Din Peru – alt glas

30/11/2016 at 12:12 pm (Book Shopping, Non fiction, Preumblari)

Trei săptămâni în Anzi

Marius Chivu, Humanitas 2016

Trei săptămâni în Anzi

De când n-am mai scris pe bietul blog – cred că e recordul, un an – am şi uitat cum se deschide, cum se postează, am uitat că m-a forţat wordpress-ul să-mi schimb parola acum câtăva vreme şi, evident, am uitat noua parolă. Mai rămâne să vedem dacă m-am întors cu rost sau nu.

Ca-n fiecare toamnă, am zburat la Bucureşti pentru Gaudeamus. De data asta am prins un weekend splendid, stat afară la terase şi cumpărat şerbet şi gem de fragi de la ţărăncile de la Romexpo. Aveţi idee dacă mai e cineva pe la tarabele alea pe 23 decembrie, care pică vinerea? Aş mai da o raită. Acum am avut mult prea puţin loc, valiza a fost ticsită de cărţi.

După aventura din Himalaya de acum patru ani şi succesul cărţii pe care i-a dedicat-o, Marius Chivu s-a hotărât să meargă taman în ţara pe care am descris-o pe-aici cu atâta lux de amănunte chiar atunci, în în 2012. În acelaşi stil cu hikingul cu şerpaşi, însoţită de fotografii splendide, Trei săptămâni în Anzi se numeşte noua lui ispravă şi prima carte de care m-am apucat în avionul spre Viena, după târg.

Cum autorul e cu adevărat montagnard şi dispus să înfrunte călătorii mult mai dificile şi lipsite de confort decât aş putea eu să-mi imaginez că voi mai face vreodată (deşi preumblatul prin India presupune măcar ceva disconfort psihologic, dacă nu neapărat transpiraţie şi pierdere de suflu), cartea mi-a adus şi noutăţi absolute pe lângă atât de necesara şi pasionanta diferenţă de perspectivă asupra locurilor pe care le-am văzut amândoi.  Ca şi jurnalul himalayan, Trei săptămâni în Anzi e scrisă fără note false, emfază sau preţiozităţi. E o simplă carte de călătorie pe care cred că oricine ar parcurge-o cu plăcere fie înainte de a pleca la drum, fie înainte de a zbura în Peru pe calea imaginaţiei.  Face exact ce trebuie: surprinde specificul cu ochi proaspăt, face paralele inedite, dă referinţe atât cât este nevoie fără să devină plicticos sau pedant, nu divaghează inutil şi nu inventează cu tot dinadinsul stări, senzaţii sau imagini care să-l pună în valoare pe el ca personaj şi autor în detrimentul peisajelor şi lumii pe care o descrie.  Marius Chivu împărtăşeşte cu bucurie, uneori cu frustrare sau stupoare, de multe ori cu umor, dar întotdeauna cu simplitate, experienţa pe care a trăit-o pe coclaurile amazoniene şi andine, lăsându-i cititorului libertate.  Nu te sufocă nici cu opiniile, nici cu sentimentele lui.  În schimb, documentarea serioasă şi referinţele literare te ghidează şi te încântă permanent.

Câteva vorbe despre conţinut.  Cartea urmăreşte traseul pe care l-au făcut cei doi Marius, unul categoric neturistic. Pentru a ajunge la Machu Picchu au ales un drum ocolit prin Choqueqirao, apoi au urcat pe vârful Nevado Mismi, unde se află izvorul Amazonului, au continuat cu Valea Sacră şi Canionul Colca, iar apoi au mers în nord pe coasta Pacificului în nişte locuri fascinante despre care eu habar n-aveam înainte de a citi.  Primul capitol e despre Lima şi sunt extrem de invidioasă pe descrierea pieţelor, superbă, care mie mi-a scăpat cu desăvârşire când am povestit aici de capitală.  Urmează Cuzco şi o grămadă de detalii istorice şi arhitectonice, apoi cinci capitole fermecătoare descriind drumul spre Machu Picchu, cu un ghid “muy rapido” care vorbeşte numai quechua şi pe care cei doi îl blestemă cu patimă fiindcă dispare în permanenţă împreună cu măgarul cărăuş al sacilor cu mâncare… Remarcabil popasul la Choquequirao – Leagănul de aur – la peste 3.000m altitudine, un sit arheologic la Imperiului Soarelui care-i dă ocazia autorului să ofere necesarele lămuriri istorice despre imperiul incaş şi cucerirea lui de către Pizzaro.  Nici apele termale de la Colcamayo nu-s de neglijat, mai ales pentru genunchiul bietului scriitor care clacase încă de la începutul călătoriei, chinuindu-l groaznic.  După inevitabilul Machu Picchu urmează un capitol despre câmpia păianjenilor, Urubamba, unul despre salinele de la Maras, pe Valea Sacră, apoi cel despre Arequipa, oraşul natal al lui Llosa cu superbe case coloniale, pe care mă enervez şi acum că n-am apucat să-l văd în 2012.  Urmează drumul spre Nevado Mismi, apoi urcuşul acestui munte extrem de dificil. O să vă placă ce surprinzător izvorăşte Amazonul. Canionul Colca, de două ori şi ceva mai adânc decât Grand Canion, apoi în final trei capitole absolut splendide pentru mine descriind locurile din nord de la ocean populate de alte triburi vechi, nişte câini negri superbi şi, în special, povestea din final despre Hemingway şi un pescar de 100 de ani care l-a cunoscut şi cu care povestesc ai noştri călători.

Două puncte merită îndeosebi remarcate.  Marius Chivu pare să aibă vocaţia prieteniei.  Îmi plac tare oamenii care ştiu să exprime admiraţie şi recunoştinţă în contextul descrierii unei apropieri prieteneşti, iar autorul o face în permanenţă la adresa tovarăşului său de drum.  Al doilea este felul în care se apropie de oamenii locului, fără sentimentalisme ieftine, dar şi fără prejudecăţi.  Aşa cum am scris şi despre Himalaya, naturaleţea şi onestitatea intelectuală a naratorului sunt de mare efect, conferă eleganţă poveştii şi trezesc imaginaţia şi curiozitatea cititorului.  Mi-ar plăcea să cred că cei care parcurg această carte vor fi inspiraţi să abordeze experienţa călătoriilor viitoare şi a descoperirii altor culturi cu aceeaşi prospeţime şi seriozitate cu care o face Marius Chivu aici.

