Timpul ce ni s-a dat, vol. 2 (1948-1959) – Annie Bentoiu
Humanitas, 2010
Citisem volumul intai cand a aparut (acum un an sau doi cred) imprumutat de la un prieten si mi s-a parut de atunci un document de o exceptionala valoare pentru perioada interbelica, insa mai ales pentru anii instaurarii comunismului in Romania. Acest al doilea volum vine cu amintirile autoarei despre cea mai neagra perioada din istoria Romaniei si pentru mine este cea mai interesanta opera citita vreodata despre subiect.
Explicatia pentru aceste aprecieri ce pot parea ditirambice sta in atitudinea d-nei Bentoiu, care prezinta lucrurile fara patima, fara obida, fara partinire (lucru ce poate parea ciudat pentru voi daca ne gandim ca a facut parte dintr-o clasa sociala lovita pana la devastare de catre comunisti, insa va rog, cititi cartea) si intr-o maniera de invidiat pentru multi scriitori mai “profesionisti” decat domnia sa. Cu toate ca atat familia sa, cat si a sotului sau, compozitorul Pascal Bentoiu, au avut de suferit enorm din partea regimului comunist, doamna Bentoiu reuseste sa prezinte povestile lucid, cu finete si dreptate, cu empatie pana si pentru figurile sordide ale activistilor de partid sau mai marilor epocii. Si titlul volumelor de memorii este extrem de sugestiv pentru modestia si puterea de acceptare de care da dovada – timpul ce “ni s-a dat”, ca marca a destinului si a unei puteri mai mari, in fata careia trebuie sa te pleci (vorbim, fireste, de divinitate).
Am citit cele peste 600 de pagini cu o pasiune constanta, neincetand sa ma minunez de absenta oricarei note false, oricarui orgoliu de casta sau clasa sociala, oricarei exagerari in vreo parte a balantei. Echidistanta autoarei este, fireste, insotita permanent de suferinta si tristete, de povara pe care o poarta in suflet si o incredinteaza hartiei, de constiinta nedreptatii suferite de oamenii pe care i-a iubit si admirat. Insa aceasta durere este decenta si sobra, nu se transforma nicio clipa in lamentatie sau dorinta de razbunare. Ramane permanent in zona unei analize extrem de profunde a mecanismelor care guvernau viata politica, sociala si intima in comunism, cu relele si bunele recunoscute cinstit, cu solidaritate fata de membrii merituosi ai clasei din care facea parte, insa si cu intelegere pentru cei ca fusesera sarmani si carora regimul le-a pervertit modul de gandire si actiune. Nicaieri in alta parte nu am vazut mai limpede cum era viata de zi cu zi si la ce ducea modul respectiv de viata. Nu pot sublinia indeajuns si va rog sa ma iertati daca repet anumite idei, cat de valoroasa este o astfel de perspectiva pentru cine doreste sa inteleaga cu adevarat schimbarea fundamentala a mentalitatii prin care a fost fortat sa treaca poporul roman.
Mai mult decat atat, d-na Bentoiu nu a scris aici o poveste compusa exclusiv din propriile amintiri, ci a procedat ca un profesionist, s-a documentat citind zeci de volume, consultand ziare ale vremii la biblioteca timp de ani de zile, toate sursele fiind prezentate cu constiinciozitate pe parcursul intregii lucrari. Nu este o simpla carte de memorii, ci un veritabil izvor de informatie istorica pe care, cred, cu greu il poate egala cineva.
Trecand dincolo de aceste consideratii impersonale, se detaseaza din volum chipul unei femei de o extraordinara puritate sufleteasca si cu o inteligenta de invidiat, cu aspiratii culturale, dar mai ales spirituale pe care cu greu si le mai poate imagina omul recent. Chipul sotului sau apare de asemenea ca cel al unui personaj minunat, desi insista de cateva ori ca Pascal Bentoiu i-a interzis sa faca orice exercitii admirative la adresa lui in aceasta scriere. Desigur ca exista o gramada de subiectivism in aceste prezentari, insa calitatea umana de exceptie reiese de dincolo de cuvinte. Ar fi o onoare pentru mine s-o cunosc pe aceasta adevarata doamna din timpuri apuse, ma bucur ca exista astfel de oameni si, mai ales, ca a fost capabila, la peste optzeci de ani, sa ne daruiasca o carte de asemenea valoare. Respectul si admiratia mea sunt infinite, dar mult prea putin pentru ce merita un astfel de om, care a stiut sa-si pastreze verticalitatea, spiritul, luciditatea si, mai presus de toate, sensibilitatea si iubirea de oameni.
Va rog sa cititi aceasta carte daca vreti sa intelegeti cu adevarat si sa va bucurati de prezenta si spiritul unei lady cum nu stiu daca mai avem multe in sanul acestui popor amarat. Domnia sa este un model de urmat daca va simtiti pierduti in haosul acestui bezmetic inceput de secol.
capricornk13 
Micawber said,
06/12/2010 at 2:54 am
Am scris si eu acum vreo 2-3 ani despre primul volum. La vremea aceea am ramas mult mai putin entuziasmat decat dvs. iar de atunci n-am recitit cartea ca sa pot sa-mi schimb, eventual, parerea. Lipsa mea de prea mult entuziasm nu se datora – fereasca D-zeu – faptului ca A. Bentoiu n-ar fi o doamna sau, in orice caz, un om de calitate, ci tendintei textului, mai ales la sfarsit, de a se transforma intr-o dascaleala putin palatabila, ca sa nu folosesc o vorba mai neaosa.
capricornk13 said,
06/12/2010 at 11:20 am
@micawber: eu chiar nu-mi amintesc sfarsitul volumului intai si nu va pot contrazice, intr-adevar si mie mi s-a parut mult mai reusita si mai de retinut aceasta a doua carte; chiar am fost impresionata de calitatea scrisului si nu mi s-a parut deloc cu pretentii de a da lectii;