The Story – Partea a sasea (si ultima, ca nu mai rezist)

Imi pare rau, dar pentru partea asta nu mai am poze, fiindca nu mi-am luat computerul de la Bucuresti. Cand dau de ele, le adaug.

A doua zi era, deci, programata o excursie la locuintele lacustre de pe lacul Tonle Sap, insa la ora 14, ca niste oameni normali.  Va marturisesc, m-am trezit la 9 si ceva cu delicii, am petrecut dimineata stand la piscina (la umbra mostly, dar m-am si prajit un pic) in cel mai decadent mod posibil, cu cocktail-uri, bere, jucand yumms si fiind foarte fericita ca nu TREBUIE sa mai fac nimic.  Din cauza unor conflicte interne am renuntat si la excursia de dupa amiaza si am impins rasfatul la maximum, programandu-mi un full body scrub, urmat de un masaj de o ora si jumatate.  Sa nu credeti ca fac asta in fiecare zi, ca o pitzipoanca sfertorespectabila, asa ca a fost o reala placere, pe care n-o mai traisem de cel putin doi ani.

Seara (de 25 decembrie) a fost de-a dreptul memorabila, fiindc-am ajuns, in sfarsit, pe celebra Pub Street, adica in centrul Siem Reap-ului, cu o increngatura incredibila de stradute minuscule pline de baruri, carciumi, mici cazi de pedichiura/masaj cu pesti si diverse alte lucruri.  Am poposit, fireste, la un restaurant traditional, unde gasca s-a gandit ca n-ar fi rau sa comande cam un metru de tequile.  Restul e istorie, fiindca singurul lucru pe care mi-l amintesc cu precizie este c-am dansat delirant in mijlocul strazii, pe la 1 noaptea, tot drumul pana la tuk-tuk, invitand multipli turisti si localnici sa se alature bacantelor romance, care trebuie ca sunt acum celebre in micul orasel cambodgian.  Pana si pozele care s-au facut atunci sunt toate miscate, insa luminile din oras si din ochi staruie pe retina privitorului 🙂

Pe 26 decembrie, ultima noastra zi de Cambodgia, programele au fost diverse – unii curajosi (jur ca ei n-au baut tequila, altfel era imposibil) s-au trezit la 4 dimineata si au plecat sa vada rasaritul la nu stiu ce templu.  Altii au fost la shopping, altii au plecat spre o cascada celebra, iar pe drumul de intoarcere (erau exclusiv baieti in grup) au gasit o…baza militara cambodgiana care era deschisa pentru exercitii de tir tuturor turistilor care aveau bani si chef sa faca asta!  Cand ne-au aratat panoplia de arme care erau la alegere am crezut ca e fake… De la Beretta la Kalashnikov, de la M-urile alea stiti voi care la…bazooka.  Fara gluma, i-au pozat pe niste englezi care au avut tupeul (cu reculul nu stiu ce au facut) sa traga cu bazooka si ne-au adus, mandri, tintele gaurite mai ales in centru.  Probabil vi se pare incredibil, insa iata ce-ti poate oferi Cambodgia…

Marturisesc, eu m-am trezit la 11 (tequila, remember?) si am petrecut intreaga zi quality time cu prietenele care apareau rand pe rand la piscina, fiindca ma gandeam continuu cu spaima la drumul de a doua zi, in care urma sa ajungem pe insula din Thailanda in care se sfarsea excursia noastra cu autocarul si microbuzul, traversand diagonal peninsula Siam… O cina in oras, cumparaturi de salvari colorati cu 6 dolari, tuk-tuk si somn de la 11 seara, fiindca ceasul urma sa sune, din nou, la 6…

Ziua care a urmat a fost aproape cea mai grea incercare a vacantei.  Am plecat la ora 8 cu un autocar de 40 de locuri de la hotel, in care am fost fericiti sa constatam ca eram doar noi 10 si inca un cuplu.  Gresit, el a mai oprit in 4 locuri din Siem Reap si s-a umplut pana la refuz, pentru ca toata lumea avea bagaje, care nu au avut loc, fireste, in cala autocarului.  Iar cand spun autocar, va rog sa intelegeti un fel de rata, usor modernizata.  Au urmat doua ore si jumatate (din fericire cu pauze) pana la granita cu Thailanda, unde ne-am dat jos, ne-au fost preluate bagajele de niste carucioare trase de tineri cambodgieni (nu glumesc), iar noi ne-am asezat, cuminti, la doua cozi a cate jumatate de ora fiecare pentru iesirea din Cambodgia, respectiv intrarea in Thailanda.  Sa mai spun ca afara erau cam 35 de grade, o mizerie de groaza pe jos, un miros de peste in putrefactie care-ti muta nasul si sute de oameni care faceau acelasi lucru ca noi, deci erau usor agitati… Dupa ce am izbutit performanta de a ajunge intregi in partea cealalta si cu actele in regula, am zacut inca vreo ora (din fericire la umbra intr-un loc unde se vindea apa, cafea, bere si suc) in asteptarea microbuzului care urma sa ne preia pana la ferry boat-ul spre insula “noastra”, Koh Chang. 