Advertisement

Leave a Comment

O mana de carti

20/02/2013 at 9:15 pm (Book Shopping, Roman)

Cateva cuvinte despre cartile despre care n-am apucat sa scriu pe blog, fiindca majoritatea sunt recomandabile.

Viitorul incepe luni – Ioana Parvulescu

Humanitas, 2012

Al doilea roman al Ioanei Parvulescu preia acelasi Bucuresti de la 1900, aproape aceleasi personaje, precum si intersectiile cu viitorul pe care le-a folosit in Viata incepe vineri.  E o carte placuta, usurica, entertaining, fara nimic spectaculos, insa scrisa cu placere si talent.  Cum am scris si dincolo, sunt romane in care atmosfera primeaza, acolo se depune intregul efort al autoarei, iar rezultatul este cel putin multumitor daca ai de gand sa te relaxezi si sa te bucuri de parfumul altor vremuri.

Never Let Me Go – Kazuo Ishiguro

Faber & Faber, London, 2005

Probabil unul dintre cele mai discutate romane ale lui Ishiguro, Never Let Me Go este si singurul (cred) science fiction pe care l-a scris – o alta ocazie pentru celebra discutie despre incadrarea in categorie.  Iar pentru mine inca una de a ma bucura incantata ca englezul japonez nu ma dezamageste niciodata.  E o distopie in care undeva in anii 50 s-ar fi inventat clonarea, iar cele trei personaje principale sunt astfel de clone, create pentru a servi drept banci de organe pentru oamenii “adevarati”.  Nu ma feresc sa dau acest spoiler, fiindca oricum cam toata lumea stie cu ce se mananca, pe de o parte, iar pe de alta parte lucrul devine oarecum evident din prima parte a cartii.  E o carte pur si simplu grea de frumusete, continut, sensibilitate.  Intunecata, sumbra, dar cu iluminari extraordinare despre prietenie, iubire, solidaritate si umanitate, scrisa intr-un tempo impecabil, cu un limbaj coplesitor.  Daca cineva va dori vreodata sa faca o lista de romane care se apropie de perfectiune in istoria literaturii, carti perfecte, rotunde, fara cusur, Never Let Me Go va trebui pus, probabil, intr-un top 10 al tuturor timpurilor.  Cine l-a citit stie de ce nu exagerez deloc prin aceasta descriere.

When We Were Orphans – Kazuo Ishiguro

Faber & Faber, London, 2000

Fara sa se ridice la nivelul Ramasitelor zilei sau al romanului de mai sus, Pe cand eram orfani merita si ea citita cu prisosinta, macar pentru fluiditatea scriiturii lui Ishiguro si pentru exotismul sau – aproape toata actiunea are loc in Shanghai, unde eroul principal, detectiv britanic, merge sa-si caute parintii disparuti in haosul din timpul razboiului.  Spre deosebire de celelalte romane ale lui, si ele foarte intense, cu rasturnari de situatie spectaculoase si pe teme grele, dar rafinate pana in panzele albe, aici probabil ca se pot gasi accente usor melodramatice.  Senzatia mea este ca in ambitia lui de a scrie carti fundamental diferite – aici seamana cu McEwan – Ishiguro a mers un pic prea departe in romanul de fata.  E un pic prea multa tragedie, deznodamantul e un pic prea zguduitor, daca intelegeti ce vreau sa spun.  Asta nu inseamna ca arta scriitorului nu e treizeci de  clase peste genul Dan Brown, evident, insa asupra mea nu a avut impactul niciuneia dintre cele cinci carti pe care i le citisem anterior.

Evanghelia dupa Isus Cristos – Jose Saramago

Polirom, 2003.  Trad. Mioara Caragea

Probabil de asteptat de la un scriitor atat de mare, binecunoscut ateu, sa se ia la tranta cu insasi esenta crestinismului.  Inteleg ca romanul a provocat un mare scandal din partea popilor si chiar a guvernului portughez, care si-a cam dat cu dreptul in stangul refuzand sa-i sustina propunerea pentru nu stiu ce premiu.  Pe de alta parte, din excelenta postfata a Mioarei Caragea, am priceput si c-au fost cativa popi inteligenti care au salutat aparitia cartii – nu pot decat sa-i felicit pe respectivii, fiindca mie mi se pare, in ciuda “blasfemiilor” lui Saramago, mult mai folositor pentru crestinism sa-l puna cineva pe tapet, sa porneasca o controversa cu o asemenea acuitate si la un asemenea nivel de talent cu care o face Saramago aici.  Romanul prezinta viata lui Isus pornind de la vinovatia lui Iosif, care afla de macelul copiiilor din Betleem, dar nu si-l salveaza decat pe al lui, neanuntandu-i pe ceilalti.  Sarcasmul lui Saramago nu iarta nimic – de la rolul femeii in societatea evreiasca traditionala la tembelismul ucenicilor si adoratorilor lui Isus.  Creeaza o poveste cu totul noua, Maria nu e virgina, Isus e ucenicul diavolului timp de cativa ani, este amantul mariei Magdalena etc.  Desigur insa ca punctul central al cartii il reprezinta conversatia in care Isus il infrunta pe Dumnezeu, in prezenta diavolului, pe mare.  Dialogul (si intreaga carte) e centrat pe vechea problema a  justificarii cruzimii lui Dumnezeu asupra omenirii, dar evident, concluzia e putin diferita decat, de exemplu, la Dostoievski.  Din punct de vedere literar avem de-a face cu o bijuterie, ca toate cartile lui, are greutate si in idee, in continut, insa nu pot spune ca e de natura sa zdruncine din temelii credinta nimanui.

Estul naivitatilor noastre – Gabriel Liiceanu

Humanitas, 2012

O colectie de interviuri date de Gabriel Liiceanu incepand din 1990 pana prin 2010, pe care am citit-o cu acelasi nesat cu care ii citesc toate cartile.  Nu aduce, desigur, nimic nou, dar e utila pentru a constata inca o data constanta si pasiunea cu care omul asta si-a urmat credintele, atitudinea lipsita de orice ambiguitate.  Pentru mine este de fiecare data o placere sa urmaresc modul in care se exprima, clar, stilat, elegant, concis.  Si, evident, m-a facut sa pun mana repede sa recitesc si “Declaratie de iubire” – fiindca “Usa interzisa” si “Scrisori catre fiul meu” revin oricum continuu pe noptiera.  Un spirit atat de aproape de mine, repet, n-am intalnit cred niciodata (a nu se intelege de aici c-ar exista vreo comparatie valorica, lol!).

