Divanul lui Josef Trattner

Cred ca m-am apucat sa scriu azi de groaza, altfel trecea inca o luna in care nu puneam nimic pe blog si incepe sa ma sperie chestia asta! 🙂 S-au intamplat o gramada de kestii si carti misto intre timp, poate ajung sa le mentionez candva.  Pe rand.

Pe 11 martie am fost la Sezession la un eveniment organizat de ICR si altii, legat de cartea lui Josef Trattner, Divan – Rumaenische Sofafahrten.  Divanul asta e sofaua plimbareata la care a participat si Radu Vancu si despre a povestit pe blogul lui.  La Viena a fost invitata in martie Ruxandra Cesereanu, care a fost gazda Divanului si a lui Josef la Cluj.  Gasiti mai multe despre eveniment pe blogul ei, aici.  Proiectul mi se pare foarte misto.  Trattner e un artist destul de cunoscut aici, lucru confirmat si de puhoiul de lume de la Sezession, nici n-am avut loc in sala in care s-a facut lectura si proiectiile!  Josef si-a luat canapeaua rosie de polistiren, pe care citise Filip Florian in vara lui 2011, la spinare si a purces prin Romania impreuna cu un arhitect si un fotograf.  Statiile au fost Timisoara, cu Daniel Vighi, Sibiu, cu Radu Vancu, Targu Mures, cu Robert Csaba Szabo, Craiova, cu Varujan Vosganian, Cluj cu Ruxandra cesereanu, Iasi cu Florin Lazarescu, Bucuresti cu Filip Florian, Brasov cu Carmen Elisabeth Puchianu si Cetate cu Mircea Dinescu.  De aici a iesit de-o carte bilingva romano-germana, care are fotografii complet geniale din orasele respective plus canapeaua, plus, eventual, scriitorii si Josef.  Mai are proze scrise pentru proiect de scriitorii respectivi, o introducere desteapta si, la final, o versiune engleza.  Ruxandra, pe care am intalnit-o la Sezession dupa un scurt schimb de mailuri, a fost suficient de generoasa incat sa-mi daruiasca un exemplar.  L-am citit si mi-au placut mult toate textele, cu exceptia (dar nu cred ca se mira nimeni) bucatelelor lui Dinescu – neinteresante si cam scoase din context.

Gabi Kohn ne-a organizat o vizita a frescei lui Klimt din Sezession – Beethoveen Frieze, pe care Ruxandra vroia s-a vada neaparat. A doua zi s-a dus la Max Ernst si a scris o poezie pe care o gasiti tot pe blog la ea.  Mie mi-a placut si poezia, dar in special poeta, care e de o naturalete si de o caldura cu adevarat miraculoase – sau poate m-am obisnuit eu cu peisajul austriac!  Dar nu, ar fi o nedreptate sa si glumesc pe tema asta.  Nu cred c-am interactionat mai mult de un sfert de ora, dar a fost unul realmente memorabil.  Inainte de intalnire i-am citit si singura carte pe care o aveam, Nasterea dorintelor lichide.  E o carte de proza cu, fireste, foarte multa poezie, care despica la nesfarsit mecanismele dorintei in mii de fire, in barbati si femei, avand pana si interviuri despre definitia barbatului.  Mi s-a parut foarte fina si foarte bine scrisa, insa in mod cert nu i-as face dreptate povestind mai multe despre ea, ar trebui sa revin si sa am eu alte stari atunci cand citesc si cand scriu.

In momentul de fata sunt sub hipnoza lui Viktor E. Frankl.  Am terminat intr-o noapte la 3 cartea lui “Man`s Search for Meaning” si nu pricep deloc, dar deloc, de ce austriacul asta, si nu Freud, nu e celebrat in toata lumea pentru geniul pe care l-a avut in psihologie.  Nu prea stiam de ce teoriile freudiene nu m-au atras niciodata, in ciuda pasiunii pentru psihologie, acum cred ca mi-e limpede.  O sa incerc sa va povestesc putin intr-o insemnare viitoare de ce tipul asta e atat de important.  Pana atunci, peace, ca tot e Pastele catolic azi si nu misca nimic sub frigul si ploaia vieneze.

