Inspaimantatorul francez

Haita – Serge Brussolo

Nemira, 2006. Trad. Nicolae Constantinescu

Am purces sa-mi refac gravele carente in materie de horror cu francezul Brussolo, aprig recomandat de voicunike si nu numai.  Nu-mi placuse niciodata genul in mod deosebit, cred c-am citit vreo doua Stephen King  (sigur Carrie, care mi-a placut mai tare ca filmul), pana l-am intalnit, gratie unui prieten care mi-a facut cadou cartile in original, pe Dean R. Koontz, ale carui cosmaruri din “Raurile intunecate ale inimii” m-au urmarit saptamani la rand!  Mi s-a spus ca Brussolo ar fi mai tare, asa ca iata-ma fericita posesoare a vreo trei carti, toate cele publicate de Nemira adicatelea.

Si am inceput cu Haita (“La Meute”) in aceasta vacanta de Craciun, ca sa mai normalizez dulcegariile de sezon si sa respir putin in mijlocul Fetelor in floare ale lui Proust – desavarsita carte, insa extrem de solicitanta pentru bietii mei neuroni asaltati de prea multa mancare si o cantitate dubla de somn fata de cea cu care sunt obisnuita.

Mi-a placut stilul lui Brussolo, este intr-adevar un scriitor foarte bun pe nisa horror, fara trucuri ieftine sau iesiri neverosimile, cu intorsaturi imprevizibile de situatie, cu personaje puternice si interesante, alaturi de un excelent simt dramatic – creste intensitatea povestii in mod constant, ducandu-si cititorul cu el fara sa dea senzatia de saturatie sau sa sara calul si apoi sa te lase balta.

Subiectul romanului este si el bine ales, razbunarea animalelor impaiate dintr-un conac ce apartinuse unui vanator putin dement care le umilise de doua ori, intai rapunandu-le, iar apoi creand o expozitie grotesca, dezaxata, in mijlocul propriei case.  Cruzimea omului se dovedeste, totusi, de nedepasit de ferocitatea animalelor – Brussolo reuseste sa demonstreze uluitoarea capacitate a fiintei umane de a se aliena pana dincolo de imaginatie desi ar avea de ales o alta cale. 

Personajul principal, Sarah, este construit cu inteligenta si constiinciozitate, astfel incat finalul cartii, desi crud si senzational, te lasa cu impresia de credibilitate si de firesc, merge in linie cu presiunea pusa pe parcursul povestii asupra psihicului deja tarat al fetei.

N-a fost rau deloc pentru prima incercare dupa mai mult de zece ani in materie de horror, asa ca voi continua cu Brussolo in alta pauza de la lucruri mai serioase 🙂  Nu este vreo mare revelatie in materie de literatura (presupun ca francezul nici nu si-a propus asta), insa e un light reading placut, un scriitor aparte.