O Biblie pentru România

17/11/2010 at 9:40 pm (Istorie)

Istorie şi mit în conştiinţa românească – Lucian Boia

Humanitas, 2010

Poate că titlul însemnării mele vi se pare o exagerare.  Îngăduiţi-mi, vă rog, numai câteva paragrafe pentru a-l explica. 

Eu cred că aceasta este exact cartea de care avea nevoie România pentru a se apropia de normalitate, de care aveau nevoie românii pentru a începe să se dezmeticească după şase decenii de minciună şi propagandă deşănţată cu privire la istoria lor.  Şi meritul cel mai mare al ei este că nu are scopul de a demola mituri, ci de a le desluşi, cu obiectivitate şi competenţă.  Dl. profesor Boia nu-şi face un titlu de glorie din a fi contra, nu a scris această carte pentru a se pune pe sine însuşi în valoare, pentru a crea controverse şi a ieşi în lumina reflectoarelor.  Asta se vede şi din ton, care nu este nici inutil sarcastic, nici polemic, dar în primul rând din modul de abordare. Este un demers sincer şi profesionist, făcut în interesul adevărului, în mod elegant, simplu, straight forward, extrem de documentat şi de modern, calm şi detaşat. 

Nu vă dezvălui din cuprins, pentru că trebuie să citiţi cartea (nu glumesc, trebuie! mi se pare obligatorie pentru orice intelectual român care se respectă) decât structura – un capitol introductiv amplu unde se definesc termenii şi tehnica, apoi se face o incursiune cronologică în “istoriile istoricilor” şi cum a fost discursul acestora afectat, în funcţie de epocă, de mituri, urmat de capitole destinate unor zone fundamental mitologizate ale istoriei noastre: originile, continuitatea, unitatea, Românii şi ceilalţi şi principele ideal.  Cartea se încheie cu un scurt capitol destinat perioadei de după 89 (cartea este la a 4-a ediţie, fiind iniţial publicată în 1997) şi cu o încheiere-concluzie de o sobrietate uluitoare.

De ce spun că este un demers necesar şi, aş spune, igienic pentru societatea românească, în plus faţă de calităţile pe care le-am enumerat la început: fiindcă noi nu gândim aşa!  Aşa adică luând distanţă faţă de pasiunile pe care le-au trezit în noi discursurile naţionaliste delirante practicate de aproape tot spectrul politic românesc, manifestate, dealtfel, în întreaga paletă a culturii româneşti de după 89.  Noi suntem partizani, suntem înflăcăraţi, fie ne-au convins aceste discursuri, fie ne-au scârbit, însă cale de mijloc nu avem.  Suntem ori Vadim, ori Patapievici – ori ne prosternăm la zeiţa Naţiune, ori ne e scârbă de tot ce înseamnă România.  Ca să înţelegem substraturile acestor atitudini, aveam nevoie de cartea d-lui Boia.  Pentru a ne potoli, a ne obiectiviza gândirea şi a ne obişnui cu modul european contemporan de abordare a unor noţiuni fundamentale cum ar fi naţiunea.  Însă, în primul rând, pentru a înţelege, odată pentru totdeauna, că ceea ce noi credem despre istoria noastră este rezultatul unor reprezentări imaginare ale ei!  Iar în cazul nostru, aceste reprezentări imaginare au fost extrem de nociv politizate de comunism şi istoriografia comunistă.  Trecând dincolo de asta, demitizarea este necesară față de istoriografia oricărei epoci, pentru că fiecare avea proiectul ei, proiect care nu mai este valabil astăzi!

Acesta este alt merit incontestabil al acestei lucrări – faptul că explică în termeni extrem de clari, simpli și conciși că modul nostru de raportare la istorie este passe!  Și problema este că modul de raportare la istorie influențează modul de raportare la societate și la viață în general, iar eu cred că trebuie să încetăm să trăim într-o sferă de iluzii pe care ni le-au vândut unii și alții și că singura noastră șansă la nivel național este să începem să gândim cu propriul creier.  Sunt convinsă că această carte contribuie din plin la o plasare mai rațională și, în fond, mai liberă, a conștiințelor noastre în relație cu lumea care ne înconjoară.

Nu e de neglijat nici faptul că putem învăța de la dl. Boia să avem o atitudine rațională, elegantă, fără orgolii de autor sau sentințe definitive.  Adversar al certitudinilor, dumnealui spune de câteva ori că nu propune alternative, că nu are o soluție corectă – dealtfel, logic, dânsul știe că nu există istorie adevărată, ci o sumă de interpretări subiective, doar este expert în istoria imaginarului! – iar pentru mine asta este nu numai foarte impresionant (câți români cunoașteți care nu știu ei mai bine cum stă treaba? :D) ci și o sursă de aer proaspăt și de speranță că vom fi, într-o bună zi, capabili să gândim așa. 

Să începem prin a acorda atenția cuvenită unei astfel de cărți, care ne poate duce către oroarea de extreme, ne poate învăța cum să gândim tolerant și rațional, pe lângă bogăția de informație și plăcerea lecturii unei lucrări impecabile pe care ne-o oferă.