Decembrie cu sens unic

După 6 ani.  De 6 ani (şi într-un anumit sens chiar de 13) luna asta a fost una a sfâşierilor între alternative, a tentaţiei de a face un U-turn, tentaţie uneori urmată, alteori nu.  Unii se ocupă de new year resolutions, eu am suferit de o cronică December irresolution.  Cauzată de diverşi viruşi interni sau externi, nu mai contează, cert e că m-a bântuit o fantomă a schimbării care trăgea de mine cel mai abitir în decembrie.  Acum 6 ani a fost ultimul meu decembrie liniştit, fără lovituri de teatru, decizii, alegeri, întoarceri, lupte, agonii.  Ultimul decembrie în care nu aveam (mari) dubii asupra a ceea ce am de făcut, în care instinctul meu nu a avut de luptat cu raţiunea sau cu el însuşi. 

N-am simţit asta, desigur, la vremea respectivă.  Trăiesc în general spre 95% în clipa prezentă, singurele scăpări spre trecut sau viitor fiind, evident, sursele de nefericire, angoasă, tristeţe.  Îmi dau seama acum şi o fac cu mare bucurie, pentru că e prima dată după atâta vreme când sunt perfect împăcată cu mine însămi, când ştiu exact cine sunt, ce vreau, ce trebuie să schimb.  Prima dată când nu mă trage nimic înapoi şi mă pot concentra exclusiv pe acum, pe mine însămi şi într-un singur sens.  Când îmi dau seama că numai eu îmi pot limita libertatea personală altfel absolută şi că, în aceeaşi măsură, nu am dreptul s-o limitez pe a nimănui.  Că o alegere este adevărată numai în condiţiile în care este făcută în condiţiile acestei libertăţi absolute.  Iar aparentele constrângeri sunt iluzii create de laşitate sau obişnuinţă sau lene.

Îmi place decembrie ăsta.  E limpede. 🙂

Advertisements