Advertisements

Fenomenul Komartin

Tocmai am revenit de la lectura lui Claudiu Komartin la târgul de carte Buchwien12 din Viena.  ICR Viena a sprijnit, ca de obicei, evenimentul, prin prezenţa inspirată şi profesionistă a lui Gabriel Kohn ca moderator.  Claudiu se află aici pentru câteva zile, iar motivele le vedeţi în anunţul ICR: 

 

Lecturi Claudiu Komartin la Târgul internaţional de carte BUCHWIEN12 şi ICR Viena 

KulturKontakt Austria prezintă cu sprijinul ICR Viena antologia bilingvă de poeme  Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, de Claudiu Komartin.

Volumul a apărut la Edition Korrespondenzen din Viena, în traducerea lui Georg Aescht. Cartea face parte din seria Tradukita poezio, o colecție de poezie din Europa de Sud-Est în care au mai fost publicaţi poeţi din Croaţia, Bosnia, Serbia, Macedonia şi Albania.

Selecţia celor 60 de poeme din producţia lirică a unei decade îi aparţine autorului. 

  1. Lectură: joi, 22.11.2012, ora 12:45, Messe Wien, Literaturcafé

Citeşte: Bettina Kerl 

  1. Lectură: sâmbătă., 24.11. 2012, ora 19:30, ICR Viena (Argentinierstraße 39)

Citeşte: Till Firit

Cartea arată foarte bine şi, din câte pot să-mi dau eu seama, traducerea lui Georg Aescht e foarte bună:

-

Lectura lui Claudiu a fost electrizantă pentru cei 30-40 de spectatori din cafeneaua de la Messe, dar asta pe mine nu mă mai miră de mult.  Trăieşte ce spune, a ales poeme puternice (avea şi de unde…), e autentic, are o voce minunată.  Bettina Kerl  a fost şi ea un match foarte bun pentru versiunea în germană, iar dialogul dintre Gabi şi Claudiu după lectură concis, interesant şi dinamic.  Austriecii trebuie să fi fost impresionaţi, pentru că i-au cumpărat volumul şi a întârziat minute bune cu autografe.  Unii îl ştiau deja, deşi cartea de faţă este prima traducere a poemelor lui Claudiu în limba germană.

Mi-nu-nat!  N-am mare lucru de adăugat, c-o să devin altfel patetică rău… Îmi place tare genul ăsta de ambasadă a României la Viena.  Am deja o carte în geantă pentru un cuplu de austrieci care l-au cunoscut aseară pe Claudiu şi vor să-l citească.  Ce să-i faci, omul e pur şi simplu şarmant şi nu vorbesc deloc de genul acela jucat, premeditat, poseur.  Vorbeşte puţin, relevant şi elegant, fără nicio urmă de idee înghiţită de-a gata… Mulţumesc, Herr Komartin 🙂

Dis’n dat

Mi-am lăsat blogul în părăsire fiindcă m-a lovit şi pe mine vara, preumblările, altele.  Până ieri nici pe blogurile altora n-am intrat, iar pe mail aproape deloc.  Folosit dragul de Mac numai ca suport pentru lectură, c-am reuşit, în sfârşit, să conving site-ul Humanitas să-mi vândă şi mie nişte cărţi electronice. 