A urmat un drum de patru ore si jumatate cu microbuzul, din fericire destul de confortabile (daca excludem chinul meu cu fumatul si faptul ca ne-au cazut niste geamantane in cap) si am ajuns la ferry.  Traversarea a fost ok, insa simteam ca nu se mai termina, trei sferturi de ora de cosmar, fiindca se si intunecase si peisajul nu mai spunea nimic, zece oameni murdari, fara nimic de baut (barul ferry-ului era inchis, noi salivam cu totii la berile din frigiderele inchise cu lanturi) erau la limita rabdarii.  Dupa ce am ajuns in “resort&spa-ul” in care stateam, cu adevarat fabulos (bungalow-uri, palmieri etc) si ne-am cazat, dus obligatoriu, am aterizat in restaurant si ne-am uitat la ceas: era 10 seara… Inutil sa spun ca nici macar restaurantul pe terasa spre golf, mancarea buna, vinul si sampania nu au reusit sa ne remonteze, asa c-am cazut lati.

Au urmat trei zile fara glorie, de plaja si relaxare, singurele “highlights” fiind taxiurile geniale de pe insula, furgonete cu banchete in spate, care ne duceau de colo-colo pe un pret de nimic, o plaja a la vama veche plina de boemi zacand pe perne in asteptarea unui apus superb (se numea lonely beach, era full, fireste), un restaurant splendid cu peste si fructe de mare la gratar, pe plaja, unde m-am dat intr-un leagan agatat de un palmier si mi s-a parut c-am descoperit fericirea absoluta si barul de la piscina, care era inconjurat de scaune ingropate in apa. 

Revelionul a fost organizat pe plaja, insa spectacolul thai a fost de un kitsch teribil, avand in vedere ca era spre folosinta exclusiv vestica, si ca s-au chinuit gresit bietii localnici sa ne imite obiceiurile (inclusiv un concurs de miss, bleah!).  Din fericire mancarea era absolut minunata, bautura la discretie, asa ca am mai tras un dans pe nisip cu fetele si ne-am adunat la 1 spre camere, caci a doua zi urma aventura suprema a drumului catre casa.

Avand in vedere ca microbuzul nostru spre Trat, orasul din care urma sa zburam spre Bangkok, venea la 1, dimineata de 1 ianuarie a fost frumoasa si total atipica – am stat la plaja, am facut ultima baie in Oceanul Indian si am terminat printr-o cafea la terasa.  Am ajuns pe aeroportul din Trat pe la 3 si ceva, dupa o placuta traversare cu ferry-ul, si am constatat ca e foarte frumos, arata ca o gradina, terminalul era afara, practic o terasa, deci urmatoarele 3 ore aratau bine.  Mai prost a fost ca nu era absolut nimic de mancare in zona, insa, dupa boarding, ni s-au oferit (pe terasa, remember?) sandwich-uri si cafea gratuit.

