capricornk13

Existential Psychotherapy – Irvin D. Yalom

Basic Books, Perseus Books Group, 1980 – Kindle edition

Pornind de la cartea lui Viktor Frankl, despre care am scris aici si de la o conversatie cu Mihaela la insemnarea respectiva, ma hotarasem sa-l caut pe Yalom, care este probabil cel mai cunoscut psihoterapeut existentialist.  Yalom e profesor la Stanford si a avut rezultate notabile in psihoterapia de grup, precum si ca scriitor si intelectual.  A scris si romane (eu mi-am luat doua, When Nietzsche Wept si The Spinoza Problem) dar volumul din titlu este realmente un tratat de psihoterapie, scris pentru psihoterapeutii care vor s-o ia pe calea psihologiei existentialiste.  Cu toate astea, este perfect inteligibil si cat se poate de relevant pentru nespecialisti, public, poate nu publicul larg – desi nu vad ce i-ar strica nici lui!  Pentru ca pune probleme esentiale ale situarii individului in lume si dezvaluie cauze adanci ale unor psihopatologii care ne afecteaza pe fiecare, indiferent daca am ajuns vreodata in situatia de pacienti sau nu:)

Ce este psihoterapia existentialista? Yalom o defineste astfel: ‘a dynamic approach to therapy which focuses on concerns rooted in individual’s existence’. Care sunt diferentele intre abordarea existentialista si cea freudiana, psihanalitica? Freud explica crearea patologiei prin urmatoarea dinamica: drive (instinct) – anxietate – mecanism de aparare.  Abordarea existentialista pastreaza structura, dar modifica in mod esential primul termen – in loc de instinct, presupune ca triggerul care declanseaza conflictul este constiinta unei probleme existentiale – de aici survine anxietatea, urmata de crearea mecanismelor defensive (constiente si inconstiente).  Care sunt cele patru mari ‘existential concerns’? 1. Finitudinea vietii – teama de moarte; 2. libertatea – constiinta faptului ca nu exista un scop universal si nici un cod care-ti spune ce si cum sa traiesti, deci esti liber sa alegi cum traiesti, dar si responsabil de rezultat! 3. izolarea – constiinta faptului ca, indiferent de calitatea relatiilor intrapersonale pe care le construiesti, vii pe lume singur si pleci din lume singur 4. sensul/lipsa de sens – care decurge oarecum logic din 1, 2 si 3, esti aruncat intr-un univers fara sens, ai responsabilitatea sa-l gasesti singur, esti izolat si nu reusesti.

In fiecare dintre cele 4 capitole mari, dedicate preocuparilor existentiale fundamentale, Yalom trece prin urmatoarea structura: explicitarea notiunii si a contextului cu recurs la filozofie si literatura (Kirkegaard, Heidegger, Nietzsche, Sartre, Camus, Tolstoi Dostoievski in principal, dar si Aristotel, Hume, Hobbes, Husserl sau Bertrand Russell), exemple de pacienti cu astfel de probleme cu poveste, momente cheie de discovery, rezolvari, apoi propunerile de abordare psihoterapeutica.

Fireste ca pentru noi, the laymen, cea mai interesanta este prima parte – pentru ca Yalom descrie crearea conflictelor respective in fiecare dintre noi, nu trebuie sa cazi in patologie pentru a te confrunta cu niciuna dintre dimensiuni!  Dar ce e extraordinar de interesant in abordarea terapeutica este preocuparea lui pentru relatia autentica, de comunicare umana, de schimb de afect, intre pacient si psihoterapeut, chiar daca este destul de atent sa traseze limitele ‘fuziunii’ celor doi.  Adica odata ce incepi sa citesti, nu te poti desprinde nici macar de un randulet de acolo, toate devin semnificative pentru a intelege intreaga complexitate a viziunii sale.

Ce mi s-a parut mie personal fascinant este masura in care ti se ilumineaza tie intelesul propriilor atitudini, comportamente – cum iti descoperi fricile si emotiile, cum capata viata ta mai multa limpezime.  Sigur, trebuie sa te feresti de a cadea in extrema de a interpreta totul prin prisma viziunii lui Yalom, dar cartea iti ofera o sansa de a te sonda in profunzime.  Evident ca una e sa citesti ce spune el si sa intelegi la nivel intelectual si cu totul altceva sa simti autentic si spaima de moarte, si teribilul liber arbitru si suprema izolare.  Schimbarea nu poate veni decat din confruntarea reala cu aceste conflicte existentiale fundamentale.  Insa ce scrie Yalom te poate ajuta sa recunosti si sa folosesti momentele respective pentru o relatie mai buna cu tine insuti…  Minciunile, mecanismele defensive, lasitatile noastre de fiecare zi – e bine sa le vezi, e bine sa le recunosti.

Poate cel mai important lucru din carte este ca (si) Yalom spune foarte limpede: nu poti iubi autentic, nu poti construi relatii interpersonale reale, profunde, daca nu esti in stare sa fii intai singur cu tine. Daca nu te confrunti cu sentimentul de izolare si nu te cunosti pe tine in relatia cu tine si cu lumea.  Nu poate nimeni sa-ti dea ceea ce nu-ti dai tu singur, ce percepi in lume e responsabilitatea ta. Daca ai relatii doar ca sa-i folosesti pe ceilalti pentru fricile tale, daca doar astepti sa ti se indeplineasca asteptari, sa se bifeze o lista…

Cititi cartea, voi toti cei care v-ati regasit macar o clipa ca subiect in cele patru conflicte existentiale.  Lumineaza, chiar daca nelinisteste 🙂

Man’s Search for Meaning – Viktor E. Frankl

Pocket Books, NY, 1967

Probabil că cei care au studiat psihologia, precum şi cei care s-au preocupat îndeaproape de domeniu vor surâde condescendent la această însemnare a mea şi-mi vor considera hilar entuziasmul târziu.  Dar nu scriu pentru ei, ci pentru cei care, ca şi mine, au fost spălaţi pe creieri cu Freud şi Jung până la refuz, însă nu au auzit niciodată de Frankl, întemeietorul “celei de a treia şcoli vieneze de psihoterapie”.  Deşi vienezii sunt foarte mândri de geniile şi nenumăratele spirite creatoare din istoria oraşului (au şi de ce!), niciunul nu mi l-a menţionat vreodată pe Frankl printre ele.  Surpriza mea este uriaşă, repet, uriaşă, iar singura explicaţie posibilă pentru ceea ce mi se pare o inadmisibilă ignoranţă în masă în ceea ce-l priveşte este faptul că Freud şi psihanaliza vând mai bine, au creat o industrie în psihoterapie.  Explorarea subconştientului e treabă anevoioasă, pe termen lung, deci al naibii de avantajoasă pecuniar pentru psihanalist… E o concluzie care poate părea cinică, însă vă las să judecaţi singuri după ce citiţi cartea lui Frankl, care a reprezentat punctul de pornire pentru metoda creată de el – logoterapia sau analiza existenţială.

Viktor E. Frankl a fost internat în ghetoul/lagăr de la Theresienstadt în 1942, trimis la Auschwitz în 1944 şi de aici în alte două lagăre de concentrare care aparţineau de Dachau.  A fost eliberat în iulie 1945 de americani, s-a întors la Viena şi a publicat prima versiune a acestei cărţi în 1946, sub titlul “Trotzdem Ja Zum Leben Sagen: Ein Psychologe Erlebt das Konzentrazionslager” (Totuşi, să spui da vieţii: un psiholog trăieşte experienţa lagărului de concentrare).  Versiunea de faţă a cărţii în engleză a apărut în SUA în 1959, scrisă de autor direct în engleză – pe lângă Universitatea din Viena a mai predat la Harvard, Dallas, Pittsburgh.  Puterea pe care a avut-o acest om de a transforma experienţa cumplită prin care a trecut în sursă de cunoaştere şi de terapie, ajutor, pentru întreaga umanitate, mi se pare fascinantă.  Unul dintre nepoţii săi a făcut un documentar despre el, despre care puteţi afla mai multe aici.