Cine adoarme ultimul – Bogdan Popescu

Polirom, 2007

In cazul asta, ca sa-l parafrazez pe DCE, care lauda romanul in prefata de zici c-a-nviat Tolstoi, eu una am adormit prima…  Numaidecat, dupa vreo zece pagini.  M-am mai incapatanat inca vreo suta, dupa care am pus frumusel cartea inapoi pe raft si mi-e teama c-acolo va ramane pana prind ciuda pe vreo cunostinta si i-o fac cadou.  Nu stiu daca pot sa spun ca autorul scrie prost, dar in mod cert nu se afla “pe strada mea” din niciun punct de vedere.  Are capitole cu niste sfinti, cu draci care vin in caruta, cu de-astea.  Si capitole cu un studinte etern care o freaca pe la el prin sat.  Mdea.  Romania rurala plus tarele comunismului plus amintiri din respectivul plus partea “fantastica”, melanjul asta prezentat in felul in care o face Bogdan Popescu… nu reuseste sa ma intereseze niciun pic.  N-am reusit sa retin nimic si nu voi repeta experienta.  Poate c-am devenit prea pretentioasa sau mi s-a tocit gustul pentru proza romana contemporana.

Am mai facut o incursiune pe Elefant.ro si mi-am mai luat niste carti, pentru eventualitatea in care incep s-o iau din nou la picior prin cele tari si e mai usor sa-l car pe Mac decat niste teancuri de celuloza.  Astept pareri de la voi pe lista de mai jos, cu toate ca iarasi citesc vreo 5 carti in paralel si nu cred ca le termin mai degraba de o luna.

Cu inima smulsa din piept – Radu Paraschivescu

Fluturele negru – Radu Paraschivescu

Jurnal de scriitor – Dostoievski

Invierea – Tolstoi

Istoriile mele – Lucian Boia in dialog cu Eugen Stancu

Ich bin ein berliner – Gabriel Andronache

Despre vis – Freud

Mortido – O. Nimigean

Solar – Ian McEwan

Confesiuni – Sf. Augustin

14 Comments

Capricornul ratacitor

09/12/2012 at 2:08 pm (Blogosfera, Book Shopping, coolest stuff ever, Poezie, Roman, SF)

E iarna de-a binelea in Viena, chiar a si nins un pic saptamana trecuta, iar in weekendul asta cred c-a fost in centru toata Europa de Est.  Au navalit pe strazi, la targurile de Craciun si in magazine ca lacustele, cu greu am izbutit sa ma strecor sa-i cumpar sora-mii cadourile de Craciun si ziua ei, mobilizandu-ma numai fiindca in cele doua weekenduri care vin va fi mult, mult mai rau.  Dar am ramas cu povestile mult in urma, sunt datoare cu excursia bucuresteana la Gaudeamus care m-a impiedicat sa-l mai vad o data pe Claudiu la ICR Viena.  Se pare c-a fost o seara foarte placuta, martor e Biro si gagica-sa, pe care i-am incurajat cu foc sa se culturalizeze si altfel decat la serile lor cu vampiri, concerte cu muzici stranii sau baruri gay 🙂

In timpul asta eu eram intr-un Bucuresti parca mai frumos decat in amintiri, poate si pentru c-am fost gazda si l-am vazut prin ochii cuiva care-l redescoperea intr-o noua lumina, dupa ce in trecut fusese condus de corporatisti romani plini de fitze, americanizati in mintea lor ingusta, de-aia cu “face sens” si “ca si proiect”.  Am fost in centrul vechi, parca din ce in ce mai izbutit si mai cochet, plin de o forfota straina Vienei si-n zilele bune.  Din pacate, evident ca tipul care facea aranjamentele in carciuma in care ne-am oprit a incercat, in pur stil dambovitzean, sa ne strice feng-shui-ul de cateva ori – ba nu stateam fix pe alea patru locuri pe care ni le indicase el, ba intarzia al patrulea prieten si avea neaparat nevoie de amaratul de scaun pe care-l tineam pentru el… Offff…. A doua zi, insa, am ajuns la targul de carte, unde era o alta nebunie generalizata.  Nu stiu de ce vine atat de multa lume de fiecare data, abia am apucat sa-mi vad cativa prieteni si sa-mi cumpar o mana de carti.  Trebuia sa ies continuu afara la aer si, dupa vreo trei ore, am renuntat, obositzi, ne-am asezat cu Liviu la un vin fiert si am plecat spre distinsul cartier Pantelimon, unde ne asteptau ai mei cu o masa de vreo douazeci de feluri, ca doar pentru fiica risipitoare se taie, neprincipial, vitzelul cel gras.

Lista de carti:

Marian Truta – Vremea renuntarii (Nemira)

Liviu Radu – Armata moliilor (Nemira)

Andrei Plesu – Parabolele lui Iisus, Adevarul ca poveste (Humanitas)

Ioana Parvulescu – Viitorul incepe luni (Humanitas)

Gabriel Liiceanu – Estul naivitatilor noastre (Humanitas)

Lucian Boia – De ce este Romania altfel? (Humanitas)

Radu Vancu – Franghia inflorita (Max Blecher)

Teodora Coman – Cartita de mansarda (Max Blecher)

Iulia Militaru . Anca Bucur – Dramadoll (Max Blecher)

Almanahul Anticipatia 2013 (Nemira)

Filip Florian – Toate bufnitele (Polirom)

M-am intalnit cu Horia N. Ursu, bebe, Liviu Radu, Marian Truta, Danut Ungureanu, Marius Chivu, Marin Malaicu-Hondrari – din pacate extrem de pe fuga.  Sunt foarte fericita pentru cronicile entuziaste la Vintureasa lui si abia astept sa citesc si eu cartea lui Plesu, ca sa vad de ce a reusit sa-i ia premiul pentru cartea anului lui Marius.  Probabil subiectul a contat destul, e foarte greu sa-i faci concurentza lui Isus (si pe buna dreptate).

