Cativa poeti

Constatam ieri, încercând să revin la o oarece disciplină pe blog, deşi e limpede că mi-e imposibil şi că mi s-a modificat perspectiva, că aş avea o mare cantitate potenţială  de însemnări despre cărţi – vreo 15!  Evident că n-am cum să fac lucrul ăsta, ar fi un fel de temă pentru acasă şi valoarea adăugată ar fi zero pentru mine, ca şi pentru eventualii cititori, câţi or mai fi 🙂

Despre câteva cărţi de poeme prin care am trecut în ultima vreme.  “Te aştept ca pe un glonte”,  Ana Puşcaşu, e un volum pe care mi l-am luat electronic fiindcă mi-a plăcut titlul şi cele câteva rânduri pe care le-am citit (parcă de Alexandru Vakulovski)  pe marginea lui.  Este volumul ei de debut, fata e din Timişoara şi e simpatică (găsiţi videoclipuri de la lansare puse de white noise pe You Tube), a făcut liceul militar şi primul ciclu de poezii al volumul chiar se numeşte L.M.  Normal că e cel puţin neobişnuit să citeşti o carte despre armată scrisă de o fată, plus că a fost nominalizată pentru “Opera prima” la un premiu naţional care se numeşte “Mihai Eminescu”, deci presupun că e ceva de capul lui – scuze că nu mă pricep la ierarhiile oficiale.  Din păcate, nici măcar white noise, care e timişoreancă, pasionată şi cunoscătoare într-ale poeziei ca nimeni alta, n-o să mă poată convinge pe mine personal c-am făcut vreo afacere citind cărticica asta.  Lumea militară e descrisă competent, dar iar am avut senzaţia că citesc jurnalul cuiva care s-a chinuit să condenseze nişte experienţe – inedite, e drept – care pe mine nu mă prind, nu-mi lasă nicio urmă, nu-mi dau nimic.  E ceva care nu-i nici înăuntru, nici afară – multe poeme fac o descriere a unei situaţii şi pun un hint despre emoţia pe care o trezeşte la final. Am crezut iniţial că-i o reţetă constantă, dar m-a pierdut şi aici, nu e, în alte părţi sunt combinaţii all over the place – de poveste obiectivă slash reflectare în conştiinţă sau semnificaţie sau emoţie.  Problema mea este că nu am simţit întregul, n-am intrat în sfera ei, n-am priceput ce vrea să spună, e de bine, e de rău experienţa asta?  Sau e şi de bine şi de rău, ca orice etapă şi ar trebui numai s-o gustăm şi gata? Adică în cazul unui volum cu un fir oarecum unitar, ca ăsta, m-aş fi aşteptat să am un răspuns, o părere (chiar dacă e o tâmpenie şi e numai a mea, nu contează), să fi zis da, domne, uite, aşa a trăit fata asta acolo, cu sentimentele şi imaginile astea rămân eu în cap, aşa e lumea aia, asta şi asta trezeşte în tine, te creşte într-un fel, te înăspreşte, te îmbunează, te sperie, îţi face ceva.  N-am rămas, însă, cu nicio imagine sau senzaţie clară.  Două poeme, pentru părerile voastre (le-am ales pe cele care mi se par mai acătării):

LM 2.

– alergi –

un pluton de fruntași trece

pentru a nu știu câta oară în

ultimele două ore peste liniile

trasate la distanțe egale pasul de defilare

întins aproape perfect

 

alergi pe baza sportivă în jurul

poligonului gândurile

ți se desfac în timp ce te străduiești să

calci exact pe urmele lor

 

pasul de defilare face bulbii de zăpadă

ai salcâmilor să vibreze ca pelicula

subțire a căștilor din urechi

 

în mijlocul lor ești singurul

LM 10.

– 32 de grade –

după trei ore de consiliere psihologică

la 32 de grade și ceva în pantaloni

cu vipușcă și cravată cu nod

mic lucios totul începe să se dizolve înăuntru

ca într-un un film cu fetițe grăsuțe și

puști pletoși care nu știu să cânte la chitară

 

la 32 de grade și ceva când gravidele

beau apă minerală în parcuri și bulele

aspre le străpung porii tu o să ai

în sfârșit revelația insuficienței singur o să

pricepi că toți sunt tâmpiți și că la final

toți o să te învingă

Pentru următoarea carte care nu mi-a plăcut o să primesc vot de blam, o să fiu pusă la zidul infamiei şi o să se arunce cu ouă, o să mă omoare viking, care a mai comentat pe la mine, fiindcă e vorba de celebrul Submarin Erotic al distinsului domn hobbit.  Aici nu e cazul să citez poeme, fiindcă toată lumea a citit, discutat, comentat.  Uite, pun un link la un articol al lui dragos c pentru cei interesaţi.  De ce nu mi-a plăcut mie.  E primul volum pe care i-l citesc de la cap la coadă şi mi se pare mai slab, ca ansamblu, decât sclipirile pe care i le admirasem în RL sau pe blog sau aiurea.  Nu mi se pare nici  “porno”, cum zice dragoş despre unele poezii în articolul de mai sus, nici prea erotic, exact din cauza unor imagini cam prea “porno” pentru concepţia mea despre erotism, nici constant.  Poeziile lui jucăuşe pornografice sunt simpatice, cele care mi se par mie erotice sunt bune, iar restul (mai mult de jumătate) sunt pur şi simplu aşa-şi-aşa.  Da, pot să accept că se foloseşte de fire de mărar şi piepteni sau mai ştiu eu ce mai interesant şi mai “poetic” decât alţii, însă imaginile astea ale lui cu diverse obiecte/elemente care capătă funcţii insolite devin repetitive.  Dacă e să vorbim de jocuri, sonete, catrene şi alte ghiduşii, eu una le prefer net pe cele ale lui Octavian Soviany din Dilecta.

