebe, Liviu Radu, Marian Truta, Danut Ungureanu, Marius Chivu, Marin Malaicu-Hondrari – din pacate extrem de pe fuga.  Sunt foarte fericita pentru cronicile entuziaste la Vintureasa lui si abia astept sa citesc si eu cartea lui Plesu, ca sa vad de ce a reusit sa-i ia premiul pentru cartea anului lui Marius.  Probabil subiectul a contat destul, e foarte greu sa-i faci concurentza lui Isus (si pe buna dreptate).

M-am intors in Viena duminca seara la 10 jumate, iar luni dimineatza am zburat spre Pristina, unde kosovarii erau de vreo 10 ori probabil mai entuziasti decat albanezii in pregatirea sarbatoririi a 100 de ani de independenta a Albaniei pe 28 noiembrie.  Un loc fascinant, probabil foarte asemenator cu Romania anilor 90-91, cu o mancare extraordinara la preturi de nimic si cu o pofta de viata ceva de speriat!

Fiindca venea 1 decembrie si fusesem invitata la Fruehstuck de o familie de austrieci de ziua nationala a Austriei, am organizat si eu un Abendessen pentru ei.  Neuitand sa le precizez ca noi sarbatorim, practic, momentul in care Imperiul habsburgic a pierdut o treime din teritoriu, ha! ha! 😀  Salata mea de icre si cea de vinete, carnatii de casa, slanina, ghiudemul, dar in special zacusca, sarmalele si muraturile facute de mama au facut prapad!  Sunt castigatoare la puncte detasat in grup, iar data viitoare presupun ca va trebui sa le fac un curry, ca sa facem dreptate si bucatariei partenerului gospodariei.  Am intrunit aseara adeziuni entuziaste pe tema unui chicken tikka masala de la prietenii romani pe care i-am avut in vizita, asa ca nu ma tem de provocare deloc.  Nu stiu dac-ati remarcat ca generatia mea e plina de toante care se falesc nevoie mare ca nu stiu sa gateasca nici macar cartofi prajiti.  Am o singur lucru de transmis catre ele: get your ass in the kitchen, woman!  Lasa fitzele si-o sa vezi ce bine te simti…

Am terminat de citit saptamanile astea doua carti ale lui Carson McCullers, Clock without Hands (Ceasornic fara minutare) si The Member of the Wedding (cred ca “Invitata la nunta” ar fi traducerea corecta, ca “nuntasa” e cam aberant).  Mi s-a parut minunata, ca intotdeauna, desi nu atinge in niciunul dintre aceste doua romane inaltimea din The Heart is a Lonely Hunter sau apogeul din nuvela The Ballad of the Sad Cafe.  V-as povesti mai multe despre ele, dar iau de cateva zile niste medicamente care dau ametzeli si letargie, o stare ciudata pe care n-as descrie-o ca ideala pentru aberat pe teme livresti.  E greu si de citit, darmite de scris despre… Sunt foarte inclinata sa ma intorc, atunci cand am cateva clipe linistite, spre interior.  Daca ati citit cartea lui Eckhart Tolle, The Power of Now, cred ca intelegeti cam ce vreau sa spun.  Si nu cred ca exista, pe cale de consecinta, lectura mai potrivita cu care sa continuu azi, in asteptarea Mirunei, decat Parabolele lui Plesu.