M-am intors in Viena duminca seara la 10 jumate, iar luni dimineatza am zburat spre Pristina, unde kosovarii erau de vreo 10 ori probabil mai entuziasti decat albanezii in pregatirea sarbatoririi a 100 de ani de independenta a Albaniei pe 28 noiembrie.  Un loc fascinant, probabil foarte asemenator cu Romania anilor 90-91, cu o mancare extraordinara la preturi de nimic si cu o pofta de viata ceva de speriat!

Fiindca venea 1 decembrie si fusesem invitata la Fruehstuck de o familie de austrieci de ziua nationala a Austriei, am organizat si eu un Abendessen pentru ei.  Neuitand sa le precizez ca noi sarbatorim, practic, momentul in care Imperiul habsburgic a pierdut o treime din teritoriu, ha! ha! 😀  Salata mea de icre si cea de vinete, carnatii de casa, slanina, ghiudemul, dar in special zacusca, sarmalele si muraturile facute de mama au facut prapad!  Sunt castigatoare la puncte detasat in grup, iar data viitoare presupun ca va trebui sa le fac un curry, ca sa facem dreptate si bucatariei partenerului gospodariei.  Am intrunit aseara adeziuni entuziaste pe tema unui chicken tikka masala de la prietenii romani pe care i-am avut in vizita, asa ca nu ma tem de provocare deloc.  Nu stiu dac-ati remarcat ca generatia mea e plina de toante care se falesc nevoie mare ca nu stiu sa gateasca nici macar cartofi prajiti.  Am o singur lucru de transmis catre ele: get your ass in the kitchen, woman!  Lasa fitzele si-o sa vezi ce bine te simti…

Am terminat de citit saptamanile astea doua carti ale lui Carson McCullers, Clock without Hands (Ceasornic fara minutare) si The Member of the Wedding (cred ca “Invitata la nunta” ar fi traducerea corecta, ca “nuntasa” e cam aberant).  Mi s-a parut minunata, ca intotdeauna, desi nu atinge in niciunul dintre aceste doua romane inaltimea din The Heart is a Lonely Hunter sau apogeul din nuvela The Ballad of the Sad Cafe.  V-as povesti mai multe despre ele, dar iau de cateva zile niste medicamente care dau ametzeli si letargie, o stare ciudata pe care n-as descrie-o ca ideala pentru aberat pe teme livresti.  E greu si de citit, darmite de scris despre… Sunt foarte inclinata sa ma intorc, atunci cand am cateva clipe linistite, spre interior.  Daca ati citit cartea lui Eckhart Tolle, The Power of Now, cred ca intelegeti cam ce vreau sa spun.  Si nu cred ca exista, pe cale de consecinta, lectura mai potrivita cu care sa continuu azi, in asteptarea Mirunei, decat Parabolele lui Plesu.

In asteptarea ratacirii prin mine insami, sa mai zic putin si de un subiect care s-a discutat destul de aprins acum o vreme printre blogerii literari si nu numai – premiul Augustin Fratila castigat, pana la urma, de LDT pentru Matei Brunul – bravo!  Am tacut atat malc, precum si chitic pana acum, cand s-au linistit apele, fiindca orice atitudine as fi afisat ar fi fost, probabil, interpretata din prisma faptului ca n-am fost invitata sa fac parte dintre cei (cred) douazeci de bloggeri votanti.  Au fost, dintre cei pe care-i citesc eu, micawber, Dan Liviu Boeriu, ionuca, dragos c si rontziki.  Faptul c-a castigat un scriitor foarte bun cu un roman care mie mi-a placut mult si ca toti cinci l-au pus, practic, pe LDT pe primul loc, nu face decat sa-mi confirme ca invitatiile adresate lor au fost perfect justificate.  As fi extrem de ipocrita, probabil, daca as spune ca n-as fi fost bucuroasa dac-as fi fost invitata.  N-as fi avut cum sa promit, insa, ca pot citi cele trei carti pe care nu le stiu (Emotia Mirelei Stanciulescu, FEM-ul Magdei Carneci si Ploile amare a lui Alexandru Vlad) in timpul alocat.  Deci all for the better.  In ce priveste controversatul juriu de bloggeri, eu una ma bucur c-au fost inclusi si oameni care nu scriu pe blog despre literatura.  Cred c-a fost o ocazie pentru ei sa treaca prin niste carti carora altfel poate nu le-ar fi dat atentie, iar Kostas si Matei merita cu prisosinta, din punctul meu de vedere, sa aiba cat mai multi cititori. Ca a trebuit sa-si dea si cu parerea despre cartile respective, iarasi nu mi se pare un lucru rau.  Nu vad de ce ar fi mai calificata sa voteze, in mod necesar, o persoana care eventual citeste ceva mai mult si scribaleste niste impresii pe blog  decat un blogger care scrie despre altceva.  Avand in vedere ca nici unii, nici altii nu sunt “de meserie” (cu exceptia lui Dan Boeriu si, cred eu, a lui micawber, care scrie mult prea bine ca sa nu aiba ceva studii in domeniul umanioarelor, oricare ar fi ele), parerile lor cantaresc exact la fel de mult. A, mie personal mi s-ar fi parut normal sa fie adaugati pe lista inca niste bloggeri, fiindca mie personal imi place si ce si cum citesc si cum scriu despre.  Sugestiile mele ar fi macar Mihaela Ursa, Radu Vancu, zum, white noise, c. sirb si mihaela butnaru, adina b, bughi mambo rag, terorista, dreaming jewel si evaziuni spontane.  Sigur ca l-as pune si pe Octavian Soviany, dar probabil era exclus anul asta din cauze evidente.  Cam atat am avut de spus, sper sa nu supar pe nimeni 🙂  Va incurajez pe toti, oricum, sa cititi ce a scris Dan L. Boeriu pe subiect, mi se pare cel mai echilibrat si interesant.

As vrea sa mai mentionez ca, in ciuda reactiilor foarte controversate la cartea ei si a faptului ca eu nu am citit-o inca, ma bucur foarte mult ca Mirela Stanciulescu a ajuns pe lista celor cinci.  Este o performanta aproape incredibila din punctul meu de vedere, fiindca Mirela mi-e colega de corporatie, asa ca stiu exact cat timp (nu) are la dispozitie pentru a scrie.  Este traducatoarea in romaneste a Plutei de piatra a lui Saramago – printre altele – si asta este o alta performanta notabila, in conditiile in care Mirela mai vorbeste (cel putin) doua limbi straine fluent pe langa portugheza.