Am revăzut Sarajevo săptămâna trecută – corect ar fi să spun c-acum abia am văzut Sarajevo, o surpriză extrem de plăcută!  Data trecută am stat o zi şi jumătate, numai în birou şi într-un hotel urât foc, plasat într-un colţ de oraş care nu spunea nimic.  Acum m-am plimbat o grămadă prin centrul vechi şi am fost seara la un restaurant pe unul dintre dealurile din nord, cu o privelişte splendidă.  Mâncarea bosniecilor e grozavă, ei sunt plini de viaţă cum numai cei care au luptat prin tranşee şi au scăpat pot să fie (doi dintre colegii mei au făcut exact asta împreună, camarazi de arme) şi mi se pare că n-au agresivitatea sârbilor, iau totul mai lejer.  Am mâncat caimac (kajmak), cevapcici, viţel copt în tigaie de fontă cu jar pe capac (meso ispod saka), plăcintă cu brânză şi spanac (zeljanica) şi cârnaţi picanţi (sujuk), dimineaţa am băut lapte bătut şi seara bere Sarajevska.  Deşi nu sunt prietenă deloc cu dulciurile lor musulmane, baclavalele şi sarailiile fiind mult prea dulci pentru papilele mele, am găsit o specialitate bosniacă de vis: tufahija. E un măr copt decojit, cu o umplutură de nuci şi fistic, în sos propriu, servit cu frişcă deasupra.  Am ascultat chemarea muezinului pe la 9 în fiecare seară, că stăteam chiar lângă o moschee centrală, care locuieşte în bună vecintătate cu o sinagogă, o catedrală catolică şi o biserică ortodoxă.  Ce trist că le-a trebuit un război în care au murit ca fraierii (şi au mai făcut americanii diin marile corporaţii de armament nişte miliarde) ca să constate până la urmă că asta e o privelişte ok…

Ce-am mai citit între timp: am reuşit să termin Pendulul lui Foucault, care m-a distrat teribil, nu mai ţineam minte aproape nimic din el.  În timp ce-l citeam mi s-a făcut dor şi de umorul non-fiction al lui Eco, aşa c-am recitit într-o seară Pliculeţul Minervei.  Acum pot să mă apuc liniştită de Prague Cemetery, nu cred că mai există nicio carte de-a lui prin care să nu fi trecut.  🙂

Înaintez în continuare cu curaj prin Alte Meister a lui Bernhardt, auf Deutsch, dar numai când sunt lângă un computer, ca să-mi şi caut şi notez cuvintele care mă încuie.  Din electronicele de la Humanitas citesc în paralel Radu Rosetti, Ce-am auzit de la alţii, şi Jurnalul esenţial al Monicăi Lovinescu.  N-o să scriu despre ele, fiindcă s-a scris destul, dar credeţi-mă că merită. 

Aşaaaaa… Înainte de a merge la Sarajevo am petrecut un weekend prelungit formidabil la Mamaia, la campionatul naţional de Bridge. Evident, a fost formidabil din cauza bridge-ului & other stuff, că altfel Mamaia e un loc în care n-aş fi călcat nici sub ameninţarea torturii!  Am aterizat la Bucureşti joi noaptea la 11, după ce miercuri spre joi nu dormisem deloc (insomnie, văzut sezonul 6 din Dr. House).  Nu ştiu cum, dar eram în continuare vie, aşa că am profitat de compania extrem de plăcută şi am adormit într-un târziu, pe la 3-4. La 6:24 m-a trezit călăul, în persoana soră-mii, care urma să conducă până la mare şi vroia pesemne să prindă ultravioletele.  Am ieşit din casă înainte de 7  şi la ora 9 intram triumfal în Mamaia, ca să aibă sor-mea timp să stea degeaba încă 6 ore până începea concursul de mixt… M-am resemnat cu trei beri şi un joc de iams tot în trei la care i-am devastat pe oponenţi, însă a trebuit să mă opresc şi să trec pe cafea, pentru că mi s-a găsit şi mie partener să joc mixtul, spre disperarea mea feroce.  Să vă explic: eu am mers la campionatul ăsta ca să joc la concursul de feminin cu soră-mea, fiindcă ştiu că ea înţelege prostiile pe care le licitez şi poate să rectifice, mic geniuleţ cum e.  N-am jucat niciodată într-o competiţie de atare nivel, cea mai bună performanţă a mea fusese cu vreo 12-13 ani în urmă când am ieşit cu sor-mea în prima jumătate la Locomotiva, dar de atunci n-am mai jucat deloc în concurs.  În plus, pe domnul cu care urma să joc nu-l cunoşteam!  Pentru cei care nu ştiu ce înseamnă bridge-ul, va spun doar că asta e o catastrofă – jucătorii de competiţie joacă ani de zile împreună cu acelaşi partener, perfecţionându-şi sistemul de licitaţie.  Iar noi am stabilit ce jucăm în 20 de minute!  Ideea e că n-am ieşit pe ultimul loc, aşa că n-a fost rău, nu mă plâng.  Şi faza cea mai haioasă e că femininul nu s-a ţinut din lipsă de participante doritoare, aşa că mergeam de la Viena la Mamaia degeaba dacă nu jucam mixtul!  Adică, mă rog, nu degeaba, fiindcă mai erau concursurile de seară, dar în primul rând fiindcă oamenii care joacă bridge sunt mult mai mişto decât ce se întâmplă în general prin ţara mea de dor, aşa că ne-am distrat pe cinste.  Şi mi s-a făcut atât de jenă de jocul meu slăbuţ şi atât de dor de senzaţia de la masa de bridge, încât ieri am fost şi m-am înscris la unul dintre cluburile vieneze!  De astăzi capri e la bridge cu austriecii în fiecare seară de la 19:15. 🙂  Să vedeţi voi cu ce poveşti vin! 😀