In asteptarea ratacirii prin mine insami, sa mai zic putin si de un subiect care s-a discutat destul de aprins acum o vreme printre blogerii literari si nu numai – premiul Augustin Fratila castigat, pana la urma, de LDT pentru Matei Brunul – bravo!  Am tacut atat malc, precum si chitic pana acum, cand s-au linistit apele, fiindca orice atitudine as fi afisat ar fi fost, probabil, interpretata din prisma faptului ca n-am fost invitata sa fac parte dintre cei (cred) douazeci de bloggeri votanti.  Au fost, dintre cei pe care-i citesc eu, micawber, Dan Liviu Boeriu, ionucadragos c si rontziki.  Faptul c-a castigat un scriitor foarte bun cu un roman care mie mi-a placut mult si ca toti cinci l-au pus, practic, pe LDT pe primul loc, nu face decat sa-mi confirme ca invitatiile adresate lor au fost perfect justificate.  As fi extrem de ipocrita, probabil, daca as spune ca n-as fi fost bucuroasa dac-as fi fost invitata.  N-as fi avut cum sa promit, insa, ca pot citi cele trei carti pe care nu le stiu (Emotia Mirelei Stanciulescu, FEM-ul Magdei Carneci si Ploile amare a lui Alexandru Vlad) in timpul alocat.  Deci all for the better.  In ce priveste controversatul juriu de bloggeri, eu una ma bucur c-au fost inclusi si oameni care nu scriu pe blog despre literatura.  Cred c-a fost o ocazie pentru ei sa treaca prin niste carti carora altfel poate nu le-ar fi dat atentie, iar Kostas si Matei merita cu prisosinta, din punctul meu de vedere, sa aiba cat mai multi cititori. Ca a trebuit sa-si dea si cu parerea despre cartile respective, iarasi nu mi se pare un lucru rau.  Nu vad de ce ar fi mai calificata sa voteze, in mod necesar, o persoana care eventual citeste ceva mai mult si scribaleste niste impresii pe blog  decat un blogger care scrie despre altceva.  Avand in vedere ca nici unii, nici altii nu sunt “de meserie” (cu exceptia lui Dan Boeriu si, cred eu, a lui micawber, care scrie mult prea bine ca sa nu aiba ceva studii in domeniul umanioarelor, oricare ar fi ele), parerile lor cantaresc exact la fel de mult. A, mie personal mi s-ar fi parut normal sa fie adaugati pe lista inca niste bloggeri, fiindca mie personal imi place si ce si cum citesc si cum scriu despre.  Sugestiile mele ar fi macar Mihaela Ursa, Radu Vancu, zum, white noise, c. sirb si mihaela butnaru, adina b, bughi mambo rag, terorista, dreaming jewel si evaziuni spontane.  Sigur ca l-as pune si pe Octavian Soviany, dar probabil era exclus anul asta din cauze evidente.  Cam atat am avut de spus, sper sa nu supar pe nimeni 🙂  Va incurajez pe toti, oricum, sa cititi ce a scris Dan L. Boeriu pe subiect, mi se pare cel mai echilibrat si interesant.

As vrea sa mai mentionez ca, in ciuda reactiilor foarte controversate la cartea ei si a faptului ca eu nu am citit-o inca, ma bucur foarte mult ca Mirela Stanciulescu a ajuns pe lista celor cinci.  Este o performanta aproape incredibila din punctul meu de vedere, fiindca Mirela mi-e colega de corporatie, asa ca stiu exact cat timp (nu) are la dispozitie pentru a scrie.  Este traducatoarea in romaneste a Plutei de piatra a lui Saramago – printre altele – si asta este o alta performanta notabila, in conditiile in care Mirela mai vorbeste (cel putin) doua limbi straine fluent pe langa portugheza.

Ok, acum ma intorc la Parabole si la ceva timp cu mine.  Oamenilor, embrace the present and expect miracles!  🙂

Vă propun un joc

Dl. micawber scrie, cu verva caracteristică, despre isprava lui DCM, “Cărţile care ne-au făcut oameni” – pentru cine n-a aflat încă, volumul adună recomandări de lectură pentru tineri de la diverşi intelectuali.  Sigur că micawber este ironic, aşa cum ne-a obişnuit, în special la adresa lui Gabriel Liiceanu, care se pare că vorbeşte în carte despre lista de cărţi pe care i-o făcuse Noica.  Pentru tinerii români cu o educaţie medie din România anului 2012, presupun şi eu că lista respectivă ar putea părea uşor indigestă 😀 Aş fi însă puţin mai precaută decât distinsul coleg într-ale bloggeritului la a da cu piatra în filozof, pentru că eu, spre deosebire de dumnealui, nu sunt convinsă că G. Liiceanu a vrut să-şi mai “pună o cărămidă la altar”.  Aş încerca să cred că, făcând recomandările respective, dl. Liiceanu s-o fi gândit că în România lui 2012 mai există şi câţiva tineri cu aplecare către cunoaştere în general şi filozofie în special.  Având în vedere formaţia lui, a făcut recomandările pentru aceştia, şi nu pentru un grup de vajnici adolescenţi manelişti din Ferentari – s-o fi gândit, sireacu, că de-aia l-a chemat DCM să contribuie, fiindcă altfel ar fi fost suficient să scrie la antologie manieraţii domni Florin Salam şi Guţă.