Despre “pe datorie” a lui T.S. Khasis nu eram foarte lamurita dupa prima lectura, facuta printr-un avion spre Sarajevo sau Minsk.  Am revenit asupra lui dupa ce am mai facut putin research si am citit un interviu recent, din care am inteles ca acum pare ca s-a vindecat de iubita emigrata la mine in Austria taman la Klagenfurt (cine se muta-n Voralberg?!!! nu credeam sa existe specia, toata lumea pleaca de-acolo, cred ca din pricina ca te zgarie prea tare accentul pe creier…) si are o fetita.  Nu zic asta de dragul barfei, ci fiindca laura meine liebe, fugita-n Klagenfurt e esentiala pentru volumul lui Khasis, e coloana vertebrala pe care se construieste “arta scalparii”, prima si cea mai intinsa parte a lui.  Initial am fost foarte circumspecta, laudatorii ma cam speriasera, plus ca iar biografism si mizerabilism, fracturism si doomism, gee, stiti cum e, ca filmele gastii Mungiu-Netzer-Jude-Sitaru (ca pe Porumboiu il place Nae, asa ca-l sar:)), in privinta carora am jurat ca fac cinci-zece ani o pauza, ca poate se maturizeaza si descopera ca au ceva interesant, dar mai ales personal si distinct de spus, incetand sa faca filme dupa aceeasi reteta cu scopul unic de a impusca premii la Cannes si Berlin.  In fine, sa revenim la poezia lui Khasis, pentru ca merita.  Nu stiu daca e fiindc-am recitit volumul acum, in miez de noapte, insomniaca dupa ceai verde, dar omul de izbitor de profund!  Ceea ce scrie el nu e decat aparent incadrabil in ismele de mai sus, da, exista o tona de material biografic, insa modul in care este prelucrat te loveste in moalele capului din doua motive.  Primul este autenticitatea vocii cu care descrie intamplarile, transmite foarte clar combinatia de durere-sarcasm-ura-autovictimizare-neputinta cu care intampini socurile absurde si inevitabile ale vietii – cred ca e foarte sincer cu el insusi, iar asta cere ceva efort.  Al doilea este iarasi claritatea si profunzimea surprinzatoare a observatiilor despre efectele acestor traume, drame, asupra propriei vieti si lumii inconjuratoare, dublate de eleganta si, indraznesc sa spun, frumusetea limbajului folosit.  Khasis marturiseste undeva in interviu ca munceste foarte mult la poemele lui, ca scrie greu.  Nu ma mira deloc, asa si pare.  Ce trebuie sa simti, sa analizezi, apoi sa prelucrezi, pentru a scoate niste versuri ca: “pulberea zilei/ la suprafata dura a vietii personale”, “ceva razuit de pojghita/ in care indeobste  invaluim o fata urata din trecutul nostru recent”, “respiratia copilului pe care-l doream/ inca mai abureste geamurile”, “sunt tot atat de naclait de dragoste ca avortonul nostru”, “carnea se scurge flescaita intr-o ghena de gunoi”, “cand un muribund iti recunoaste mutra/ te simti buricul pamantului”, “pe intuneric gurile noastre inspirau aerul unui cimitir paraginit”, “RAUL sa vina spre mine tiptil ca o pisica/pandind oalele/careia ii trag un spit sau o/inlatur cu piciorul de sub masa da/mi-ar face placere sa miorlaie”.  Pe mine cartea lui Khasis m-a emotionat si m-a marcat.  Gasiti volumul electronic pe elefant.ro.

Urmatorul volum pe care l-am incercat, “si toata bucuria acelor ani tristi” al lui m. dutescu, nu m-a impresionat nici pe departe atat de tare.  Biografism de-ala care intra in categoria cu retetele, vezi mai sus (pentru mine). Chiar n-am ce sa spun despre el, cu exceptia unor imagini destul de cool despre copilaria in anii 80.  Alienarea corporatista descrisa in al treilea ciclu al volumului chiar m-a enervat – nu c-ar fi naspa, insa nu se distinge foarte tare de mailurile care circula la tema.  Plus ca n-am eu o motivatie foarte mare sa citesc despre singuratatea corporatistului sensibil si absurditatea personajelor bla, bla, ma revolta conceptul.  Probabil gresesc si sunt o gramada de cititori curiosi sa sondeze melancolia celui care a ales sa faca prostitutie intelectuala.  Eu nu sunt, fiindca fac parte din categorie, dar mi-am asumat alegerea asta, drept pentru care ma plictisesc de moarte cei care se iau in serios atat de tare, incat ajung sa creada ca e justificat si decent sa-ti deplangi trista soarta.  Mie una mi se pare o forma de vanitate, e o demonstratie ca tu esti “altfel”.  Va rog sa nu ma intelegeti gresit, nu ma refer aici la poet personal, ci la cei care s-ar grabi sa se regaseasca in imagine.

Despre “Pavor nocturn” a lui Sociu intr-o insemnare viitoare.  Am ajuns la ea de nervi, incercand sa vad ce are de spus un poet care alege sa fie crunt de sarcastic (bine, cu ceva argumente si talent, de ce sa nu recunoastem), sa demoleze o gramada de confrati – in mod curajos, fiindca in genere cei in colimator sunt morti, batrani sau foarte bolnavi.  Cu exceptia lui Vancu si Komartin, tintele principale.  Am intotdeauna o suspiciune pentru “gica contra” de serviciu, plus ca Sociu e de stanga, ceea ce ma enerveaza si mai tare.  Categoria latrai, pot fi gasiti pe criticatac gen, nicio urma de proiect concret, explica numai de ce sunt canalii si prosti ailalti, fara nicio umbra de idee despre cum s-ar putea schimba societatea spre ceea ce-si doresc – asta in cazul fericit in care intelegi ce-si doresc.  De-astia care cred ca numai ei s-au prins ca zilele astea in Romania e mai trendy sa fii de stanga, e ca noul iPad, ultima colectie Dolce, astea, si ca noi o sa luam de buna atitudinea asta a lor si o sa le ridicam statuie.  In fine, cantecele eXcesive nu-mi spusesera nimic, dar, spre surprinderea si, de ce sa nu recunosc, enervarea mea, “Pavor nocturn” nu mi s-a parut rea deloc!  Kestia cea mai misto e ca am cartea chiar de la Claudiu Komartin – mi-a facut la un moment dat cadou mai multe volume de poezie si nu s-a sfiit sa-l promoveze si pe Sociu printre altii.  Asta ca sa vedeti ce al dracului e…

Divanul lui Josef Trattner

Cred ca m-am apucat sa scriu azi de groaza, altfel trecea inca o luna in care nu puneam nimic pe blog si incepe sa ma sperie chestia asta! 🙂 S-au intamplat o gramada de kestii si carti misto intre timp, poate ajung sa le mentionez candva.  Pe rand.