Ca să nu cumva să mă plictisesc şi să dorm mai mult de 30 de ore pe săptămână, weekendul ăsta am fost la nunta celei mai bune prietene ale mele din Viena.  Cum fericitul câştigător al mâinii ei  este sârb, combinaţia de muzici  şi de oameni a fost de mare spectacol.  Cred că erau icşpe naţii reprezentate pe-acolo (USA, Ucraina, Rusia, Cehia, Germania, Canada, Bulgaria sunt numai cele pe care mi le amintesc pe loc, pe lângă cele trei logice, românii, sârbii şi localnicii). Una dintre cele mai mişto petreceri la care am fost, condimentată spre sfârşit cu nişte trance pe care m-am dezlănţuit şi eu după ce fusesem o doamnă distinsă toată seara!  Gaşca de băieţi sârbi (bucăţele, nu glumă!) a profitat imediat şi a lansat provocarea Bregovici, pe care, evident, s-a bestializat toată lumea, inclusiv mama miresei, cu perlele impecabile de la gât cu tot.  Aveam eu aşa o vagă idee că petrecerile cu sârbi sunt cool, dar acum abia aştept călătoria la Belgrad la sfârşitul lui octombrie – fac research şi mă duc să fac clubbing, e clar!

Şi m-am trezit deodată în septembrie, mi se pare aproape ireal.  A început seria de zile de naştere ale Fecioarelor care mă înconjoară şi urmăresc de când mă ştiu, începând cu propria mea mamă 🙂 Nu ştiu ce au cu mine sau eu cu ei de ne ţinem scai, sunt mai rău decât caprele mele cu corn, unde am o soră, o cea-mai-bună-prietenă şi vreo doi cei-mai-buni prieteni.  Trebuie să pun un sondaj despre zodii, ceva, să ne prostim nitzel…

Europeanu’ – fotbal, nu carti!

Ca ne-am literaturizat destul! Ce ziceti? Acu, inainte de meci 🙂

Ca sa stiti cum stati, eu am tinut cu Anglia, ca de obicei, iar acum cu Germania.  E evident ca nemtii sunt cei mai buni si merita cu prisosinta sa castige, dar va las si pe voi, aia care tin cu spaniolii, sa va traiti iluziile…

P.S.:  Da… Bravo Italia, ce sa zic? O sa tin cu ei in finala 🙂

Bucurii, hălăduială, tentaţii

Mircea Cărtărescu a câştigat International Literature Prize – Haus der Kulturen der Welt pe 2012, pentru traducerea Corpului în germană la Zsolnay Verlag din Viena, alături de traducătorii Gerhard Csejka şi Ferdinand Leopold!  Detalii aici