O observaţie interesantă a lui micawber este cea referitoare la cărţile copilăriei – spune c-a fost foarte surprins să constate că mulţi dintre cei “intervievaţi” au recomandat Jules Verne, când în fond e foarte probabil ca puştii de astăzi să-l prefere pe Harry Potter lui Phileas Fogg.  Tind să fiu de acord aici cu dumnealui, deşi unii ar putea argumenta că Rowling şi Verne nu sunt neapărat “mutually exclusive”.

Pornind de la aceste idei şi înainte de a citi eu personal volumul lui DCM, jocul pe care vi-l propun (celorlalţi bloggeri interesaţi, ca un fel de leapşă :), precum şi nebloggerilor care mai citesc pe aici) este să recomandăm şi noi o listă pentru puştimea deceniului 2010-2020.  Propunerea nu vine în niciun caz din prezumţia arogantă că noi am fi mai “calificaţi” în vreun fel decât invitaţii lui DCM.  Pur şi simplu mi se pare interesant.  Dealtfel s-a mai făcut asta în diferite feluri, parcă dragoş are o listă permanentă undeva “pentru un tânăr cititor”.

Poate vi se pare răsuflat şi banal ce propun eu aici şi poate că aveţi dreptate.  Mie mi se pare că e un exerciţiu de imaginaţie destul de dificil dacă-l faci serios şi gândindu-te la potenţialii cititori în loc să aşterni, pur şi simplu, pe ecran, cărţile care ţi-au plăcut ţie.  Aşa că, pentru cei care acceptă să intre în joc, v-aş propune să şi argumentăm alegerile.

P.S.: Nu, nu cred că iese de-o antologie de-aici! 😀

P.P.S.: Însemnarea mea la temă sper să iasă cândva în weekendul ăsta. Dar nu cred că va fi una singură.  Mai degrabă cred că, pe măsură ce mai citesc ceva ce mi se pare potrivit, mai adaug la listă 🙂

P.P.P.S: Îmi cer scuze de la cei doi bloggeri menţionaţi, a înnebunit wordpress-ul sau computerul meu şi, momentan, nu pot adăuga link-uri. Promit să remediez situaţia îndată ce se normalizează nebănuitele căi internautice! Later edit – rezolvat.

WTF?!!!!

De obicei ignor chestiile astea, mai ales ca ma uit foarte rar la statisticile blogului.  Dar azi am fost curioasa fiindca aveam multe hituri in numai doua ore pe Turbion, care nu ma asteptam sa atraga pe nimeni, mai ales acum, pe finalul targului de carte, cand lumea are lucruri mai bune de facut. Si mi-a scapat privirea mai jos, spre searchwords… Prieteni, cineva a gasit blogul meu astazi cautand, nici mai mult, nici mai putin de:

“fratele isi fute sora poezi”

Daca asta nu e arta… nimic nu e!  Aferim, natia mea!

P.S.: Credeti c-a vrut sa scrie “poezii” sau, de fapt, a misspelled cuvantul “pozitii”? 😀

Copilării

Am primit de la Ana o leapşă despre copilărie de nu ştiu când, îmi cer scuze c-o onorez atât de târziu.  Am atââââââtea restanţe la postări că ce să mai zic…

  1. aproape toţi copiii erau alintaţi de părinţi cu anumite diminutive sau apelative. unde am copilărit eu îmi amintesc de apelative ca ţuchi, ţuţu, bubu. mulţi dintre ei au rămas cu aceste nume, iar astăzi nu sunt tocmai fericiţi. a existat vreun apelativ care să te urmărească din copilărie? crezi că aceste nume pot traumatiza?

Din fericire ai mei (şi bunicii, că ei m-au crescut) au fost suficient de întregi la cap încât să nu-mi născocească niciun diminutiv penibil.  N-am decât un singur prenume, de asemenea (cam naşpa), ceea ce e altă notă zece la adresa lor – niciodată n-am priceput la ce folosesc celelalte şpe nume pe care nu le foloseşte nimeni niciodată.  Nu ştiu dacă pot traumatiza, depinde foarte tare de psihicul copilului respectiv.