Am zburat o ora pana la Bangkok si au urmat 4 ore de aeroport, mancat, alergat afara apoi inauntru la fumat, oboseala si nervi.  Din fericire am reusit sa dorm (nu pot sa dorm in avion de obicei) aproape toate cele 7 ore Bangkok-Dubai, asa ca frustrarea de nefumat nu era la paroxism cand am iesit in aeroportul din Dubai, unde urma sa petrecem 6 ore.  Am purces voiniceste cu cea mai fumatoare dintre prietene spre locul de fumat indicat de doi vanzatori de la doua baruri diferite.  Desigur, era in celalalt capat al aeroportului, cam la 1 km distanta.  La 2 minute dupa ce am ajuns acolo si am constatat ca, realmente, nu se putea sta (o incapere de 20mp in care fumau cam 25 de insi), ne-au sunat prietenii nostri sa ne spuna ca, la 100 m de locul din care plecaseram, era un bar absolut exquisite, unde fumatul era cat se poate de permis… Nemaiputand decat sa radem de noi insine si de epuizare, i-am intalnit acolo, eu mi-am comandat o Margarita (hei, era 5 dimineata, insa la Bucuresti era 2, deci…) si, spre deosebire de ceilalti, care au bantuit dupa shopping restul orelor, eu nu m-am miscat din minunea aia de bar pana cand eram la limita cu timpul de boarding spre Istanbul. Imi cumparasem pe drumul lung de la fumoar catre bar Kraken a lui China Mieville si What the Dog Saw a lui Malcolm Gladwell, asa ca Blestemul Nobilului Foul a luat o pauza (oricum ma chinuiam cu el de la inceputul sederii in Koh Chang) in favoarea lui Mieville, din care inca nu citisem nimic. Ei, dar nu e chiar atat de simplu… cele 5 ore de zbor spre Istanbul s-au dovedit a fi 6, fiindca se defectase mecansimul de incarcare a bagajelor pe aeroportul din Dubai (sau la burduful nostru, habar n-am), drept pentru care am mai stat o ora si jumatate la sol sa se incarce cele 500 de bagaje or so manual… Fiindca zborul era pe zi n-am reusit sa dorm deloc si am fost la limita sa-mi aprind o tigara in mijlocul aeronavei, in ciuda faptului ca mi-am selectat The American, care e un film foarte bun.  In viata mea n-am fost mai fericita sa vad niste turci!!!  Jur, imi venea sa imbratisez pe toata lumea pe aeroportul din Istanbul, mai ales ca aveau o terasa decenta unde se fuma nestingherit.  Dupa inca 4 ore de lancezeala, am urcat, in sfarsit, in Taromul de Bucuresti, si am ajuns la 8 seara pe 2 ianuarie, dupa 36 de ore de drum, acasa…

Aici ar trebui sa se incheie povestea, insa pe 2 ianuarie este ziua surorii mele, care dadea petrecere la Club Watt… Cum nu puteam sa lipsesc, am ajuns acolo cu bagajele, direct de la aeroport, prin bunavointa prietenilor mei dragi si buni.  Am petrecut pana la 6 dimineata, cu dans, karaoke si diverse alte lucruri, printre care un discurs (relativ coerent as zice) de pe scena, cu microfon, de la multi ani pentru sora mea, dupa care am decis ca nu voi merge la birou de la ora 9…

Si am incalecat pe-o sa….

Advertisements

7 Comments

  1. Cantor said,

    20/01/2011 at 11:40 pm

    faina poveste 🙂

  2. balinferi said,

    21/01/2011 at 7:33 am

    Aşadar …turci e buni ( fumat la discreţie) arabi e răi 🙂

  3. capricornk13 said,

    21/01/2011 at 8:00 am

    @cantor: multumesc 🙂
    @feri: da, arabi e rai – in general, nu-i sufar; cat despre aeroport, nu e chiar asa, de fapt e foarte luxos si, dac-as fi fost atenta, as fi vazut si pe drum ca erau multe alte baruri in care se fuma… trebuia numai sa faci o consumatie de 10 dolari, lucru facil avand in vedere preturile uriase practicate de baieti…

  4. Anton Marin said,

    21/01/2011 at 2:14 pm

    Asta da excursie şi frumos a fost istorisită! Foarte bine s-a nimerit şi încheierea cu ziua surorii. Înţeleaptă hotărâre aceea de a nu vă duce mai apoi la birou. Lucrurile bune trebuie – neapărat, dar neapărat! – să mai aibă şi un mic răgaz de tihnă după ce se termină atât de fain.

  5. capricornk13 said,

    23/01/2011 at 9:20 am

    @anton marin: ma bucur ca v-a placut mica poveste! 🙂 la mine e de lucrat la ragazurile de tihna, sunt o fire tare vulcanica…

  6. impricinatul said,

    23/01/2011 at 10:55 am

    aha!
    fumezi si bei apa kilogramic, cunosc! de-aia nu mai vreau eu cu avionul!
    ce ciudat cum s-au bagat obiceiurile recente printre insii de acolo… chiar si cambodgia antifumatoare, hm!
    calatoria, in schimb, de mare balans! invidie, invidie, invidie… 🙂

  7. capricornk13 said,

    23/01/2011 at 11:54 am

    @impricinatul: yep, asa facem noi cei degraba fumatorii 🙂 m-am chinuit, e adevarat… a meritat; insa cred ca nu m-as mai incumeta mai devreme de un an doi la asa ceva


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: