Ritmul desăvârşit al talentului

24/06/2011 at 9:02 pm (Roman)

Soţ şi soţie – Zeruya Shalev

Polirom, 2008. Trad. şi note Ioana Petridean

Despre Zeruya Shalev şi cele două trei cărţi ale sale traduse până acum în româneşte citisem numai şi numai de bine, mi-a fost recomandată de când mi-am cumpărat-o, chiar pe blog, acum mai mult de un an cred – însă abia acum am ajuns la ea.  Băi ce-mi plac evreii ăştia! Mie mi se pare aşa o tâmpenie să fii antisemit (adică pe bune tâmpenie, complet ilogic, n-am înţeles niciodată sentimentul) dacă ai avut contact cu realizările ştiinţifice şi artistice ale evreilor, că mi se pare că nu poţi fi cu adevărat numit intelectual.   În literatură mi se trage în primul rând de la Zweig şi Baashevis-Singer, probabil şi de la mulţi alţi scriitori despre care nu ştiam că sunt evrei (familia mea era atât de jemanfişistă şi neintruzivă pe subiect, că a trebuit să caut cuvântul evreu în dicţionar, datorită cărţilor pe care le citeam şi din care nu înţelegeam noţiunea, cândva prin preadolescenţă).

Zeruya Shalev este o scriitoare de forţă, a cărei principală armă este, în opinia mea, expresivitatea stilistică.  Femeia povesteşte în Soţ şi soţie nişte banalităţi, în fond (deşi cu un anumit farmec şi specific local care nu pot fi neglijate).  E o căsnicie nasoală, ratată, plecată de pe premiza dominanţei alpha-male a unui bărbat obsedat de la 12 ani de femeia pe care şi-o ia şi care profită cu vârf şi îndesat de dorinţa disperată a ei de a avea o familie, după ce crescuse într-una destrămată.  Nimic fabulos aici.  Evident că femeia se îndrăgosteşte la un moment dat de altcineva, evident că nu merge până la capăt că de, femeia evreică bla bla plus sentimentul de vinovăţie, plus dependenţa de istericul orgolios.  Intervine un accident al copilului lor (din vina lui) care pune capăt oricărei tendinţe de evadare a soţiei-mame devotate, îl aruncă pe soţ în cercul vicios al autoînvinovăţirii urmate de aruncarea vinii pe ea.  O dramă clasică ce n-ar promite nimic nimicuţ în sec. XXI.

Dar ce face Zeruya Shalev pe subiect!  Cartea e structurată ca un monolog interior şi o povestire la gura sobei a soţiei, care încearcă, rând pe rând, să se înţeleagă pe ea, pe el, pe fiica lor şi, ceea ce adaugă multă sare şi piper poveştii, să desluşească şi să lege de viaţa ei poveştile tinerelor gravide pe care le consiliază în meseria ei de asistent social.

Ei bine, pe fiecare pagină există câte o imagine de neuitat, de o intuiţie şi sensibilitate care nu te pot lăsa rece!  E o carte de-a dreptul muzicală, eu am auzit viorile plângând şi mi-a evocat direct, parcă nemijlocit, jalea misterioasă din melodiile evreieşti tradiţionale.  În ciuda poveştii extrem de western-like şi de contemporane, se simt nişte ritmuri ancestrale despre care nu ştiu să spun dacă sunt ale feminităţii sau ale poporului ei.  Cert este că vocea lui Zeruya Shalev are identitate şi unicitate, nu cred c-aş putea citi o pagină de-a ei de acum încolo fără s-o recunosc.  Şi dincolo de frazele simple se aude o tânguire, un cântec, se aude magia literaturii.

Ori este foarte talentată, ceea ce înclin să cred, ori măiestreşte cu grijă fiecare frază, şlefuieşte fiecare gând.  Pentru că rezultatul este uimitor, pare un dans fără niciun efort, de o graţie desăvârşită.  Cred că atunci când o citeşte un scriitor îi vine s-o bage în mă-sa!  Comunică aparent dintr-o suflare ceea ce noi, ocnaşii de zi cu zi ai limbajului articulat, ne-am chinui o veşnicie să redăm.

Culmea este că, în ciuda aparentei mele încântări totale de mai sus, romanul nu mi-a rămas în inimă.  Ştiu că pare paradoxal, însă sunt 100% convinsă că nu voi reveni niciodată asupra lui.  E un fel de been there, done that.  Voi mai citi în mod sigur ce va mai scrie această evreică surprinzătoare, însă o voi face pentru măiestria ei, fiindcă personajele mi-au rămas străine.  E o lume în care eu n-aş putea să trăiesc, cu reacţii descrise perfect, umane, cu o tonă de empatie, însă pe care eu n-aş putea să le am.

Din punct de vedere literar, însă, doamna Shalev mi se pare o învingătoare.

P.S.: Ah, uitasem să vă pun link la sms-ul verei!

P.P.S.: Şi un link la o recenzie foarte bună a Mihaelei Butnaru pe bookblog