Graniţa dispare

16/10/2010 at 12:07 pm (Proza scurta, SF)

Mentaliştii – Florin Manolescu

Cartea Românească, 2009

Mă refer aici la graniţa aceea convenţional trasată între SF şi mainstream.  Am făcut cunoştinţă live cu dl. profesor Manolescu la un Cenaclu SRSFF cu totul deosebit, la Centrul Calderon, unde a fost invitat (şi) pentru a citi dintr-un alt volum al său, Misterul camerei închise – nouă povestiri incredibile,  apărut la Humanitas.  Ne-a impresionat pe toţi cei prezenţi printr-o atitudine minunată, de o fineţe şi o modestie ieşite din comun în breaslă, însă şi prin calitatea impecabilă a textului.  Eu, din întâmplare, nu citisem absolut nimic scris de domnia sa, nici critică nici proză, aşa că am avut un prim contact de mare efect.  Cred că studenții săi de la Universitatea Ruhr din Germania sunt tare fericiți că au un „prof” de asemenea ținută.

Mentaliștii conține „alte nouă povestiri incredibile” (subtitlul cărții), care sunt incredibile, însă și incredibil de frumoase!  Sunt construite toate în felii de istorie alternativă, iar autorul jonglează cu ideea călătoriei în timp. Afirmația mea că granița cu mainstream-ul este foarte transparenta vine, însă, din firescul și talentul cu care sunt puse în scenă micile povești. Personaje pitorești (o să vă placă la nebunie domnul Motaș, mie mi s-a părut frate bun cu personajul lui Filip Florian), detalii încântătoare despre locurile prin care se petrec evenimentele – de la Paris, la Viena, Berlin și București, întâmplări pasionante și, mai presus de toate, o știință a scrisului greu de egalat.  Nu lipsește un umor fin, jucăuș, necoroziv și nici o învăluire în magie, magia lecturii, așa cum o fac cei mai buni dintre cei buni.  Sunt scrise, așa cum scrie DCM pe coperta IV, din pură plăcere, însă într-un stil rafinat și inteligent, care îl poartă pe cititor în una din cele mai frumoase lumi, îl convinge întru posibil, îi dăruiește cîteva ore de vrajă.

&Revanșa este prima povestire, în care profesorul Otto Flamm reprezentând o Germanie înfloritoare, vizitează Parisul într-o istorie schimbată de început de secol XX, în care Turnul Eiffel se afla în Berlin, iar pe Champs Elysees se consumau cârnăciori și halbe de bere. 🙂  Fumurile lui Flamm și discursul lui fulminant in fața Academiei, mixajele istorice delicioase, finalul când își citește vederea trimisă lui însuși, o să vă facă să zâmbiți, iar miezul este surprinzător.

În &O poveste de Crăciun apare deliciosul domn Motaș și o poveste despre cifruri, Bletchley Park și Leonid Dimov, în care te lași cuprins de emoție, thrill și poezie.  &Saliera ne introduce într-o lume cu infractori geniali ca-n filmele din anii 50 și ne plimbă prin orașul meu favorit, Viena, pe la Hotel Sacher, citim despre românii tenismeni care pierd în fața austriecilor cupa Davis în mijlocul unor năstrușnicii demne de un mai alert Hercule Poirot. 

&Mentaliștii ne introduce într-un București sub ocupație germană de un farmec pe care ni l-am dori și acum, cu un copil genial și părinții săi, minicapodopere de portrete bourgeois. Ne trec fiorii la scamatoriile incredibile ale „mentaliștilor” ce evoluează într-un circ ce parcă e cumva concentric cu cel general și la istețimea copilului care-i depășește printr-o frumoasă întoarcere de condei. În &Un scandal la București domnul Motaș se dovedește mai inteligent decât Sherlock Holmes, iar &Mașina timpului este o bijuterie de mici dimensiuni în care foarte impresionantă este portretizarea unui om și a timpurilor pe care le trăiește în câteva linii.  &Serendipity ne arată din nou vocația de detectiv a domnului Motaș alături de pasiunea lui pentru muzică bună și istorii de familii străvechi, iar &Harta caporalului Maximilian Scurtu este de un umor genial și surprinzător.

&Ultima poveste e tristă și duioasă, vorbind despre Bucureștii demolați și de aventurile extraordinare ale domnului Motaș, ce se întâlnise cândva cu Papa, dar mai ales de sentimentele stăpânului său lipsit de prezența inteligentei feline, pe care o așteaptă gătindu-i mâncarea preferată, ardei umpluți cu smântână. Am uitat să vă spun că domnului Motaș îi place la nebunie caimacul în cafea și că nu o servește decât fierbinte! 🙂

O carte pe care am citit-o imediat, cu o plăcere pe care n-o mai simțisem de mult, cu o senzație de parcă beam cafeluța fierbinte la gura sobei, într-o casă veche pe o străduță umbroasă din București, în timp ce bunica îmi istorisea câte-n lună și-n stele, iar eu mă întrebam dacă nu cumva fabulează, întinzându-mă pe fotoliu ca o pisică.