Ok, acum ma intorc la Parabole si la ceva timp cu mine.  Oamenilor, embrace the present and expect miracles!  🙂

15 Comments

Final de colectie McEwan si alte cumparaturi

29/09/2012 at 11:28 am (Book Shopping, Roman)

Mangaieri straine – Ian McEwan

Polirom, 2004. Trad. Dan Croitoru

Englezul asta e aproape enervant de complex si de bun.  Chiar si intr-o carticica subtire, fara cine stie ce anvergura, ca asta, reuseste sa atinga niste niveluri de introspectie a relatiilor de cuplu de te apuci cu mainile de cap!  In mod normal, ar trebui sa fi fost destul de descurajant pentru tinerii debutanti englezi care s-au apucat sa scrie in preajma lui, norocul e ca se pare ca ei n-au avut complexele astea.  Nu de altceva, dar am continuat cu Ishiguro dupa ce am terminat tot McEwan-ul din casa si mi-a placut, din nou, la nebunie.

In “Mangaieri straine” un cuplu de britanici frumosi (si ea si el) isi petrec vacanta la Venetia.  Sunt impreuna de ceva vreme, desi ea are copiii proprii dintr-o legatura anterioara despre care nu se spune nimic.  Relatia dintre ei e ok-ish, sunt niste oameni maturi, inteligenti, plini de consideratie fata de dorintele celuilalt, insa au ajuns exact pe platoul ala de normalitate si echilibru care e moartea pasiunii.  In consecinta, se arunca in explorarea orasului ca turistii bezmetici care bifeaza o lista de obiective.  Opusul, nu-i asa, a ceea ce se presupune ca trebuie sa reprezinte Venetia pentru doi amorezi.  Nasc, desigur, plictiseala si usoare stari de iritabilitate in celalalt, lucruri pe care le ambii ignora cu intelepciunea experientei si pe care incearca sa le depaseasca prin gesturi in compensatie.  McEwan descrie impecabil mersul lucrurilor, detaliaza degradarea relatiei, demontandu-i fiecare rotita.

Apare elementul surpriza, in persoana unui italian suficient de “vital” si diabolic incat sa fie numai de un usor de prost gust si destul de veridic literar. Omul ii taraste, practic, in casa lui, unde o hieratica,  bolnava si ciudata nevasta canadianca intregeste o atmosfera de roman clasic de mistere.  Mici gesturi, sugestii de violenta a italianului asupra nevestei, pretentiile lui de macho, faptul ca alienata vine sa-i priveasca pe englezi cand dorm dezbracati, totul pare sa creeze premizele unei lovituri de teatru de natura sadic-erotica.  Oaspetii se sperie, desigur, si fug.  Evident ca revin ulterior si tragedia de prost gust se produce, va las sa gustati deznodamantul singuri.

Ceea ce este, insa, extrem de interesant, este intervalul dintre cele doua intalniri dintre cupluri.  Britanicii practic, se redescopera, isi intineresc relatia, incep sa se bucure de sex mai mult decat o facusera vreodata.  Sigur ca se poate spune ca e ieftin procedeul, intervenise condimentul care lipsea, amenintarea, provocarea.  Dar nu se poate sa nu savurezi cum face McEwan literatura din asta, cum exploreaza senzatiile si, mai ales, emotiile celor doi, cum creeaza atmosfera.  Poate ca plot-ul e banal, realizarea insa nu e deloc asa.

Titlul original al romanului este “The Comfort of Others” si mi se pare mult mai sugestiv decat traducerea (fara sa sustin neaparat ca e gresita, e o sintagma greu de redat exact).

Pe plaja Chesil – Ian McEwan

Polirom, 2007.  Trad. Ana-Maria Lisman

Un al doilea roman despre sentimentele nascute de relatia de cuplu, insa din cu totul alta perspectiva: doi tineri casatoriti inocenti la inceputul anilor 60, cu cativa ani inainte de revolutia sexuala.

Pe mine m-a interesat extrem de tare cartea asta fiindca ma tot gandesc de ceva vreme, in special dupa ce am cunoscut mai bine, prin discutii mai indelungate si mai profunde, oameni de varsta mea crescuti si educati in vest, cat de cumplit de dezavantajati am fost noi si de pudibonderia cretina din societatea socialista multilateral dezvoltata.  Nu sustin c-a fost comunismul de vina, nu ma intelegeti gresit, gresita era societatea in ansamblu, fiindca era formata din oameni cu conceptii de la tara – ca majoritatea era ori de acolo direct, ori a doua generatie incaltata.  Si oricat ai incerca tu sa te “emancipezi” sexual citind pe unde apuci, prin carti si reviste sau tragand ocheade la filmele porno daca aveai norocul sa dai de asa ceva (asta in anii 80, cand au aparut vidorecorderele, ca-nainte pas, poate vreun Playboy), din moment ce toti cei din jurul tau fie pretind ca subiectul nu exista, fie vorbesc despre el pe soptite, ca despre ceva cumplit de rusinos, tu, cu mintea ta de 15 ani, n-ai cum sa consideri ca e ceva absolut firesc.  Poti, cu un efort, sa ajungi la concluzia asta din punct de vedere intelectual, insa emotional nu te poti comporta natural.  Esti varza, praf.  Daca singurul lucru pe care ti-l spun ai tai e ca nu e bine sa te masturbezi ca orbesti (daca esti baiat) si nu carecumva sa lasi pe vreunul sa se atinga de tine, ca barbatii e porci (daca esti fata), evident ca poti sa razi de ei pana lesini, ca sunt niste babalaci incuiati, numai ca atunci cand te trezesti fata in fata cu problema, numai pregatit emotional nu esti!  Asta ca sa nu mai amintesc de faptul ca nici literatura nu era de prea mare ajutor daca n-aveai acasa decat biblioteca din carti publicate dupa 50, ca doar comunistii nu publicau carti “cu porcarii”!  La scoala evident ca nu-ti spunea nimeni nimic, la lectia de anatomie despre aparatul reproducator jumate din fete au lipsit, de teama misto-ului golanilor din clasa, iaca boacana…

Si cum spuneam, ii invidiam tare pe congenerii nostri vestici, care sunt mult mai dezinhibati si mai firesti pe subiectul sexului decat amaratii de noi.  Iata insa ca, numai cu o generatie inaintea mea, la inceputul anilor 60, lucrurile stateau si in Anglia la fel.  Nu spun ca m-a surprins chestia asta, nu surprinde pe nimeni, toti erau sau se dadeau puritani inainte de miscarea flower-power.  Insa a fost foarte interesant sa vad cum McEwan descrie sentimentele celor doi copii de 22 de ani, treziti casatoriti fiind virgini si mergand sa-si petreaca noaptea nuntii pe plaja Chesil.  El analizeaza in detaliu fiecare gand, senzatie si sentiment a celor doi si totul e extrem de credibil si de trist.  Evident ca e logic sa se distruga o relatie potential frumoasa din cauza ignorantei in materie sexuala, asta s-a intamplat de cand lumea si pamantul.  In Anglia insa (ca sa-i ignoram pe nenumaratii dinainte) o zice Galsworthy imediat dupa epoca victoriana, de-aia esti atat de surprins ca lumea inca proceda la fel cu 40 de ani mai tarziu!

Voi puteti intelege ce aveau parintii aia in cap de-si trimiteau copiii, practic, la taiere, in felul asta?  Dupa decenii de existenta a psihanalizei?!

In fine, revenind la roman, e foarte bine scris.  Un fel de Cartea nuntii fara aberatiile sentimentaloide ale lui Calinescu, o carte a nuntii realista si directa, care exploreaza in adancime relatia foarte fragila intre ceea ce manifesta aparent si ceea ce se produce in interior cu individul inocent inaintea inceperii experientei sexuale.  E o carte despre imaginatie, nu despre sex, un altfel de sense & sensibility.  Diferenta enorma intre ceea ce proiectam si ceea ce ni se intampla, intre ce se intampla obiectiv si perceptia, interpretarea noastra a ceea ce s-a intamplat.  Si mai mult decat atat, despre diferenta intre ceea ce simtim si procentajul infim pe care reusim sa-l exprimam datorita experientelor si naturii proprii.

Acum sunt in curs de a termina cel de-al doilea Ishiguro pe care-l mai aveam, ca sa inchei cu febra britanica pe care o mentionam intr-o insemnare anterioara 🙂 O sa scriu despre Never Let Me Go si When We Were Orphans intr-o insemnare viitoare.  Intre timp, fiindca m-a mobilizat fantastic LDT cu povestirile lui, mi-am adus aminte ca-mi trebuie Rosu, rosu, catifea al Veronicai D. Niculescu si ca ma apuc de calatorii, deci imi trebuie carti electronice.  Asa ca mi-am luat de pe Elefant:

Rosu, rosu, catifea – Veronica D. Niculescu

Arhivele de la Monte Negro – Octavian Soviany

Planetarium – Cristian Tudor Popescu

Premiile Galileo 2011 – Horia Nicola Ursu (coord.)

Te astept ca pe un glonte – Ana Puscasu

Singur pe Ormuza – Liviu Radu

Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor barbati foarte cumsecade – Liviu Radu

Jucaria mortului – Constantin Acosmei (yes! in sfarsit! bravo elefant!)

Proza cu amanuntul – Dan Lungu

Noaptea cand cineva a murit pentru tine – Bogdan Suceava (am promis ca mai citesc, si acum mi-e putin nu stiu cum de cum am scris eu despre cartea cu diezul si ce frumos mi-a raspuns autorul!)

pe datorie – T.S. Khasis

Zaira – Catalin Dorian Florescu

Parohia – Dan Coman (yes! ce m-am bucurat s-o gasesc electronic!)

Superhero – Ciprian Macesaru

2484 Quirinal Ave. – Sebastian A. Corn

Adevarul despre himere – Mircea Oprita

Intalnire cu meduza – Mircea Oprita

Acasa, pe campia Armaggedonului – Marta Petreu

Astept cu incredere recomandari de la voi :), desi va anunt de pe-acum ca, dupa ce termin azi Ishiguro, tot Rosu catifea, Parohia si Jucaria mortului le citesc primele!

P.S.: Ar trebui sa mentionez, chiar daca voi fi acuzata ca fac reclama, ca Elefant.ro sunt super ok – au acum o promotie de 2+1 gratis, adica practic 6 carti din cele 18 cumparate le-am luat gratis.  Pe teancul de mai sus am dat aproximativ 40 eur, adica pretul a vreo 3 carti si jumatate pe hartie in Austria

13 Comments

Bucurii, hălăduială, tentaţii

24/05/2012 at 2:05 pm (Book Shopping, Eveniment, Preumblari)

Mircea Cărtărescu a câştigat International Literature Prize – Haus der Kulturen der Welt pe 2012, pentru traducerea Corpului în germană la Zsolnay Verlag din Viena, alături de traducătorii Gerhard Csejka şi Ferdinand Leopold!  Detalii aici. 

Mă bucur foarte tare pentru Cărtărescu, premiul nu e deloc neglijabil şi sper să-i aducă şi mai mulţi cititori de limbă germană.  Ceremonia de premiere va avea loc pe 6 iunie la Berlin, eu plec acolo mâine şi mă întorc luni, editura la care a fost publicat romanul este vieneză, parcă totul se leagă! 🙂  Abia aştept să revăd Berlinul, de care m-am îndrăgostit anul trecut.  Mă aştern la drum cu ceva nemţisme, o să mă gândesc ce…

Bookfest 2012, 30mai-3 iunie… Sunt atât de tentată să vin şi la Bucureşti… Cred c-o să-mi iau bilet până la urmă, prevăd că nu rezist!  Sâmbătă, când aş putea ajunge, e un program minunat – în primul rând luiza cu Bernard Pivot de la 11, apoi tot ea moderând discuţia dintre Pivot şi Patapievici de la 12!  De la 15 la 16 la ICR sunt Marin si d-na Adameşteanu, de la 16 sunt lansările de la Millenium, de unde îmi trebuie neapărat antologia gotică despre care puteţi citi la dj aici (are şi ea o proză!) şi în cele câteva însemnări următoare sau în articolele ei de pe cititor SF.  Ca să nu mai vorbim că, deşi nu am izbutit să-l găsesc în program, ştiu de pe blogul lui Radu că-şi lansează Frânghia înflorită, care îmi trebuie neapărat.

Programul complet Bookfest.

8 Comments

Pohta ce-am pohtit

20/05/2012 at 5:08 pm (Book Shopping)

Saptamana asta am primit in vreo trei transe cartile comandate de pe Book Depository si am dat o raita prin Thalia fiind sigura ca, odata cu aparitia filmului, au adus si ei Hunger Games in englezeste (am mai incercat acum ceva vreme, dar nu erau).  Am avut dreptate, nu numai ca o adusesera, dar era si number one in topul vanzarilor saptamanii.  Mi-am cumparat ieri inca un corp cu rafturi, asa ca am loc mai mult acum de cartile pe care mi le iau in nestire.  Azi mi le-am rearanjat pe toate, plus mobila din living, asa ca ma simt foarte utila.  M-am enervat suficient aseara pe imbecilii aia bulanosi de Chelsea, care n-au jucat nici in finala asta absolut nimic pana au primit gol in minutul 83, dupa ce nu jucasera nimic nici cu Barcelona in semifinale.  Daca in asta se transforma fotbalul, eu renunt sa ma mai uit, era sa adorm de 3 ori la finala UEFA CL… Echipele astea gen Chelsea sunt moartea pasiunii, mi s-au parut mai plicticosi decat nationala Italiei sau Inter, ceea ce credeam ca e inegalabil.  Asa ca m-am trezit la 8 si am mutat mobila!  Ce am mai pus, deci, prin rafturi:

The Hunger Games, Catching Fire, Mockingjay – Suzanne Collins

The Easter Parade – Richard Yates

Never Let Me Go – Kazuo Ishiguro

When We were Orphans – Kazuo Ishiguro

An Artist of the Floating World – Kazuo Ishiguro

Shakespeare on Love and Friendship – Allan Bloom

The Möbius Strip – Clifford Pickover

The Austrian Mind. An Intellectual and Social History 1848-1938 – William M. Johnston

Foucault’s Pendulum – Umberto Eco

The Prague Cemetery – Umberto Eco

Pe ultimele doua nu le am in romaneste, erau la preturi excelente pe BookDep si mi-am adus aminte ca Pendulul imi placuse cand a aparut, mi-a disparut pe undeva.  De Cimitir am auzit pareri impartite, insa mie imi place cam tot ce scrie Eco, asa ca nu cred c-am gresit prea tare.  Superficiala cum sunt, am citit intai trilogia de “aventuri” – aveam nevoie de ceva gripping si a fost (desi, o sa vedeti, se fasaie pe parcurs).  Ba, mai mult, inspirata de gen, nu voi continua cu niciuna dintre cartile noi, fiindca rearanjand astazi toate cartile de aici am descoperit ca am Turbionul si Axa lui Wilson, de care uitasem, si am ajuns deja la pagina 170 din Turbion… 🙂

2 Comments

Cumpărătură light

17/02/2012 at 12:04 pm (Book Shopping)

Alatăieri am coborât la Thalia să-mi cumpăr portmoneu (da, am izbutit să mi-l pierd în zborul de la Lima la Paris sau prin Charles De Gaulle – nu mai am buletin, carduri etc; deviza mea pare să fie nicio călătorie fără vreo boime) şi să caut cartea aia cu Priveşte înger către casă a lui Thomas Wolfe, fiindcă-mi făcuse tero poftă de ea.  N-am găsit-o decât în germană şi atât de maniacă n-am ajuns încât să-mi cumpăr traduceri din engleză.  În Peru mi-am ţinut promisiunea de a-mi cumpăra un Llosa în spaniolă şi chiar am citit vreo 30-40 de pagini din carte, o pun şi pe ea în lista de mai jos, alături de ce mi-am luat ieri din lipsă de Wolfe. 

La ciudad y los perros – Mario Vargas Llosa

Dark Matter (Schilf) – Juli Zeh

Austerlitz – W.G. Sebald

The Savage Detectives – Roberto Bolaño

Mother Tongue – Bill Bryson

Trebuie să caut recenzii la Schilf, ştiu că multă lume a scris despre ea.  Nu ştiu ce a fost în mintea mea de mi-am luat-o pe asta în engleză în loc de germană (presupun că e ceva mai uşurică) , în schimb Austerlitz în germană – probabil va trebui să-mi iau şi traducerea românească.  Apropo de asta, m-am ţinut de cuvântul dat în postarea despre Marina şi am reluat Jocul îngerului a lui Zafon (de data asta par să înţeleg ceva mai bine :)), dar nu prea pot să mă concentrez când îl am pe masă şi pe Bill Bryson cu umorul lui genial din Mother Tongue – e o carte foarte mişto şi pentru englezi şi pentru cei care sunt înamoraţi de engleză, ca subsemnata.

13 Comments

Nişte nemţăreală

26/11/2011 at 10:45 am (Book Shopping)

Bună dimineaţa, dragilor!  Ei, ştiu că sunteţi cu toţii la Gaudeamus azi, de fapt scriu de invidie :).  Eu mi-am anulat zborul de weekendul ăsta spre România (da, aveam bilet pentru târg…) pentru că am ceva foaaaaaaaarte important de făcut în Viena.  Voi avea o zi mi-nu-na-tă astăzi!  OK, îmi pare puţin rău de întâlnirile frumoase pe care le ratez şi de geamantanul de cărţi pe care mi l-aş fi cumpărat.  Dar am deja la Bucureşti vreo cincizeci de cărţi comandate în ultima vreme pe care trebuie să le aduc într-un fel aici – nu prea ştiu cum, având în vedere că nu mai vin în România până prin ianuarie.  Meine Schwester o să care îngrozitor când vine la mine de sărbători, hi!hi!

Ascult în delir de azi dimineaţă piesa asta http://www.youtube.com/watch?v=gujB7A5ycew&feature=fvwrel pe care v-o recomand şi vouă cu drag, ca să vă dea energie pentru sâmbăta asta grozavă.

Fiindcă nu vin la Gaudeamus şi fiindcă m-a impulsionat proful meu de germană (care e bulgar şi e un tip de nota zece!!!) mi-am cumpărat în ultimele două săptămâni cărţi în germană, pe care, o să râdeţi, le şi citesc!  Sunt foarte mândră de mine, am izbutit să înţeleg o carte de business în germană, de aici mi-a pornit de fapt curajul de a începe şi cu literatura.