Pe 11 martie am fost la Sezession la un eveniment organizat de ICR si altii, legat de cartea lui Josef Trattner, Divan – Rumaenische Sofafahrten.  Divanul asta e sofaua plimbareata la care a participat si Radu Vancu si despre a povestit pe blogul lui.  La Viena a fost invitata in martie Ruxandra Cesereanu, care a fost gazda Divanului si a lui Josef la Cluj.  Gasiti mai multe despre eveniment pe blogul ei, aici.  Proiectul mi se pare foarte misto.  Trattner e un artist destul de cunoscut aici, lucru confirmat si de puhoiul de lume de la Sezession, nici n-am avut loc in sala in care s-a facut lectura si proiectiile!  Josef si-a luat canapeaua rosie de polistiren, pe care citise Filip Florian in vara lui 2011, la spinare si a purces prin Romania impreuna cu un arhitect si un fotograf.  Statiile au fost Timisoara, cu Daniel Vighi, Sibiu, cu Radu Vancu, Targu Mures, cu Robert Csaba Szabo, Craiova, cu Varujan Vosganian, Cluj cu Ruxandra cesereanu, Iasi cu Florin Lazarescu, Bucuresti cu Filip Florian, Brasov cu Carmen Elisabeth Puchianu si Cetate cu Mircea Dinescu.  De aici a iesit de-o carte bilingva romano-germana, care are fotografii complet geniale din orasele respective plus canapeaua, plus, eventual, scriitorii si Josef.  Mai are proze scrise pentru proiect de scriitorii respectivi, o introducere desteapta si, la final, o versiune engleza.  Ruxandra, pe care am intalnit-o la Sezession dupa un scurt schimb de mailuri, a fost suficient de generoasa incat sa-mi daruiasca un exemplar.  L-am citit si mi-au placut mult toate textele, cu exceptia (dar nu cred ca se mira nimeni) bucatelelor lui Dinescu – neinteresante si cam scoase din context.

Gabi Kohn ne-a organizat o vizita a frescei lui Klimt din Sezession – Beethoveen Frieze, pe care Ruxandra vroia s-a vada neaparat. A doua zi s-a dus la Max Ernst si a scris o poezie pe care o gasiti tot pe blog la ea.  Mie mi-a placut si poezia, dar in special poeta, care e de o naturalete si de o caldura cu adevarat miraculoase – sau poate m-am obisnuit eu cu peisajul austriac!  Dar nu, ar fi o nedreptate sa si glumesc pe tema asta.  Nu cred c-am interactionat mai mult de un sfert de ora, dar a fost unul realmente memorabil.  Inainte de intalnire i-am citit si singura carte pe care o aveam, Nasterea dorintelor lichide.  E o carte de proza cu, fireste, foarte multa poezie, care despica la nesfarsit mecanismele dorintei in mii de fire, in barbati si femei, avand pana si interviuri despre definitia barbatului.  Mi s-a parut foarte fina si foarte bine scrisa, insa in mod cert nu i-as face dreptate povestind mai multe despre ea, ar trebui sa revin si sa am eu alte stari atunci cand citesc si cand scriu.

In momentul de fata sunt sub hipnoza lui Viktor E. Frankl.  Am terminat intr-o noapte la 3 cartea lui “Man`s Search for Meaning” si nu pricep deloc, dar deloc, de ce austriacul asta, si nu Freud, nu e celebrat in toata lumea pentru geniul pe care l-a avut in psihologie.  Nu prea stiam de ce teoriile freudiene nu m-au atras niciodata, in ciuda pasiunii pentru psihologie, acum cred ca mi-e limpede.  O sa incerc sa va povestesc putin intr-o insemnare viitoare de ce tipul asta e atat de important.  Pana atunci, peace, ca tot e Pastele catolic azi si nu misca nimic sub frigul si ploaia vieneze.

Capricornul ratacitor

E iarna de-a binelea in Viena, chiar a si nins un pic saptamana trecuta, iar in weekendul asta cred c-a fost in centru toata Europa de Est.  Au navalit pe strazi, la targurile de Craciun si in magazine ca lacustele, cu greu am izbutit sa ma strecor sa-i cumpar sora-mii cadourile de Craciun si ziua ei, mobilizandu-ma numai fiindca in cele doua weekenduri care vin va fi mult, mult mai rau.  Dar am ramas cu povestile mult in urma, sunt datoare cu excursia bucuresteana la Gaudeamus care m-a impiedicat sa-l mai vad o data pe Claudiu la ICR Viena.  Se pare c-a fost o seara foarte placuta, martor e Biro si gagica-sa, pe care i-am incurajat cu foc sa se culturalizeze si altfel decat la serile lor cu vampiri, concerte cu muzici stranii sau baruri gay 🙂

In timpul asta eu eram intr-un Bucuresti parca mai frumos decat in amintiri, poate si pentru c-am fost gazda si l-am vazut prin ochii cuiva care-l redescoperea intr-o noua lumina, dupa ce in trecut fusese condus de corporatisti romani plini de fitze, americanizati in mintea lor ingusta, de-aia cu “face sens” si “ca si proiect”.  Am fost in centrul vechi, parca din ce in ce mai izbutit si mai cochet, plin de o forfota straina Vienei si-n zilele bune.  Din pacate, evident ca tipul care facea aranjamentele in carciuma in care ne-am oprit a incercat, in pur stil dambovitzean, sa ne strice feng-shui-ul de cateva ori – ba nu stateam fix pe alea patru locuri pe care ni le indicase el, ba intarzia al patrulea prieten si avea neaparat nevoie de amaratul de scaun pe care-l tineam pentru el… Offff…. A doua zi, insa, am ajuns la targul de carte, unde era o alta nebunie generalizata.  Nu stiu de ce vine atat de multa lume de fiecare data, abia am apucat sa-mi vad cativa prieteni si sa-mi cumpar o mana de carti.  Trebuia sa ies continuu afara la aer si, dupa vreo trei ore, am renuntat, obositzi, ne-am asezat cu Liviu la un vin fiert si am plecat spre distinsul cartier Pantelimon, unde ne asteptau ai mei cu o masa de vreo douazeci de feluri, ca doar pentru fiica risipitoare se taie, neprincipial, vitzelul cel gras.