Mă bucur foarte tare pentru Cărtărescu, premiul nu e deloc neglijabil şi sper să-i aducă şi mai mulţi cititori de limbă germană.  Ceremonia de premiere va avea loc pe 6 iunie la Berlin, eu plec acolo mâine şi mă întorc luni, editura la care a fost publicat romanul este vieneză, parcă totul se leagă! 🙂  Abia aştept să revăd Berlinul, de care m-am îndrăgostit anul trecut.  Mă aştern la drum cu ceva nemţisme, o să mă gândesc ce…

Bookfest 2012, 30mai-3 iunie… Sunt atât de tentată să vin şi la Bucureşti… Cred c-o să-mi iau bilet până la urmă, prevăd că nu rezist!  Sâmbătă, când aş putea ajunge, e un program minunat – în primul rând luiza cu Bernard Pivot de la 11, apoi tot ea moderând discuţia dintre Pivot şi Patapievici de la 12!  De la 15 la 16 la ICR sunt Marin si d-na Adameşteanu, de la 16 sunt lansările de la Millenium, de unde îmi trebuie neapărat antologia gotică despre care puteţi citi la dj aici (are şi ea o proză!) şi în cele câteva însemnări următoare sau în articolele ei de pe cititor SF.  Ca să nu mai vorbim că, deşi nu am izbutit să-l găsesc în program, ştiu de pe blogul lui Radu că-şi lansează Frânghia înflorită, care îmi trebuie neapărat.

Programul complet Bookfest.

Nerd Stuff

Prima postare scrisa pe el!  Mi-am luat MacBook Air! 🙂 Nu am rabdare sa caut caractere romanesti si stuff… E cel mai tare cadou pe care mi l-am facut in viata mea si cred ca e cel mai misto lucru pe care l-am avut vreodata, bate pana si cei mai hotzi pantofi pe care-i am!!! Din recunostinta pentru Apple, fiindca experienta e extraordinara, mi-am cumparat doua albume Tiesto, Fantoma de la opera si un album Umami si le ascult in timp ce scriu.  Wow!  Vor rade de mine toti impatimitii Apple, stiu, insa diferenta e colosala, va spun asta dupa numai o ora de utilizare.  Addicted to apple, e clar!  

De citit, hm. Pai mi-era dor de Usa interzisa, asa ca le-am recitit in cateva zile pe toate trei, cum fac de obicei, nu rezist.  N-am citit in viata mea ceva care sa se apropie mai mult de mine, asta e clar.  Zica cine-o vrea ce-o vrea.  Motocicleta de lemn a lui Manasia, atat de frumoasa ca m-a facut sa ma intorc si la cartea micilor invazii si sa ma intreb de ce naiba nu mi-o fi zis prima data mare lucru.  Poate reusesc sa insailez ceva pe marginea lor, fiindca tare-as vrea sa le cititi si voi.  Inceput Evanghelia dupa Hristos a lui Saramago, poate cel mai frapant start de carte de o vreme incoace si cel mai descurajant in acelasi timp… Inceput si cartea lui Matei Calinescu despre poezia moderna, intrebat de ce mi-a spus lumea ca e mai usoara decat Aisbergul lui Craciun 🙂 Oricum, se va continua.  Mi-am comandat ieri pe Book Depository tot ce nu aveam Ishiguro, o carte despre spiritul Vienei despre care puteti citi la micawber si Banda lui Moebius, tot de la dumnealui citire, un Eco si ce imi mai lipsea din Richard Yates.  Avand in vedere ca, in sfarsit, nu mai am un laptop cu ecran spart, incerc de doua ore sa intru pe humanitas sa-mi iau versiunile electronice ale catorva carti care-mi trebuie neaparat (tot n-am Elitele… lui Boia), insa site-ul lor se incapatzaneaza sa fie praf.