  1. care este cea mai veche amintire?
Prima amintire este seara cutremurului din 4 martie 1977.  Îmi aduc aminte un tablou strâmb pe peretele casei bunicilor, pe mine zâmbind în braţele bunică-mii la poartă pentru că mi se părea că luna (plină dacă nu mă înşeală memoria) e uriaşă, galbenă şi foarte frumoasă şi groaza bunicului meu gen drobul de sare că, dac-am fi ieşit prin spatele casei în timpul cutremurului, putea să ne omoare hornul de cărămidă prăbuşit.
 
         3.  dar cea mai frumoasă?
 
De când eram mică mică – o  seară de Moş Nicolae în care am primit un ursuleţ roz cu alb (comuniştii erau cam idioţi în materie de jucării) – ultima dată când am încercat să-mi imaginez că există un “moş”, deşi ai mei îmi spuseseră de mult că astea-s prostii de adormit copiii :).  Mai târziu, de departe, emoţia extraordinară şi poveştile pe care mi le imaginam în nopţile dinaintea plecărilor în tabere.
 
     4. ai avut un animal de companie în copilărie? cum ţi-l aminteşti acum? ne spui o poveste cu el?
 
Nu, n-am avut niciodată animale de companie, bunică-mea era împotrivă (deşi stătea la curte) iar ai mei cu atât mai mult.   Mi-aş fi dorit din toată inima nu un câine sau o pisică, ci un arici.  Eram înnebunită după arici de la o cărticică pentru copii al cărei nume l-am uitat.
  1. cum te vedeau prietenii în copilărie? dar vecinii?

N-am avut deloc prieteni până când m-am mutat la ai mei şi am mers la şcoală.  Vecinii cu care vorbeam (erau şi unii cu care nu aveam ambasade) presupun că erau agasaţi de bunică-mea care mă prezenta ca pe cel mai grozav copil existent (mă punea să citesc de prin cărţile din casele oamenilor).  Mai târziu cred că toată lumea m-a văzut absolut normal, ca pe un copil, acolo. 

Îmi pare rău că răspunsurile mele sunt atât de neinteresante, însă n-am perceput niciodată copilăria ca paradisul acela pierdut despre care vorbeşte toată lumea.  Pentru mine aproape toată perioada respectivă a fost o nesfârşită goană de a scăpa de imaginea de copil, care mă enerva şi mă umilea peste măsură.  Niciodată nu eram mai fericită decât atunci când adulţii mă tratau de la egal la egal şi mă comportam întotdeauna ca atare.  Nu m-am “copilărit” şi “alintat” niciodată înainte de 20 de ani!:)

Şi va curge poezia…

…un an de acum încolo, datorită suedezului Tomas Tranströmer, care a primit anul acesta premiul Nobel pentru literatură.  Poate sună cam optimist titlul meu, însă în mod sigur măcar câţiva oameni în plus vor pune mâna pe traducerile suedezului, ca urmare a notorietăţii date de premiu.  E bine.  Eu nu ştiu nimic despre el, aşa că mă gândeam să organizăm o avalanşă de PDS-uri cu poemele lui pe bloguri, mai ales c-am văzut la Radu că e tradus în româneşte la Polirom.

Terorista is back in town, ceea ce nu poate decât să-i bucure pe cititorii cu cap şi pe scriitorii români contemporani.  Nu pe blogul propriu, ci aici, unde va avea o rubrică săptămânală.  Mulţumesc mult lui bughi pentru semnalare, eu n-aş fi ajuns pe pagina respectivă niciodată altfel presupun!  Având în vedere că luciat spune în interviul luat de Măruţă că unul dintre scriitorii români actuali preferaţi este Sorin Gherguţ, vestea asta minunată se potriveşte numai bine la temă!

Şi în final să zic şi eu iSad pentru Steve Jobs, omul care a adus puţină poezie în lumea gadget-urilor şi a business-ului.

Leapşa ABC

Nu mai primisem de mult o leapşă, aşa că m-am gândit să fur una care mi-a plăcut la adina şi pe care am văzut-o ulterior şi la liviu.  Mai ales că trebuie să-ţi spargi niţel creierii la ea!  A se scrie alfabetul din titluri de cărţi (se poate trişa la ţ-uri, q-uri şi altele).  Nu mă uit la ei şi sper să nu repet prea multe!

