Cred că rezultatele sondajului cu definiţia sinelui nu se vor mai schimba cine ştie ce (oricum habar n-am să-l închid şi nici nu vreau, nu mai ţin minte dacă i-am pus termen de expirare sau nu), aşa că e safe să spun acum câteva vorbe despre.
Nu am avut intenţia să fac vreo mare filozofie eu la temă, că n-am competenţa necesară, ci l-am creat din pură curiozitate. A pornit de la o discuţie pe care am avut-o. Partenerul de dialog a opinat că lumea în general ar alege personalitatea la o astfel de întrebare, eu n-am vrut să cred aşa ceva, aşa că am ales blogul ca laborator pentru experiment. Iată că preopinentul e, evident, un mai bun cunoscător al naturii umane decât mine! Până acum câştigătoare detaşată e personalitatea, cu 22 de voturi, urmată de creier/minte cu 14 şi suflet cu 13.
Am să notez câteva lucruri care mi-au trecut prin cap cu ocazia clasamentului şi a comentariilor primite:
- lumea e mai preocupată de ceea ce proiectează în exterior decât aplecată spre sondarea propriului interior, autoreflecţie, autoanaliză; altfel nu se poate explica nicicum predominanţa personalităţii în răspunsuri; mi se pare atât de ciudat… e ca şi cum ai spune că eşti fericit dacă ceilalţi percep că eşti fericit sau dacă te comporţi ca şi cum ai fi, că eşti bun dacă ceilalţi percep că eşti bun, etc…
- mă întreb foarte serios dacă aş fi primit aceleaşi procentaje dacă aş fi făcut parte din altă cultură; România în care a crescut generaţia mea e obsedată de inteligenţă, competitivitate, sharpness; e o caracteristică a ţărilor amărâte şi sărace, în care părinţii sunt obsedaţi de educaţia copiiilor, ca singura şansă spre un “mai bine” pe care nici nu ştiu să-l definească, însă probabil e mai degrabă material… nu ştiu dacă greşesc prea tare crezând că numai la un sondaj scris în româneşte pentru români creierul/mintea ar putea ieşi pe locul 2 la definiţia sinelui! adevărat, “sufletul” e o noţiune extrem de vagă…
- the charity shop mi-a lăsat un răspuns complex, punctând necesitatea de a defini dacă trebuie răspuns la “cine sunt eu pentru ceilalţi sau pentru mine”; fair enough, dar mie personal, dac-aş fi văzut această întrebare, nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap că definiţia sinelui poate fi cerută altfel decât din perspectiva mea… să fie şi asta o caracteristică românească? obsesia asta în legătură cu percepţia celorlalţi, relativizarea perspectivelor?
- s-au dat şi păreri care încorporau toate variantele – iarăşi fair enough, dar mi se pare the easy way out 🙂 adică mi se pare că cei care răspund aşa nu şi-au pus niciodată întrebarea asta în mod serios înainte, n-au nicio părere definită, altfel e imposibil să nu înclini fie spre unul dintre răspunsuri, cu rezervele de rigoare, fie spre “other” – însă cei care au pus “other” n-au explicat… păcat, mi-ar fi plăcut să ştiu 🙂
- n-am nicio concluzie, nu deţin răspunsul, nici vreun adevăr absolut; dacă sunteţi curioşi, dintre variantele prezentate de mine eu aş fi ales-o pe cea sufletul
Mă interesează subiectul, aşa că se acceptă cu recunoştinţă recomandări de surse de înţelepciune – fie ele cărţi, oameni, idei, întrebări, strategii şi tactici de căutare.
capricornk13 