Lista de carti:

Marian Truta – Vremea renuntarii (Nemira)

Liviu Radu – Armata moliilor (Nemira)

Andrei Plesu – Parabolele lui Iisus, Adevarul ca poveste (Humanitas)

Ioana Parvulescu – Viitorul incepe luni (Humanitas)

Gabriel Liiceanu – Estul naivitatilor noastre (Humanitas)

Lucian Boia – De ce este Romania altfel? (Humanitas)

Radu Vancu – Franghia inflorita (Max Blecher)

Teodora Coman – Cartita de mansarda (Max Blecher)

Iulia Militaru . Anca Bucur – Dramadoll (Max Blecher)

Almanahul Anticipatia 2013 (Nemira)

Filip Florian – Toate bufnitele (Polirom)

M-am intalnit cu Horia N. Ursu, bebe, Liviu Radu, Marian Truta, Danut Ungureanu, Marius Chivu, Marin Malaicu-Hondrari – din pacate extrem de pe fuga.  Sunt foarte fericita pentru cronicile entuziaste la Vintureasa lui si abia astept sa citesc si eu cartea lui Plesu, ca sa vad de ce a reusit sa-i ia premiul pentru cartea anului lui Marius.  Probabil subiectul a contat destul, e foarte greu sa-i faci concurentza lui Isus (si pe buna dreptate).

M-am intors in Viena duminca seara la 10 jumate, iar luni dimineatza am zburat spre Pristina, unde kosovarii erau de vreo 10 ori probabil mai entuziasti decat albanezii in pregatirea sarbatoririi a 100 de ani de independenta a Albaniei pe 28 noiembrie.  Un loc fascinant, probabil foarte asemenator cu Romania anilor 90-91, cu o mancare extraordinara la preturi de nimic si cu o pofta de viata ceva de speriat!

Fiindca venea 1 decembrie si fusesem invitata la Fruehstuck de o familie de austrieci de ziua nationala a Austriei, am organizat si eu un Abendessen pentru ei.  Neuitand sa le precizez ca noi sarbatorim, practic, momentul in care Imperiul habsburgic a pierdut o treime din teritoriu, ha! ha! 😀  Salata mea de icre si cea de vinete, carnatii de casa, slanina, ghiudemul, dar in special zacusca, sarmalele si muraturile facute de mama au facut prapad!  Sunt castigatoare la puncte detasat in grup, iar data viitoare presupun ca va trebui sa le fac un curry, ca sa facem dreptate si bucatariei partenerului gospodariei.  Am intrunit aseara adeziuni entuziaste pe tema unui chicken tikka masala de la prietenii romani pe care i-am avut in vizita, asa ca nu ma tem de provocare deloc.  Nu stiu dac-ati remarcat ca generatia mea e plina de toante care se falesc nevoie mare ca nu stiu sa gateasca nici macar cartofi prajiti.  Am o singur lucru de transmis catre ele: get your ass in the kitchen, woman!  Lasa fitzele si-o sa vezi ce bine te simti…

Am terminat de citit saptamanile astea doua carti ale lui Carson McCullers, Clock without Hands (Ceasornic fara minutare) si The Member of the Wedding (cred ca “Invitata la nunta” ar fi traducerea corecta, ca “nuntasa” e cam aberant).  Mi s-a parut minunata, ca intotdeauna, desi nu atinge in niciunul dintre aceste doua romane inaltimea din The Heart is a Lonely Hunter sau apogeul din nuvela The Ballad of the Sad Cafe.  V-as povesti mai multe despre ele, dar iau de cateva zile niste medicamente care dau ametzeli si letargie, o stare ciudata pe care n-as descrie-o ca ideala pentru aberat pe teme livresti.  E greu si de citit, darmite de scris despre… Sunt foarte inclinata sa ma intorc, atunci cand am cateva clipe linistite, spre interior.  Daca ati citit cartea lui Eckhart Tolle, The Power of Now, cred ca intelegeti cam ce vreau sa spun.  Si nu cred ca exista, pe cale de consecinta, lectura mai potrivita cu care sa continuu azi, in asteptarea Mirunei, decat Parabolele lui Plesu.

In asteptarea ratacirii prin mine insami, sa mai zic putin si de un subiect care s-a discutat destul de aprins acum o vreme printre blogerii literari si nu numai – premiul Augustin Fratila castigat, pana la urma, de LDT pentru Matei Brunul – bravo!  Am tacut atat malc, precum si chitic pana acum, cand s-au linistit apele, fiindca orice atitudine as fi afisat ar fi fost, probabil, interpretata din prisma faptului ca n-am fost invitata sa fac parte dintre cei (cred) douazeci de bloggeri votanti.  Au fost, dintre cei pe care-i citesc eu, micawber, Dan Liviu Boeriu, ionucadragos c si rontziki.  Faptul c-a castigat un scriitor foarte bun cu un roman care mie mi-a placut mult si ca toti cinci l-au pus, practic, pe LDT pe primul loc, nu face decat sa-mi confirme ca invitatiile adresate lor au fost perfect justificate.  As fi extrem de ipocrita, probabil, daca as spune ca n-as fi fost bucuroasa dac-as fi fost invitata.  N-as fi avut cum sa promit, insa, ca pot citi cele trei carti pe care nu le stiu (Emotia Mirelei Stanciulescu, FEM-ul Magdei Carneci si Ploile amare a lui Alexandru Vlad) in timpul alocat.  Deci all for the better.  In ce priveste controversatul juriu de bloggeri, eu una ma bucur c-au fost inclusi si oameni care nu scriu pe blog despre literatura.  Cred c-a fost o ocazie pentru ei sa treaca prin niste carti carora altfel poate nu le-ar fi dat atentie, iar Kostas si Matei merita cu prisosinta, din punctul meu de vedere, sa aiba cat mai multi cititori. Ca a trebuit sa-si dea si cu parerea despre cartile respective, iarasi nu mi se pare un lucru rau.  Nu vad de ce ar fi mai calificata sa voteze, in mod necesar, o persoana care eventual citeste ceva mai mult si scribaleste niste impresii pe blog  decat un blogger care scrie despre altceva.  Avand in vedere ca nici unii, nici altii nu sunt “de meserie” (cu exceptia lui Dan Boeriu si, cred eu, a lui micawber, care scrie mult prea bine ca sa nu aiba ceva studii in domeniul umanioarelor, oricare ar fi ele), parerile lor cantaresc exact la fel de mult. A, mie personal mi s-ar fi parut normal sa fie adaugati pe lista inca niste bloggeri, fiindca mie personal imi place si ce si cum citesc si cum scriu despre.  Sugestiile mele ar fi macar Mihaela Ursa, Radu Vancu, zum, white noise, c. sirb si mihaela butnaru, adina b, bughi mambo rag, terorista, dreaming jewel si evaziuni spontane.  Sigur ca l-as pune si pe Octavian Soviany, dar probabil era exclus anul asta din cauze evidente.  Cam atat am avut de spus, sper sa nu supar pe nimeni 🙂  Va incurajez pe toti, oricum, sa cititi ce a scris Dan L. Boeriu pe subiect, mi se pare cel mai echilibrat si interesant.