A – Accidentul, Mihail Sebastian

B – Biblia

C – Concert din muzică de Bach, H-P Bengescu

D – Dune, Frank Herbert

E – East of Eden, John Steinbeck

F – Fleurs du mal, Baudelaire

G – Gone with the Wind, M. Mitchell

H – Harry Potter, J. Rawlings

I – Idiotul, F.M. Dostoievski

Î – Întunecare, Cezar Petrescu

J – Jocul lui Ender, Orson Scott Card

K – Fraţii Karamazov, F.M. Dostoievski

L – Lord of the Rings, JRR Tolkien

M – Martin Eden,  Jack London

N – Nostalgia, Mircea Cărtărescu

O – Orbitor, Mircea Cărtărescu

P – Prins, Petru Popescu

Q – Don Quixote, Cervantes

R – Revolutionary Road, Richard Yates

S – Sandkings, GRR Martin

Ş – Şoareci şi oameni, John Steinbeck

T – The Ballad of the Sad Cafe, Carson McCullers

Ţ – Ţiganiada, Ion Budai-Deleanu

U – Ubik, Ph. K. Dick

V – Der Vorleser, Bernard Schlink

X – Xenocid, Orson Scott Card

Y – Memoriile lui Hadrian, Marguerite Yourcenar (aici am trişat rău, dar era păcat să n-o pun!!!)

W – Waldemar, Liviu Radu

Z – Zilele regelui, Filip Florian

Am încercat să pun exclusiv cărţi pe care le-am citit şi am reuşit, cu o singură excepţie.  Vă las să ghiciţi care! 😀

Later edit: ba da, o primisem si eu de la ameer! Dar, cum n-am mai intrat decat sporadic abia acum am vazut 😦 Scuze si merci! Şi pentru că tot am văzut la ea, mai adaug şi varianta cu filme (cu TV shows nu sunt în stare…).

A – A Street Car Named Desire

B – Biutiful (da! da! da!)

C – Chocolat

D – Dangerous Liaisons (1988)

E – Eternal Sunshine of the Spotless Mind

F – Falling in Love

G – Godfather, Gladiator

H – Heat

I –  I Am Sam

J – Jezebel

K – Kill Bill

L – Legends of the Fall

M – Meet Joe Black, Match Point, Mystic River

N – No Country for Old Men

O – O casă la capătul lumii

P – Pulp Fiction

Q – The Bridge on the River Qwai

R – Revolutionary Road

S – Scarface, The Shawshank Redemption

T – Titanic, Thelma&Louise

U – Usual Suspects

V – Vacanţă la Roma

X – Matrix

Y – Years of Our Lives

W – Wuthering Heights

Z – Zodiac

Statistici…

…în doi ani de bloggereală pe WordPress, că anul trecut oricum am uitat total.

93,518 views – adică aproximativ 128 în medie pe zi; cel mai amuzant este că în primul an şi 4 luni pe weblog, când eram o ageamie, am avut 100,000; probabil am rămas la fel de ageamie sau am regresat! 🙂 şi mai probabil, weblog-ul, care nu este foarte inteligent, număra şi propriile mele vizite pe site 🙂

210 posturi – peste 100 pe an! nu-mi vine să cred… adică unul la 3.6 zile… am fost chiar harnică! 😀

3,600 de comentarii – cam irelevant, fiindcă le include şi pe ale mele; înseamnă cam 17 comentarii/însemnare, ceea ce mi se pare rezonabil.

Păi, deşi matematica nu e cel mai important lucru, se pare că mă încurajează cât de cât să continuu.  Vă mai aştept cu drag 🙂 şi vă mulţumesc mult! 🙂

Nişte sfaturi

Pentru pisi-pitzi care a căutat la mine pe blog “mam săturat săl văd cu altele”:

1. Pepushe, învaţă limba română, nici nu ştii ce utilă poate fi uneori.  De exemplu, în loc să-i zici “porcului care umblă cu altele” că vrei “decât o cola” când te scoate la McDonalds, învăţând să articulezi îi poţi silabisi: “du-mă la Fratelli”; dacă adaugi şi “te rog”, nu te mai fardezi ca o matroană de bordel şi laşi acasă geanta Gucci sau Vuitton fake, despre care numai tu crezi că nu ştie nimeni, e posibil să te şi ia; ba chiar să nu mai tragi de o cola la două paie trei ore cu o prietenă după ce ajungi acolo…