A. am uitat să vă spun, ştiţi de ce e, printre altele, sâmbăta asta perfectă?  Pentru că azi e 26, deci 13×2!!! 😀

Lista de cărţi luate (o să fiu foarte fericită când o voi “tăia” de pe listă pe prima, adică voi fi citit prima mea carte în Deutsch de la cap la coadă) începe cu un bulgar recomandat de profu, un tip care a emigrat aici în anii 90 şi s-a apucat să scrie în germană, deci nu e foarte dificil în construcţii.  Primul lui roman de aici,  Engelszeugen (Limba îngerului) a avut un succes teribil, a fost premiat – înţeleg că e o carte despre bulgaria postcomunistă.

Ein Licht über dem Kopf – Dimitre Dinev (O lumină deasupra capului)

Meisternovellen – Stefan Zweig (Nuvele)

Ungeduld des Herzens – Stefan Zweig (Nerăbdarea inimii)

Musik des Einsamen – Herman Hesse (Muzica singurătăţii, poezie)

Ruhm. Ein Roman in neun Geschichten – Daniel Kehlmann (Glorie. Un roman în nouă povestiri)

Brief an D. – Andre Gorz (Scrisoare către D.)

N-am putut să mă abţin şi, cumpărând pentru cineva The Power of Now a lui Eckhart Tolle (pe care v-o recomand – nu pentru că aş fi fost capturată de “filozofia” lui Tolle în totalitate, ci pentru că sunt câteva lucruri foarte valoroase acolo; a fost tradusă în româneşte, Puterea prezentului, la editura Curtea Veche dar e preferabil s-o citiţi în engleză) am mai luat şi Ill Fares the Land a lui Tony Judt, o carte despre “întoarcerea la valorile adevărate în politică”.

Vă las cu bine, târguiţi cu spor! 🙂

15 Comments

N-am chef

19/09/2011 at 5:14 pm (Book Shopping, Fantasy, Non fiction)

de nimic.  Nivelul meu de energie este pe low.  Presupun că e oarecum firesc după ce m-am zbenguit toată vara, sunt la minim de când am venit din US.  Starea mai e amplificată şi de ziua asta înnegurată complet din Viena.  Mie-mi place toamna, dar aia cu frunze colorate (nu e cazul încă) şi cu lumină frumoasă, chiar dacă plouă.  Acum cerul e un cenuşiu idiot şi anost, fără nicio formă, zile de-alea în care nici vântul nu bate, nici iarba nu creşte.  De o săptămână nu fac altceva decât să dorm şi să citesc ASOIAF – am luat-o de la capăt, fiindcă vreau să-mi iau A Dance with Dragons şi nu mai ţineam minte mare lucru din întâmplări.  Am reuşit să ajung la A Feast for Crows (cred că e o performanţă să treci prin 3.500 de pagini într-o săptămână, nu?) şi mă cam părăseşte entuziasmul, mi-e să nu mă părăsească de tot, fiindcă nici în Dans am înţeles că nu se întâmplă atât de multe lucruri.  Tot încerc să-mi fac puţin curaj să scriu despre cartea lui Hawking, care m-a dezamăgit destul de tare, dar mi-e să nu scriu prea multe prostii dacă nu fac o însemnare atentă, cu cartea lângă mine.  Aşa că amân.  Mărturisesc, mă simt cam legumă, am încercat să mai învăţ ceva germană zilele astea, dar nu izbutesc să duc nimic la capăt.   Nu ştiu nimic din ce se petrece pe aici sau prin lume şi nici nu vreau să aflu.  Azi mi-a spus un coleg britanic de Campionatul Mondial de Rugby – poate mă învrednicesc să deschid TV-ul măcar pentru asta, problema e că se desfăşoară în Noua Zeelandă, aşa că trebuie să mă trezesc la 4 dimineaţa dacă vreau să văd vreun meci.  Voi cu cine ţineţi, cu All Blacks, sau cu englezii ca mine (până ies şi dup-aia cu All Blacks… la fotbal fac tot la fel, ţin cu ei până ies – muuult mai repede ca la rugby de obicei 🙂 – apoi cu portughezii dacă mai sunt şi până la urmă, ca tot românu imparţial, cu Germania!)?

13 Comments

Doo vorbe

24/08/2011 at 11:52 am (Book Shopping, Non fiction)

Vroiam să zic foarte scurt de Experimentul Piteşti al lui Virgil Ierunca (îl am în ed. Humanitas din 2010).  Nu-l citisem, însă practic toate cărţile despre comunism publicate mai târziu fac referire la el, deci îl ştiam mai mult sau mai puţin.  E atât de horror pe cât vă puteţi imagina – n-aş vrea decât să-i rog pe cei născuţi după 90 să pună mâna să citească această carte.  Trebuie.

Mi-am cumpărat pentru zborul de sâmbătă spre US (probabil şi cel de retur…) A Brief History of Time a lui Hawking plus The Grand Design a lui şi a lui Leonard Mlodinow. N-am găsit The Universe in a Nutshell că mi-o luam şi pe aia.  Mi se pare o lectură potrivită (în special The Grand Design) fiindcă tema de la Burning Man 2011 (motivul călătoriei mele în US) este Rites of Passage.  Dacă tot fac un ritual de trecere, atunci poate mă ajută Hawking să înţeleg spre ce! 🙂  Da,  ştiu că rite of passage e ceva interior, bla, bla, da exact interior aş vrea să pricep şi io care e sensu, or The Grand Design discută şi ipoteze despre why we are here, nu? 😀

Mi-am luat şi Mrs. Dalloway a Virginiei Woolf inspirată de postul andei.  Mă credeţi că n-am citit niciodată vreun rând de Virginia Woolf?  Nu ştiu de ce…

M-am învârtit iar douăzeci de minute pe lângă carneţele Moleskine sau similare, le-am deschis, studiat, mângâiat, m-am minunat iar cât sunt de frumoase, am ajuns din nou la concluzia că de fapt nu am nevoie de carnet de notiţe, deci este ridicol să plătesc treişpe euro pe un carneţel cât palma numai fiindcă are coperta aia superbă cu schiţele lui michelangelo sau treasure-chest like sau leather-like şi se închide atât de dulce cu un magneţel…

35 Comments

« Older entries