Viena e capricioasa zilele astea, ba avem 30 de grade, ba ploua de rupe, insa esential este ca, dintre florile pe care mi le-am plantat in jardiniere, doua deja au rasarit.  Copacii din interior (yucca si dracena) cresc precum Fat-frumos, la fel si mica gradinitza de cactusi.  Cum ar spune Margineanu, numai pisicile imi mai lipsesc! 😀 Insa mi-am comandat deja biletele la concertul lui Tiesto de la Bratislava de pe 29 iunie, ma pregatesc de un biznis trip la Praga care va cuprinde in mod cert o raita prin centrul vechi, iar de la 1 iunie capri va avea un job mult mai dinamic, ce o va arunca din nou prin toata Europa.  Din pacate centrala si de est, insa poate si Singapore 🙂  Ma tot gandesc daca sa vin la Bookfest sau nu… 

In orice caz, I just looooooooooove my Mac!  

Pierdută prin timp

Am crezut până şi eu c-am abandonat de tot blogul ăsta, ce să mai zic de voi?  Mă rog, am citit undeva de curând că nu trebuie niciodată să te scuzi când faci pauză de postări pe blog (de unde şi până unde regulile astea, beats me!) aşa că trec repede să vă povestesc puţin despre ce şi cum s-a întâmplat pe la evenimentele literare din Viena pe care le-am semnalat aici, nu de alta, dar am ambiţia să scriu şi despre nişte cărţi, totuşi, în seara asta, în cazul în care mai am energie.

Mircea Cărtărescu a citit poezie sâmbătă seara, pe 5,  la Teatrul Odeon de pe Taborstrasse, iar duminică din Orbitor – Corpul, în acelaşi loc.  Sâmbătă nu aveam cum să merg oricum, iar duminică am ajuns la spartul târgului, pentru că încurcasem orele.  Fiind un eveniment cu mulţi invitaţi, a fost foarte multă lume, sala teatrului era plină ochi, aşa că n-aş putea să spun câţi oameni veniseră pentru MC special sau pentru alţii.  În orice caz erau o grămadă de români prin preajmă.  Am reuşit să schimb două vorbe cu MC, îmbrăcat deja şi pe picior de plecare.  Nu aveam niciunul dintre volume la mine ca să cer autografe, nu prea ar fi avut sens, eu cam detest oricum să deranjez oamenii cu aşa ceva, dar am discutat despre întâlnirea sa de la Berlin cu zum, care mi-a dat şi mie curajul să-l abordez aici.  O să-i dezamăgesc pe detractorii lui, spunându-vă că n-a fost nici arogant, nici scorţos, nici preţios, nici afectat, ci per-fect normal – plăcut şi zâmbitor, deşi era, presupun, foarte obosit.  A amintit de “vremea teroristei“, ceea ce m-a făcut şi pe mine să zâmbesc cu drag – e o instituţie luciat, ce mai!

Săptămâna trecută a fost un adevărat maraton literar românesc organizat de ICR la sediul de pe Argentinierstrasse, la care, din păcate, a participat mult mai puţină lume decât mă aşteptam – cel puţin în prima seară în care am fost, când a citit şi povestit Gabriela Adameşteanu.  Poate pentru că era luni.

Săptămână grea fiindcă eu am pornit-o deja de duminică, ziua sosirii celor trei scriitori români la Viena.  Mă întâlnisem cu Marin la o cafea de după amiază, l-am condus până la hotel, unde ne-am întâlnit cu Gabriela Adameşteanu, Adriana Bittel şi Ernest Wichner, scriitor de origine germană, plecat din România în anii 70, director al Literatur Haus Berlin, un personaj absolut fascinant – este şi traducător în germană din literatura română.  D-na Bendovski, directoarea ICR Viena, a fost o gazdă impecabilă, m-a primit şi pe mine care mă lipisem de grup ca râia, aşa că am savurat o cafea şi discuţii mai mult sau mai puţin organizatorice până pe seară.  Apoi am fost la o cină liniştită într-un restaurant tradiţional de pe lângă institut, în zona Belvedere, unde se află, dealtfel şi Ambasada română, cu Marin, d-na Bittel şi dl. Wichner.  Doamna Bittel este absolut fermecătoare, de un umor extraordinar, cu o tinereţe în priviri şi cuvinte care te lasă lat.  Făceau un trio grozav cu dl. Wichner, calm, spiritual şi cu un delicios uşor accent german şi cu Marin, cu blândeţea lui combinată cu o intransigenţă totală atunci când vine vorba de poezie şi tot ce ţine de ea 🙂  În orice caz, vorbeam de parcă ne-am fi cunoscut cu toţii de cel puţin trei vieţi.