As vrea sa mai mentionez ca, in ciuda reactiilor foarte controversate la cartea ei si a faptului ca eu nu am citit-o inca, ma bucur foarte mult ca Mirela Stanciulescu a ajuns pe lista celor cinci.  Este o performanta aproape incredibila din punctul meu de vedere, fiindca Mirela mi-e colega de corporatie, asa ca stiu exact cat timp (nu) are la dispozitie pentru a scrie.  Este traducatoarea in romaneste a Plutei de piatra a lui Saramago – printre altele – si asta este o alta performanta notabila, in conditiile in care Mirela mai vorbeste (cel putin) doua limbi straine fluent pe langa portugheza.

Ok, acum ma intorc la Parabole si la ceva timp cu mine.  Oamenilor, embrace the present and expect miracles!  🙂

Fenomenul Komartin

Tocmai am revenit de la lectura lui Claudiu Komartin la târgul de carte Buchwien12 din Viena.  ICR Viena a sprijnit, ca de obicei, evenimentul, prin prezenţa inspirată şi profesionistă a lui Gabriel Kohn ca moderator.  Claudiu se află aici pentru câteva zile, iar motivele le vedeţi în anunţul ICR: 

 

Lecturi Claudiu Komartin la Târgul internaţional de carte BUCHWIEN12 şi ICR Viena 

KulturKontakt Austria prezintă cu sprijinul ICR Viena antologia bilingvă de poeme  Und wir werden die Maschinen für uns weinen lassen, de Claudiu Komartin.

Volumul a apărut la Edition Korrespondenzen din Viena, în traducerea lui Georg Aescht. Cartea face parte din seria Tradukita poezio, o colecție de poezie din Europa de Sud-Est în care au mai fost publicaţi poeţi din Croaţia, Bosnia, Serbia, Macedonia şi Albania.

Selecţia celor 60 de poeme din producţia lirică a unei decade îi aparţine autorului. 

  1. Lectură: joi, 22.11.2012, ora 12:45, Messe Wien, Literaturcafé

Citeşte: Bettina Kerl 

  1. Lectură: sâmbătă., 24.11. 2012, ora 19:30, ICR Viena (Argentinierstraße 39)

Citeşte: Till Firit

Cartea arată foarte bine şi, din câte pot să-mi dau eu seama, traducerea lui Georg Aescht e foarte bună:

-

Lectura lui Claudiu a fost electrizantă pentru cei 30-40 de spectatori din cafeneaua de la Messe, dar asta pe mine nu mă mai miră de mult.  Trăieşte ce spune, a ales poeme puternice (avea şi de unde…), e autentic, are o voce minunată.  Bettina Kerl  a fost şi ea un match foarte bun pentru versiunea în germană, iar dialogul dintre Gabi şi Claudiu după lectură concis, interesant şi dinamic.  Austriecii trebuie să fi fost impresionaţi, pentru că i-au cumpărat volumul şi a întârziat minute bune cu autografe.  Unii îl ştiau deja, deşi cartea de faţă este prima traducere a poemelor lui Claudiu în limba germană.

Mi-nu-nat!  N-am mare lucru de adăugat, c-o să devin altfel patetică rău… Îmi place tare genul ăsta de ambasadă a României la Viena.  Am deja o carte în geantă pentru un cuplu de austrieci care l-au cunoscut aseară pe Claudiu şi vor să-l citească.  Ce să-i faci, omul e pur şi simplu şarmant şi nu vorbesc deloc de genul acela jucat, premeditat, poseur.  Vorbeşte puţin, relevant şi elegant, fără nicio urmă de idee înghiţită de-a gata… Mulţumesc, Herr Komartin 🙂

Pe scurt

Am ajuns la concluzia ca nu mai am cum sa scriu cate o insemnare despre fiecare dintre cartile citite in ultima vreme, desi cele mai multe ar merita discutate si ras-discutate.  Cum majoritatea sunt aparitii destul de vechi, lumea s-a ocupat de ele la timpul potrivit, asa ca nu crez sa fie mare paguba.  Deci cateva impresii despre fiecare, poate ca stimulent pentru lecturile de vacanta.

Unchiul Rudolf – Paul Bailey

Humanitas, 2009.  Trad. Marius Chivu

Unchiul Rudolf

O bijuterie de carte, căreia i se potriveşte foarte bine descrierea colecţiei “cartea de pe noptieră”.  Am citit-o în aceeaşi zi în care am primit-o, ascunzându-mă prin diverse cotloane neumblate pe la birou şi plecând devreme ca s-o pot termina în linişte.  Încerc să înţeleg şi eu, în continuare, de ce m-a captivat atât de tare un roman fără vreo mare greutate, scris de un scriitor pe care nu-l ştiam.

