Am început să citesc din La lilieci a lui Sorescu târziu, în seara în care scriam. Și m-am enervat destul de repede. Suficient de tare încât să caut definiții ale poeziei – din păcate nu prea am cărți de teorie literară pe-acasă, așa că am recurs la DEX și la Larousse. Nu de alta, însă ce citeam eu nu avea nicio imagine poetică în sensul în care percep eu noțiunea. Poate e vina mea, citadină înrăită, că nesfârșitele idealizări ale vieții satului românesc și profundele sensuri și înțelesuri ale atitudinii țăranului român (sau elvețian, senegalez, whatever!) mă lasă, aproape de fiecare dată, rece. Am constatat, dealtfel, că am greșit, presupun că “lirica” din poemele citite se înscrie în definiții, doar că nu-mi trezește mie emoții. Păcat, îmi plăcuseră poemele lui de tinerețe. N-am de gând să-mi cumpăr și partea a doua a ciclului, care apare astăzi la Jurnal fiindcă, cinic vorbind, nu trebuie să mănânc toată prăjitura pentru a constata că e acră.
Inspirată de zum, m-am gândit, totuși, să scriu puțin și despre “Amintirile unui Chelbasan” a Anei Maria Sandu, pe care am citit-o în 2009, când mi-am cumpărat-o. Inițial am avut aceeași senzație de înșiruire epică, povești din copilărie fără niciun merit deosebit, însă, avansând în micul volum, am constatat că autoarea construiește o imagine foarte adevărată și emoționantă a senzațiilor ascunse, intime, ale vârstei respective la genul feminin. M-am regăsit în multe dintre sentimentele ei, le evocă fără teamă și fără false pudori, dar și fără obsesia aceea a exhibiționismului care m-a disperat la generația 2000. E o cărticică intimă, dar plăcută, sensibilă și… curajoasă, trebuie s-o fi costat pe Ana Maria să fie atât de sinceră cu ea însăși.
De joi citesc pasionat, febril, “Viața unui om singur” a lui Adrian Marino. Este un document excepțional. Nu pentru deja celebrele expuneri și denigrări ale confraților (pe care nici nu-i consideră astfel), ci pentru valoarea multora dintre ideile expuse, pe de o parte, singularitatea destinului său, pe de altă parte și, nu în utimul rând, pentru că profesează ceea ce crede: un stil simplu, fără valențele estetice ori de punere în valoare a propriei persoane pe care le detesta atât. Am ales să scriu acum, aici, despre carte și să vă încurajez s-o citiți pentru că nu voi scrie niciodată o însemnare despre ea. Cred că dl. Marino s-ar întoarce în mormânt dac-aș face-o. Dumnealui deplângea lipsa de receptare sau receptarea greșită a sa de către mari personalități ale culturii române și europene. Nici în coșmarurile sale oribile nu cred că intra discuția la o cafeluță, bârfa mică pe un blog despre memoriile sale. Atâta respect mă simt datoare să-i arăt. Însă este o lectură obligatorie.
capricornk13 
puck said,
14/04/2010 at 4:35 pm
se vede ca nu esti olteanca, daca erai, recunosteai poezia satului si oamenilor si limbajului din La lilieci. bine, eu am descoperit asta prin vocea lui Tudor Gheorghe. celelalte poezii ale lui MS imi par comune si mediocre, cu putine reusite notabile.
sertarul cu fluturi » Blog Archive » ietă lupii mă! said,
14/04/2010 at 4:55 pm
[…] că lu’ caprikornika nu-i plăcu La Liliecu, mă gândii să mai pun io aci un fragment dintr-o poezie cu […]
Micawber said,
14/04/2010 at 7:56 pm
Probabil drumul pe care a mers Sorescu (cu reusite si mai putin reusite) e unul inchis. E – in definitiv – drumul poeziei moderniste pe care la noi il duc , tarziu (din cauza hiatusului din anii ’50) pana la ultimele lui consecinte poeti precum Stanescu sau Sorescu.
kvala said,
14/04/2010 at 10:20 pm
Capri… A. Marino e chiar spectacolul unei vieti. Nici eu nu l-am lasat din mana.
Nu-ti mai bate capul cu Sorescu, sunt lucruri mai de soi pe lumea asta. Micawber a enuntat corect.
kvala said,
15/04/2010 at 12:33 am
Uite, Capri, pentru tine ceva frumos:
(…)
Nimic să nu vină Nimic
Să nu plece
Toate frunţile libere
Iar ca sentiment un cristal.
Odisseas Elytis – Clima absentzei
capricornk13 said,
15/04/2010 at 7:00 am
@puck: nu, nu sunt olteanca, intr-adevar! 😀 bucuresteanca in suflet si simtiri :D, pe jumatate la a doua generatie; iar Oltenia este singura regiune nereprezentata deloc deloc in arborele meu genealogic (mama s-a nascut in Ardeal, bunica paterna in Moldova, iar bunicul patern in Basarabia; dar ultimii doi erau deja la Bucuresti in 1931…); mi-a placut oitza postata la tine, though, iar comentariul lui earthwalker e inegalabil! 🙂
@micawber: posibil sa ai dreptate, chiar nu ma pot pronunta; si nichita stanescu si marin sorescu au poezii care mi-au placut intotdeauna, insa am senzatia ca au fost muuult mai “umflati” decat ar fi meritat; probabil din lipsa de altceva mai breaz
@kvala: spectacol, da, un spectacol trist, chiar tragic; te face sa-ti pui niste intrebari fundamentale, cumva;
multumesc pentru versuri, sunt, intr-adevar, foarte frumoase 🙂 si ce titlu!…
capricornk13 said,
15/04/2010 at 7:23 am
@puck: p.s. si mie imi place Tudor Gheorghe – pentru umor in primul rand 🙂
C.SÎRB said,
15/04/2010 at 3:54 pm
Umor (pentru a continua), care, se pare, îi aparţine, în multe cântece, totuşi, lui Sorescu. Iată-l, dară, şi pe Sorescu “poet mediocru”. Cine mai urmează aici, în maşina de tocat şi de clasat scriitori?
Desigur, marii poeţi sunt cei pe care îi cunoaştem azi, cu care putem bea la cafenea, cot la cot. Bănuiesc că ăsta ar fi unul dintre criterii. Sau? Capricorniko, te rog să mă anunţi dacă intenţionezi să scrii şi despre Mircea Ivănescu. Nu vreau să citesc că e şi dumnealui mediocru. Idem pentru Mălăncioiu, Tudoran, Melinescu.
capricornk13 said,
15/04/2010 at 8:11 pm
@c.sirb: draga cristian, ironia ta e nedreapta, asa ca ma lasa rece 🙂 n-am spus ca Sorescu e mediocru, ci ca nu mi-au placut poeziile pe care le-am citit din La lilieci; am spus si ca altele mi-au placut foarte mult;
de Malancioiu am scris pe blog la superlativ
nu cunosc niciun poet de azi, nu beau la cafenea cot la cot decat cu SF-isti 😀
si nu m-am exprimat niciodata cu privire la poetii de azi, cu exceptia Anei Maria Sandu, mai sus, pentru ca nu i-am citit…