Man’s Search for Meaning are două părţi.  În prima Frankl îşi povesteşte experienţele din lagărul de concentrare, punctând acele aspecte psihologice care i-au format şi susţinut ideile ce stau la la baza logoterapiei.  A doua parte descrie conceptele fundamentale ale şcolii psihologice pe care a creat-o în mod clar, concis şi extrem de uşor de înţeles.  Întregul se constituie într-o lectură mult mai pasionantă decât v-aţi putea închipui vreodată în legătură cu un “manual” de introducere într-o ştiinţă/teorie.

Ideea centrală a gândirii lui Frankl este că există o libertate fundamentală a fiinţei umane de a alege ce atitudine să ia, libertate prin care transcende condiţiile instinctului şi istoricului personal/colectiv (Freud, Adler, Jung) şi cele ale mediului (reflexe condiţionate, behaviorism).  Şi că această libertate, dublată de responsabilitatea pentru alegerea făcută, este potenţată de faptul – dovedit, în opinia lui Frankl –  că omul are/ ştie că există / îşi caută un sens al existenţei.  Este deci împotriva “pan-determinismului”, cum îl numeşte el, celorlaltor teorii psihologice, care spun, într-un fel sau altul, că psihicul uman este condamnat inexorabil, condiţionat fără drept de apel (de instincte şi ceea ce se află în subconştient, de arhetipuri etc.).  Şi-a numit metoda “logoterapie” pornind de la “logos”, iar nevrozele create de această lipsă de sens sau pierdere de sens, le-a numit “noogenice” – de la “nous” – susţinând că foarte multe probleme psihice, în special în secolul XX, datorită pierderii definitive a busolei date de credinţă şi tradiţii, sunt nevroze existenţiale, provin din crize de sens.  Desigur că noutatea rezidă numai în aplicarea filozofiei existenţialiste pe tărâmul psihologiei, dar trebuie să recunoaştem că este o mare noutate în raport cu metodele “clasice”, predominante, care caută să vindece scormonind în trecut/subconştient.  Pe când analiza existenţială a lui Frankl se concentrează pe aici şi acum, cu viziune spre viitor.

Printre altele, analizând crizele, situaţiile care pun fiinţa umană faţă în faţă cu alegerea pomenită, atinge iubirea şi suferinţa. Ceea ce scrie Frankl despre iubire, în numai două paragrafe, este probabil cea mai completă, profundă şi clară explicaţie a noţiunii pe care eu am găsit-o vreodată (în acelaşi timp fascinantă, de domeniul revelaţiei!).  Iată nişte insights: “Love is the only way to grasp another human being in the innermost core of his personality”; “By the spiritual act of love, you give the other the possibility to actualize his potential”.

Nu ştiu alţii cum sunt, însă mie mi se pare limpede precum cristalul că e preferabil să gândeşti ca Frankl, chiar în ipoteza în care n-ar avea dreptate! Mi se pare net preferabil să crezi că poţi transcende, prin ceea ce reprezinţi, suma experienţelor pe care le-ai avut şi a factorilor care te-au condiţionat şi că întotdeauna va exista un sens pentru care merită să parcurgi drumul – sens care e numai al tău.

Ştiu că experienţa intensă pe care am avut-o eu citind cartea e foarte personală, îmi confirmă mie sau îmi clarifică, aduce la nivel conştient nişte lucruri în care credeam dinainte.  Totuşi, insist să o recomand tuturor, pentru că am nemărginită încredere că o astfel de lectură nu poate face decât bine, chiar dacă nu va fi pentru voi atât de convingătoare, puternică sau relevantă pe cât a fost pentru mine.  Şi n-aş vrea să vă feriţi de ea din pricina primei părţi.  Da, e dureros şi dificil să receptezi încă o imagine a ororilor din lagărele naziste. Dar având în vedere că Frankl le-a trăit şi că le redă cu o voce suficient de detaşată şi totodată empatică (total lipsită de accente revanşarde) încât să reliefeze exact aspectele psihologice cheie, cred că nu se poate justifica nicio reţinere de natură “sensibilicoasă”.  Fiindcă înăuntru e aur curat.

Aviz cititorilor români, cartea a fost tradusă acum vreo doi-trei ani la editura Meteor Press, se găseşte pe scribd aici.  Nu ştiu nimic de calitatea traducerii, versiunile engleze şi germane sunt, desigur, preferabile, în cazul în care aveţi acces la ele.