Varză cu fiţe de sparanghel

24/11/2011 at 11:13 am (Roman)

Particulele elementare – Michel Houellebecq

Polirom, 2006.  Trad. Emanoil Marcu

Mă veţi ierta, au trecut deja vreo două săptămâni de când am încheiat romanul lui uelbec, aşa că nu mai ţin minte foaaaaarte multe detalii din el.  M-am apucat dealtfel oarecum în silă, pentru că ţineam neapărat să-mi fac o idee mai clară despre scrierile lui anterioare Goncourt-premiatei Harta şi teritoriul, pentru a putea face diferenţa atunci când voi ajunge la ea.  Nu mai citisem decât Posibilitatea unei insule, care m-a enervat suficient de tare ca să trântesc postarea de aici.  Aş putea s-o reproduc aproape copy-paste cu aplicabilitate la “Particule”, dar o să mă străduiesc să fac un pic de valsuri pe lângă, doar ca să nu credeţi că m-a părăsit inspiraţia.

Să mă bată zeii dacă pricep cum de omul ăsta e considerat mare scriitor sau, mă rog, a trezit atâta interes cu romanele lui infect de preţioase, cu pretenţii de filozofie!  Prieteni, asta e cel mult filozofie de baracă, de curtea şcolii.  În “Particulele elementare” sunt doi boi în loc de unul, ca în “Insulă”, care o freacă aiurea prin viaţă – unul se face mare om de ştiinţă inventând probabil tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte pen-că, mă-nţelegi ţaţo, n-avea sentimente şi atunci judeca omenirea cinic, iar celălalt e frati-su, un obsedat sexual dus cu capul, care, pasămite, îi oferă material de gândire.  Ăsta e subectu.

Să nu credeţi însă că povestea asta cu iz de varză reîncălzită e spusă cinstit, să înţeleagă tot poporul şi eventual să se masturbeze tot cam la 5 pagini, când Houellebecq descrie cu lux de amănunte câte o partidă de sex oral.  Sau la 10 pagini când descrie la fel de detaliat câte o labă.  Nooooooo, avem nevoie de temeiuri ştiinţifice!  Aşa că dă-i cu câte un capitol întreg din trei despre fizică cuantică – vezi particulele elementare –  genetică, biochimie şi metafizică.  Fiindcă suntem intelectuali şi avem fiţe-n cap, nu scriem numai aşa în dorul lelii, tragem nişte concluzii serioase be baza ultimelor descoperiri ştiinţifice.  Concluziile serioase fiind tot alea de care mi s-a urât: postmodernismul consumist care a desfiinţat noţiunea de umanitate în sens înalt, a înlocuit sentimentele cu simple reacţii hormonale etc. etc. etc. 

Partea aşa zis ştiinţifică nu are profunzime, povestea este neinteresantă, iar din punct de vedere al stilului literar, cel puţin în traducerea românească, marele scriitor francez contemporan mi se pare destul de slăbuţ.  Scrie ca să şocheze, însă nici măcar nu e cinstit ca Ryu, care explorează instinctele animalice în profunzime ca să redea o imagine şocantă şi se opreşte acolo, nu se mai repede şi să facă judecăţi sau să tragă ocheade cinice şi să arunce concluzii dăştepte ca Houellebecq. 

În consecinţă mă opresc aici cu ce a mai scris înainte de Harta şi teritoriul, că mi-e să nu mi se facă atât de lehamite încât să nu mă mai apuc nici de ea, deşi am înţeles de peste tot că de data asta a schimbat macazul, hotărându-se să demonstreze că ştie să scrie în aşa fel încât să dea bine pentru toată lumea, inclusiv pretenţioşii din juriul Goncourt.  În ce mă priveşte mi se pare mult mai cinstit şi mai instructiv să mă uit la un film porno dacât să mă masturbeze intelectual Michel Houellebecq.