Luni seara, după lectura d-nei Adameşteanu, ne-am retras fără cele două doamne, cărora le era frig şi somn, la poveşti într-un alt restaurant tradiţional, de data asta unul frumos şi plin până la 1 noaptea (aviz celor care spun că Viena doarme!) împreună cu o prietenă de-a lui Marin, Anca,  traducătoare care locuieşte la Amsterdam.  De marţi până joi n-am avut eu cum să merg la lecturi, având obligaţii prin alte părţi, însă joi m-am alăturat după o cină obligatorie din cadrul unui eveniment de-al meu de birou, lui Marin, Ernest şi Georg Aesch, celălalt participant la eveniment, şi dânsul traducător din română, locuind în Germania de nişte zeci de ani, care terminau seara într-un bar simpatic din aceeaşi zonă.  O atmosferă grozavă şi o seară de ţinut minte, plină de bucurie şi de poveşti.  Vineri seară, după o extrem de interesantă convorbire despre traductologie la ICR cu d-na profesor Marta Jeanrenaud de la Universitatea din Iaşi, d-nii Wichner şi Aesch, am avut bucuria de a merge cu toţii, inclusiv d-nele Adameşteanu şi Bittel de această dată, la cină.  Conversaţiile au fost extrem de interesante pentru mine, nu în ultimul rând pentru că dl. Wichner ne-a relatat, cu exasperare şi umor, povestiri despre securiştii de la universitatea din Banat unde fusese coleg cu Herta Müller sau saga interminabilă prin care a trecut prin România pentru a obţine nişte date relevante despre biografia lui Max Blecher, atunci când i-a tradus prima carte în germană.  Am primit, tot în seara respectivă, “Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă” de la d-na Adameşteanu, aşa că acum am şi un exemplar cu autograf.  Cu modestia caracteristică, că întrebase în prima seară dacă am vreo carte de-a dumneaei!!! Evident că le aveam pe toate, dealtfel despre cartea primită am scris una dintre primele mele însemnări pe blog, în februarie 2008 – deci o am chiar aici la Viena, acum, în dublu exemplar…

Desigur că în tot timpul ăsta cel mai mult am stat de poveşti cu Marin, despre poezie, iubire, literatură şi, evident, prietenii Dan Coman (căruia îi mulţumesc mult pentru “ghinga”, am primit-o în bună stare, deja citit mult din ea, incredibilă!), John Partene, Radu Vancu, Ana Alfianu, Ana Dragu sau Vasile Leac sau white noise sau Claudiu Komartin.  Pentru mine a fost minunat, sper să nu-l fi plictisit prea tare pe Marin şi, mai ales, sper să ne întâlnim într-o bună zi cu toţii şi încă alţii, eventual la Bistriţa la festival. 

Cum îi tot repetam lui Marin, probabil am avut cea mai bună idee din viaţa mea când mi-am făcut blog, din cauza şansei de a-i cunoaşte pe aceşti oameni care-mi fac viaţa mai bună decât ar fi putut fi altfel, în toate direcţiile la care mă pot gândi.

O mare bucurie

De la Institutul Cultural Roman:

Berühmte rumänische Autoren stellen sich dem österreichischen Publikum vor/ Scriitori români renumiţi se prezintă publicului austriac

Die Schauspieler Katharina Stemberger und Till Firit öffnen an jedem Abend gemeinsam mit den Autoren ein Tor zur rumänischen Realität, bevor und nach dem Jahr der historischen Wende – 1989. Festgehalten in all ihrer Grausamkeit, Traurigkeit, Poetik und ihrem Surrealismus, werden diese Momente unter der flinken Feder der großen rumäniscen Autoren Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Adriana Bittel und Marin Mălaicu Hondrari zu einzigartigen und spannenden literarischen Erfahrungen. Die Abende enden bei einem Glas Sekt und einem Autogramm auf dem zweisprachigenReader, die das RKI Wien mit Unterstützung von Tarus Media extra zu diesem Anlass aufgelegt hat.