2. Nu te mai îmbrăca de parc-ai pleca spre Centură.  Uită acasă cerceii ăia până la umeri, probabil nişte rotocoale d-alea ţigăneşti, fusta de latex, ciorapii cu model şi strasuri şi maieul cu “animal print” din care iese afară juma de lăptărie.  Doar pentru tine, un hint: ţâţele mişto se văd şi dacă eşti încheiată până-n gât.

3. Dă jos unghiile alea false ciclam sau roşu aprins sau negru sau violet.  Îl zgârii pe om, de-aia o fugi sireacu…

4. Nu mai merge la club în sandale fără ciorapi în decembrie.  Ştiu că mergi cu taxiul, că încă nu costă mai nimic la Bucureşti şi umblaţi câte 3 paraşute, insă tot jalnică şi penibilă eşti…

5. Pune mâna şi slăbeşte, bărbaţii au un fel de fix, aşa: nu le plac vacile cu şuncile revărsate peste blugii trendy

6. Te-nvăţ un proverb de milioane: “Tăcerea e de aur”. Taci!  De-aia se duce după altele, pisi, fiindcă tu te exprimi.  Or, după cum scrii, e preferabil să nu… Mai bine fă o gargară cu muşeţel când îţi vine vreo idee pe care vrei să i-o împărtăşeşti.  Să vezi ce bine vă-nţelegeţi!

7. Nu te mai uita la “Din dragoste”, “Dansez cu tine” sau telenovele când omul vrea să se uite la meci!  Pe cuvânt, Cristiano Ronaldo e mai cool decât Cabral (plus că are şi faţă de manelist, deci o să-ţi placă), iar Messi se mişcă mult mai bine decât Bănică Jr.

8. Pune mâna şi învaţă să găteşti, nu mai veni cu harfe obosite gen “eu mananc la restaurant, fată” când tu te referi, de fapt la shaorma. 

9. Şi, de fapt, dacă te-ai săturat de ce nu te cari?  Ce dracu cauţi pe bloguri? Catrafusele şi valea!  Hai, c-am pierdut destul timp… 😀

Later edit – dedicaţie – ca şi tine, un papagal:

Mai era ceva de spus…

De ce nu pot sa-l regret pe als. Pentru c-a sustinut pe cineva care poate face asa ceva:

http://www.isuciu.ro/?p=4220

fara sa clipeasca.  Nici macar n-are umor, saracul… Mare ti-e gradina, Darwine…

Tare mi-e teama ca procedeul meu cu ignorarea desavarsita este inferior celui al lui mulliganoglu cand vine vorba de astfel de exemplare. 

Totusi, voi incerca sa ma comport ca o lady (desi nu sunt!) – poate omul are vreo suferinta ascunsa.  Ii urez foarte sincer sa se bucure de viata si sa-si gaseasca preocupari mai frumoase, care sa nu-l umple de ridicol in asemenea hal.

Revelatie

Am intrat azi dimineata pe blogul teroristei, cautand ceva despre o carte – fac des asta.  Ca de obicei, dupa ce am gasit ce ma interesa, am mai stat inca o ora si jumatate citind in continuare insemnare dupa insemnare cu comentariile aferente.  Nu ma pot opri, e addictive.  Si deodata mi-am dat seama de ce: nu pentru ca tot ceea ce scrie este fabulos (desi se intampla si asta).  Ci pentru ca NU SPUNE NICIODATA PROSTII!  Imi dau seama ca si eu fac, in curand, pe 22 februarie, cei aproximativ 3 ani pe care i-a dedicat luciat bloggeritului si, pe tema asta, cat de inimaginabil de dificil este sa reusesti o astfel de performanta: in niciun post, in niciun comentariu, in niciun raspuns fata asta nu a debitat vreo ineptie.  Niciun rand discutabil!  Nicio aberatie.  Continuu calma, lucida, echilibrata, cu umor, cu seva, cu miez.  Chapeau!

« Older entries