Nu cred că e numai fiindcă personajele principale sunt români, iar România (ţara bestiilor!) e tot timpul in fundal.  Nici nu este, dealtfel, o prezenţă de neînlocuit, tragedia de la care porneşte totul se putea petrece la fel de bine în x, y sau z – câteva ţări europene.  Însă englezul Bailey este un bun cunoscător al României, iar asta e, fără îndoială, un punct extrem de atractiv pentru noi.  Si mai important, insa, este un scriitor minunat, cu finete, ale carui randuri suna ca o compozitie muzicala – traducerea lui Marius Chivu e excelenta.  Ca trivia, m-am amuzat copios pe blogul ionucai, si ea incantata de carte, ca un comentator e oripilat de o scena de atractie erotica a lui Andrew pentru unchiul sau, Rudolf.  Mi se pare o pudibonderie toanta rau, fiindca nu numai ca scena nu strica romanul, asa cum crede domnul respectiv, ci se potriveste perfect, e scrisa cu melancolie si vibratie, da o nota de originalitate si te face sa privesti mai atent si sa intelegi mai bine intreaga relatie si intreaga carte.

Capcanele istoriei.  Elitele intelectuale romanesti intre 1930 si 1950 – Lucian Boia

Humanitas, 2012

Capcanele istoriei

Stiti ca m-am tot tanguit pe aici cat de tare imi doream sa citesc aceasta noua carte a profesorului Boia.  Pana la urma nu am descarcat versiunea electronica, ci am primit-o pe hartie.  Nu retin exact discutia, cert este ca cineva din blogosfera s-a declarat dezamagit de carte.  Nu exista nici cel mai mic motiv pentru asa ceva!  Singurul eventual “repros” care i s-ar putea aduce este ca nu vine cu descoperiri zguduitoare, cu nume noi care ar fi facut si dres dintre membrii cercurilor analizate de istoric, insa crearea intregului tablou este meritorie in sine.

Te apuca o tristete dupa ce o termini… Exemplele de verticalitate in raport cu variile regimuri dictatoriale care se succed in perioada respectiva mai ca lipsesc cu desavarsire!  Eu am retinut unul: Serban Cioculescu, pentru ca celalalt era un medic despre care nu auzisem inainte si care a murit inainte de finalul perioadei prezentate de istoric.  Restul intelectualitatii romanesti se face de basm cu brio, indiferent de etnie, clasa sociala de provenienta, cantitate de inteligenta sau talent, domeniu in care activeaza.  Le-as sugera celor care se obidesc in tara zilele astea de oful cacealmalelor politice si a tontoroiului de mahala, cu care nu inteleg de ce nu s-au obisnuit de 20 de ani incoace, sa caute “root cause” in cartea domnului Boia.  Mai ales ca, in final, trage si o concluzie foarte amara, dar cu totul veridica: intelectualii nu gandesc mai bine decat restul poporului, ci cam la fel…  Insa pe parcursul cartii este, ca de obicei, echilibrat si profesionist, insistand asupra necesitatii de a-i privi in contextul istorico-politic de atunci, si nu acuzandu-i pentru ca stim ce stim astazi, in virtutea “corectitudinii politice” la ordinea zilei.  Cartea este presarata si de un umor irezistibil, pentru ca sunt anumite cazuri atat de ridicole, incat profesorul nu se poate retine de la niste sarje bine simtite.

Asasinul regal (2 vol.) – Robin Hobb

Nemira, 2009.  Trad. Antuza Genescu

Robin Hobb - Asasinul regal

The Assasin’s Quest – Robin Hobb

Kindle edition

Asasinul regal e a doua parte din trilogia Farseer, inceputa cu Ucenicul asasinului, despre care am scris relativ de curand.  Dovada ca e excelenta e faptul ca sambata asta, cand am dat gata al doilea volum pe la pranz, mi-am cumparat instantaneu editia Kindle a ultimei parti, The Assassin’s Quest, titlu tradus in romaneste, dintr-un motiv care imi scapa complet, drept “Razbunarea asasinului”.  In cazul in care mai exista cineva care nu stie, desi ma indoiesc, nu trebuie sa va cumparati Kindle sau alt e-reader ca sa cititi cartile de pe Amazon, au aplicatii gratuite si pentru PC si pentru Mac.

Revenind la lupii nostri din Farseer, va repet ca Robin Hobb mi se pare o maestra a genului fantasy.  Niciunul dintre autorii din care am citit dupa Tolkien si Martin (vezi Donaldson, Wolfe si Cook) sau din care am incercat sa citesc (vezi Marion Zimmer Bradley, Pratchett, Brett, Niven / Pournelle / Barnes sau Stackpole) nu a reusit atat de bine sa creeze, pentru mine, o lume credibila, o poveste pe care s-o urmaresc cu delicii.  Personaje complexe, intriga interesanta, indoiala strecurata in permanenta, nimic nu e alb si negru.  In aceste carti se dezvolta legatura prin Har (era Wit, o nimerisem! cu Mestesugul n-am nimerit-o, nu e Craft, ci Skill) intre asasinul nostru si un lup.  Si e mult mai bine gandita si complexa decat  la stravechii lui Martin si Stark.

Puncte mai slabe (zic acum, ca in weekend nu m-am dezlipit nicio clipa de carti, respectiv computer!): Hobb e cam feminista.  Toate gagicile de treaba din Farseer sunt umpic prea destepte, curajoase, verticale etc.  Zic un pic, fiindca autoarea incearca sa nu exagereze, e limpede, ii gaseste fiecareia cate o ciudatenie sau slabiciune.  Dar regina Kettricken m-a cam calcat pe nervi.  Si, evident, finalul (of, americanii) e nitzel tras de par.  Din fericire Hobb il salveaza cat de cat, fiindca macar personajul principal nu e happily ever after.  In orice caz, cel mai mult mi-a placut partea de mijloc, Asasinul regal.  Se va mai citi Hobb, e clar, insa pentru o vreme am chef sa iau o pauza de la povesti, ca parca m-am copilarit suficient 🙂

Femeia de la miezul noptii – Radu Albala

Humanitas, 2006

Mi-a atras atentia in mod deosebit insemnarea lui micawber si, din fericire, am reusit sa fac rost de un exemplar al cartii.  Iarasi din fericire e o alta carte de pe lista pe care le-o facusem prietenilor mei care mi se pare excelenta!  Povesti din Bucurestiul interbelic, a la Mateiu Caragiale, despre iubiri dezaxate pentru femei fatale.  Un scriitor despre care nu stiam nimic a devenit, dintr-o data, un nume pe care l-as citi oricand si l-as pune rapid in topul meu personal de scriitori romani.  Amanuntele nu prea au sens, gasiti la micawber o descriere mai pe larg.  Mi-e greu sa cred ca exista cineva care sa nu citeasca cele sase povestiri cu placere.