Actorii Katharina Stemberger şi Till Firit vă deschid în fiecare seară, în prezenţa autorilor, o poartă către realitatea românească,de dinainte şi după anul marilor schimbări – 1989. Surprinse în cruzimea, tristeţea, poetica sau suprarealismul lor, momentele reţinute de mari autori români ca Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Adriana Bittel şi Marin Mălaicu Hondrari în textele de proză scurtă, se constituie în experienţe literare uniceşi captivante. Serile se încheie cu o cupă de şampanie şi un autograf din partea autorilor pe micro-antologia bilingvă editată de ICR Viena, cu sprijinul Tarus Media, special pentru această ocazie.

Wir erwarten Sie gerne,/ Vă aşteptăm cu drag,

Mag. Carmen Bendovski

Leiterin des Rumänischen Kulturinstituts Wien/ director Institutul Cultural Român Viena

Între timp am vorbit cu Marin şi am aflat că dl. Agopian nu va mai participa.  Sunt foarte bucuroasă de acest eveniment, după cum vă puteţi imagina!  ICR Viena merită, din nou, toată admiraţia! 

Mircea Cărtărescu la Viena!

Aş vrea să ajung acolo şi sâmbătă seara şi duminică, dar de duminică sunt destul de sigură.  Sunt convinsă ca va fi o grămadă de lume, însă tot sper să apuc să schimb o vorbă dac-oi avea curaj… 🙂 

 
„… Was aber jener tuet, der Strom
Weiß niemend“ – Gedichte an die Donau
Mircea Cărtărescu im Gespräch
 
 Samstag, 29.10.2011
 21:00 Uhr
 
 Theater Odeon
 Taborstraße 10
 1020 Wien
  
   
    
 Sonntag, 30.10.2011
 19:30 Uhr
 
 Theater Odeon
 Taborstraße 10
 1020 Wien
  
 Der Körper
 Roman
 übersetzt von Gerhardt Csejka & Ferdinand Leopold
Gebunden, 608 Seiten
 Preis: 26,80 € (A)
 ISBN 978-3-552-05504-9
Zsolnay
   
  Lesung:
  Mircea Cărtărescu liest aus „Der Körper“
  Einleitung: Erich Klein
  Robert Reinagl liest die deutsche Übersetzung

Şi va curge poezia…

…un an de acum încolo, datorită suedezului Tomas Tranströmer, care a primit anul acesta premiul Nobel pentru literatură.  Poate sună cam optimist titlul meu, însă în mod sigur măcar câţiva oameni în plus vor pune mâna pe traducerile suedezului, ca urmare a notorietăţii date de premiu.  E bine.  Eu nu ştiu nimic despre el, aşa că mă gândeam să organizăm o avalanşă de PDS-uri cu poemele lui pe bloguri, mai ales c-am văzut la Radu că e tradus în româneşte la Polirom.

Terorista is back in town, ceea ce nu poate decât să-i bucure pe cititorii cu cap şi pe scriitorii români contemporani.  Nu pe blogul propriu, ci aici, unde va avea o rubrică săptămânală.  Mulţumesc mult lui bughi pentru semnalare, eu n-aş fi ajuns pe pagina respectivă niciodată altfel presupun!  Având în vedere că luciat spune în interviul luat de Măruţă că unul dintre scriitorii români actuali preferaţi este Sorin Gherguţ, vestea asta minunată se potriveşte numai bine la temă!

Şi în final să zic şi eu iSad pentru Steve Jobs, omul care a adus puţină poezie în lumea gadget-urilor şi a business-ului.

« Older entries