Frânghia înflorită – Radu Vancu

Casa de editura Max Blecher, 2012

Inca nu pot sa ma dezmeticesc foarte bine dupa lectura noii carti a lui Radu.  Oricum mai tot citesc ba un poem, ba altul, ba cate o jumatate de carte… E, oricum, ciudat sa vorbesc despre cartea unui om pe care-l cunosc si il admir mult, nu sunt capabila sa discern printre sentimente.  Franghia inflorita nu e tocmai o surpriza pentru cine a citit celelalte patru volume de poeme ale lui Radu, insa pentru mine tot surprinzatoare ramane forta cu care omul asta se ia la tranta cu moartea, isi confrunta destinul, isi imbina suferinta cu iubirile si fericirile.  Stiu ca suna oribil, insa cartea asta te poate face sa-l invidiezi, fiindca numai niste clipe de fericire sublima, pe care le-a si constientizat, au putut crea posibilitatea dialogului firesc pe care-l poarta cu iubitul sau, mortul.  Asa mi se pare mie, ca trebuie sa mai existe un potentator de echilibru, ceva solid pentru celalalt taler al balantei.  Desi e posibil sa spun numai prostii, sa amestec categoriile surselor  instinctului creator.  Poate ca foamea de literatura e suficienta, poate ca exista vreun dracusor, cum imi spunea cineva deunazi, care nu te lasa sa dormi pana nu-ti epuizezi imaginatia.  Cand ma apucasem sa astern cateva randuri, imediat dupa ce am citit prima oara versurile, titlul care mi-a iesit din taste fara sa vreau a fost “despre improbabila mea imprietenire cu Thanatos”.  Am renuntat fiindca nu eram in stare sa descriu pana la capat senzatia.  Mie mi-e asa de groaza de moarte, ca rareori pot face fata ideii si intelege pe cei care par sa o accepte ca atare.  Ei bine, cu cartea asta, Radu mi-a transformat-o intr-un fel de… obiect din lumea asta, pe care ai voie sa-l muti mai incolo pe raft, sa-l stergi de praf , sa-l intrebi ce mai face, sa-l bruschezi atunci cand te calca pe nervi.

E o imensa nedreptate sa spun doar atat si ceva atat de ciudat despre un volum complex si special din toate punctele de vedere, insa puteti citi parerile celor care se pricep in multe cronici.  Linkuri pe blog la Radu, care sper sa va faca sa cititi cartea.

Şi va curge poezia…

…un an de acum încolo, datorită suedezului Tomas Tranströmer, care a primit anul acesta premiul Nobel pentru literatură.  Poate sună cam optimist titlul meu, însă în mod sigur măcar câţiva oameni în plus vor pune mâna pe traducerile suedezului, ca urmare a notorietăţii date de premiu.  E bine.  Eu nu ştiu nimic despre el, aşa că mă gândeam să organizăm o avalanşă de PDS-uri cu poemele lui pe bloguri, mai ales c-am văzut la Radu că e tradus în româneşte la Polirom.

Terorista is back in town, ceea ce nu poate decât să-i bucure pe cititorii cu cap şi pe scriitorii români contemporani.  Nu pe blogul propriu, ci aici, unde va avea o rubrică săptămânală.  Mulţumesc mult lui bughi pentru semnalare, eu n-aş fi ajuns pe pagina respectivă niciodată altfel presupun!  Având în vedere că luciat spune în interviul luat de Măruţă că unul dintre scriitorii români actuali preferaţi este Sorin Gherguţ, vestea asta minunată se potriveşte numai bine la temă!

Şi în final să zic şi eu iSad pentru Steve Jobs, omul care a adus puţină poezie în lumea gadget-urilor şi a business-ului.

Poezie românească la Viena

Luni sunt acolo!

De pe site-ul ICR Viena (pe care ar fi trebuit să mă deranjez sa-l citesc înainte de a deranja oamenii cu întrebari idioate! scuze publice Gabi si Iulian!):

ALFABETE BALCANICE ŞI SUNETE CENTRAL-EUROPENE

Seară de poezie şi muzică la ICR Viena cu poeţii Iulian Tănase, Vasile Leac, Constantin Acosmei, actriţa Katharina Stemberger, pianistul Bela Korenyi şi editorialistul Norbert Mayer

Locație:

ICR Viena participă pentru a treia oară la suita de programe organizate de Ministerul Educaţiei, Artelor şi Culturii cu prilejul Zilei Europene a Multilingvismului. 

În această zi dedicată pluralităţii lingvistice, porţile institutului se deschid larg pe 26 septembrie, începând cu ora 17:00. Echipa ICR Viena a pregătit un eveniment divers care îi invită pe vizitatori să pătrundă pe un traseu liric în universul limbii române – limba de provenienţă a unei comunităţi de de 68.000 de cetăţeni austrieci conform ultimelor statistici – şi, în acelaşi timp, prezintă cursurile de limbă şi civilizaţie română propuse de ICR Viena.

Gazdele primei părţi a serii sunt profesorii de limba română ai ICR Viena, iar librăria Kuppitsch –  una dintre cele mai vechi librării vieneze, înfiinţată în anul Revoluţiei franceze – va amenaja un stand de titluri româneşti disponibile oricând în rafturile ei. 

Româna în varianta ei lirică va fi ilustrată de invitaţii evenimentului, poeţii Constantin Acosmei, Vasile Leac şi Iulian Tănase vor citi începând cu ora 19:00 fragmente din creaţia lor. Iulian Tănase este unul dintre laureaţii de anul acesta al premiului „1+1+1=1” din Graz. În decursul serii va avea loc şi o prezentare a antologiei „Balkanische Alphabete: Rumänien”/ „Alfabete balcanice: România”, coordonat de Ernest Wichner, directorul Literaturhaus Berlin. Textele în limba germană vor fi recitate de actriţa Katharina Stemberger. Compozitorul şi pianistul de origine maghiară Bela Korenyi va oferi soundtrack-ul central- şi sudest-european. Discuţiile autorilor cu publicul vor fi moderate de editorialistul cotidianului „Die Presse”, Norbert Mayer. 

Parteneri: Ministerul Educaţiei, Artelor şi Culturii din Austria, Librăria Kuppitsch

P.S.:  Ce mişto ar fi ca Librăria Kuppitsch să aibă, prin absurd, Jucăria mortului a lui Acosmei, pe care io cică n-am văzut-o, ca o tântă, în singurul loc din România de unde aş fi putut s-o iau, la TNCP în 2010.  Atunci poate n-ar mai face zum mişto de mine! 🙂

Un fel de pds

Cum să spun cât mi-e de frică de frumuseţea ta?
ce ciudat e când mă traversează verdele, culoarea mea,
numai a mea până la tine. De ce mi-ai luat verdele?
De ce mă priveşti aşa?

Cum să mai învăţ? Ce mai pot să dau? Mai ştiu să primesc?
Cum să mă scutur de groaza asta?

Am nevoie de lupte, terapie şi de 3 prietene
ca să reuşesc să nu te alung, ca să pot să cred.
De trei cafele şi un vin sângeriu
ca să nu fug,
să nu fug,
să nu fug…
Ca să nu mai văd cum, şi după tine, o să-mi caut cioburile.

PDS cu totul şi cu totul…

Spre marele meu noroc, zilele astea stau de vorbă cu Miruna şi Octavian. Aseară, după lectura lui Filip Florian şi frumoasa tradiţională întâlnire de după, am auzit unele dintre cele mai frumoase versuri (cuvinte, gânduri, spuneţi-le cum vreţi!) de ani şi ani!  Autorul se numeşte Darie Magheru şi, din păcate, trăieşte aproape numai în memoria formidabilă a lui Octavian. Bucuraţi-vă…pe mine m-au mişcat atât de tare, că nu pot să adaug nimic:

Icoană spartă cu ţară

Cad seduse frunze fără fiinţa somnului

Toate ţărmurile Maicii Domnului

Pe ventricul s-a lăsat eclipsă

Pleoapa de la Răsărit e lipsă

Nu muriţi şi var şi var cât numeri

Din conceptul nopţii până-n umeri

Nu-i mai umblă în aval condurii

Geografia sânului şi-a gurii

Bate-un vânt… stă cuarţ în Marte omul

Ape-au curs, dar păstrăvii-s de os

Maica Domnului cu flori şi frunze

Aici, sub cruce, împietri frumos…

Poezia e din nou la Bistriţa!

Din nefericire fără mine, pentru că nu se poate ajunge de la Viena la Bistriţa şi înapoi într-un weekend 😦 Mi-aş fi dorit foarte mult să ajung, dar sper să apuc la anul. Atunci o să-mi aduc aminte din timp să-mi păstrez zile libere. Îi felicit pe organizatori şi sunt convinsă că toate vor fi bune şi frumoase.

Programul festivalului
JOI, 14 IULIE la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa
18:30 – 19:00
Deschiderea festivalului şi prezentarea invitaţilor
19:00 – 21:30
LANSARE DE CARTE:
Dinu Flămând – În amonte/En amonte, poeme, ediţie bilingvă, editura Charmides 2011
LECTURI:
Dinu Flămând, Andra Rotaru, Anatol Grosu, Svetlana Cârstean, Emilian Galaicu-Păun
RECITAL DE MUZICĂ CONTEMPORANĂ
susținut de
Daniela Păcurar – soprană
Vera Negreanu – pian
Mircea Neamţ – trombon
Ioan Dărăban – percuţie
– în program: lucrări de muzică contemporană compuse de Ionică Pop
VINERI, 15 IULIE
11:00 – 13:00
Atelier de scriere la Ceainăria librăriei Casa Cărţii „N. Steinhardt” Bistriţa
moderatori: Rita Chirian, Radu Vancu
17:00 – 18:30
DIALOG:
Emil Brumaru, Emilian Galaicu-Păun, Ion Mureşan, Dinu Flămând
la Plan B Club Café Bistriţa
moderator: Radu Vancu
19:00 – 21:30
la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa
LANSĂRI DE CARTE:
Ştefan Manasia – Motocicleta de lemn, poeme, editura Charmides, 2011
Bogdan Coşa – Poker, roman, editura Cartea Românească, 2011
LECTURI:
Ştefan Manasia, Ana Donţu, Bogdan Coşa, Claudiu Komartin, Ion Mureşan
RECITAL CAMERAL
susținut de
Antal Szalai – vioară (Ungaria)
Jozsef Balogh – pian (Ungaria)
– în program: lucrări de Brahms, Debussy, Bartok, Prokofiev
SÂMBĂTĂ, 16 IULIE
11:00 – 13:00
Salonul cărţilor de poezie la Galeria Lina, în incinta Centrului Multicultural Sinagoga Bistriţa
Întâlnire cu reprezentanţii editurilor: Claudia Fitcoschi – Cartea Românească şi Polirom; Un Cristian – casa de pariuri literare; Claudiu Komartin – Casa de Editură Max Blecher; Cosmin Perţa – Tracus Arte; Svetlana Cârstean – Pandora M; Robert Şerban – Brumar, Gavril Ţărmure – Charmides, Emilian Galaicu-Păun – Cartier.
17:30 – 20:00
la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa
LANSARE DE CARTE:
Cosmin Perţa – Fără titlu, editura Paralela 45, 2011
LECTURI:
Cosmin Perţa, Rita Chirian, Robert Şerban, Emil Brumaru
RECITAL CAMERAL
susținut de
Aurelian-Octav Popa – clarinet
Sanda Popa – violă
– în program: lucrări de muzică contemporană românească
DUMINICĂ, 17 IULIE
12:00 – 13:30
Ediţia XLIII a Clubului de lectură Institutul Blecher la Plan B Club Café Bistriţa
moderator: Claudiu Komartin

« Older entries